Ziua Eminescu – Ziua Culturii Naționale Române

La 173 de ani de la nasterii poetului national al românilor, prozatorul, dramaturgul, ziaristul si ganditorul, Mihai Eminescu (1850-1889), care coincide cu Ziua Culturii Naţionale, reprezintã nu doar o zi în care celebrăm,,Luceafarul’’ poeziei românesti, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, a esenţei românismului din sufletul oricãruia dintre noi.

Cu această ocazie, la Şcoala primarã din cunoscuta localitate Nicula, unde an de an se înregistrează cel mai mare pelerinaj din Ardeal la Mănăstirea unde se află sfânta și renumita icoană pictată de meșterul iclodean, Luca, în 1681, sub îngrijirea prof. Vasile-Dan Ungur, a fost organizat un frumos și emoționant eveniment dedicat marelui poet Eminescu și Zilei Culturii Naţionale.

În fața micuților și cuminților elevi din anul pregătitor și clasele l – lV, despre acest eveniment, care a îmbrăcat și forma unei manifestări didactice, a vorbit profesorul Vasile-Dan Ungur şi al său coleg prof. Laur Aştilean, discuțiile referinduse la viaţa, creaţia, curentul literar artistic abordat de marele poet Mihai Eminescu.

De asemenea, s-au fãcut incursiuni asupra aspectelor romantice din creaţia sa. În acelaș cadru, prof. Vasile-Dan Ungur a prezentat, în premieră, o poezie dedicată lui Eminescu, formată din cinci strofe- catren, toate având în fiecare vers al sãu câte un titlu din creaţiile inegalatului Mihai Eminescu.

În cadrul acestui program dedicat poetului fără pereche și culturii naţionale româneşti, s-au recitat poeziile: Floare albastrã, Dorinţa, Codrul, Mai am un singur dor, Somnuroase pãsãrele, Ce te legeni codrule, iar prof. Vasile-Dan Ungur a citit şi o poezie din colecţia personalã, numitã Zbucium Eminescian.

Evenimentul s-a încheiat cu proiecţia video a filmului Un bulgăre de humă-,, A Clod of Clay”, un film românesc din 1989 regizat de Nicolae Mărgineanu după un scenariu de Mircea Radu Iacoban. Rolurile principale au fost interpretate de cunoscuţii actori: Dorel Vişan, Adrian Pintea, Mioara Ifrim şi Maria Ploae. Este singurul film de lungmetraj care a adus în prim-plan prietenia dintre Ion Creangă şi Mihai Eminescu.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut