Vechi și nou în politica europeană

Este, într-adevăr, o schimbare de paradigmă pe scena politică din Italia, odată cu rezultatele alegerilor parlamentare de duminica trecută, rezultate care au dat drept câștigătoare în cursa electorală alianța politică formată din Forza Italia, Lega și Fratelli d’Italia. Coaliții guvernamentale de centru-dreapta au mai existat anterior în Italia, vezi cele sub conducerea lui Silvio Berlusconi, însă de data aceasta noutatea o reprezintă succesul partidului conservator condus de Giorgia Meloni, Fratelli d’Italia, mereu în opoziție, niciodată la guvernare. Acesta a reușit, iată, să strângă cele mai multe voturi și să impună, automat, următorul prim-ministru al Republicii. Fapt de care se leagă o nouă premieră în istoria Italiei de după al Doilea Război Mondial și anume a avea o femeie ca prim-ministru.

Ascensiunea partidului de pe locul întâi și implicit succesul obținut de curând în alegeri survine pe fondul unei fragmentări a eșichierului politic italian, unde, de pildă, formațiunile de stânga și respectiv centru-stânga nu au reușit să construiască și să livreze o alternativă care să ofere garanții solide publicului votant.

Se discută deja despre provocările pe care ascensiunea dreptei ca orientare politică în Italia le poate avea asupra țării, a parcursului său european, mai ales dacă ne gândim la politica anti-imigraționistă pe care știm că o promovează liderul formațiunii de curând câștigătoare. Succesul repurtat acum de Fratelli dʼItalia este dezbătut și analizat în contextul mai larg al popularității crescânde a partidelor de (extremă) dreapta în Europa, care, deși nu în toate cazurile au ajuns să fie la guvernare, cel puțin au ajuns până „în finală” sau au o vizibilitate din ce în ce mai mare, vezi, de exemplu, cazul Marine Le Pen în Franța sau cel al partidului democrat suedez, care a ieșit al doilea în alegerile din 11 septembrie a.c.

Un lucru care i-a liniștit pe mulți sau cel puțin a mai temperat din temeri este suportul care Giorgia Meloni l-a arătat față de cauza Ucrainei, aceasta având, totodată, o poziție diferită față de colegii săi de coaliție, care nu agreează sancțiunile UE aplicate Rusiei, raportat la modul cum acestea afectează economia Italiei.

Cred că totuși ar fi bine să rămânem rezervați în a vorbi, la momentul de față, de o posibilă revitalizare, reaccesare a fascismului în Italia, cum se mai vehiculează uneori. Contextele istorice sunt diferite. Apartenența curentă la anumite organizații de tip regional sau internaționale impune respectarea anumitor valori, principii și libertăți, altminteri intrând în discuție posibilitatea de a fi sancționat.

Dincolo de schimbarea de paradigmă despre care vorbeam la început, o tendință care se menține este prezența din ce în ce mai scăzută la urnele de vot. În Italia ultimilor ani și nu numai în Italia.

Iulia GHIDIU