USAMV – un reper al renașterii naționale (II)

Cotidianul ”Făclia” continuă publicarea interviului acordat publicației noastre de rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), Prof. Univ. Dr. Cornel Cătoi.

 

Reporter Făclia: Ne spune Petre Ispirescu în basmul său ”Prâslea cel Voinic și merele de aur”: ”împăratul avea în grădina de flori meşteşugită nevoie mare, un măr care făcea mere de aur”. La Cluj a existat aievea, în Stațiunea Pomicolă, imaginea grădinii din basm, cu mere de aur care aduceau și faimă și mulți bani orașului.

Prof. Univ. Dr. Cornel Cătoi: Stațiunea va putea redeveni o ”cutie” benefică, plină cu nestemate, plină de bijuterii, cu merele de aur din poveste. USAMV este o mică parte din Cluj, din România, și dacă în fiecare zi apare câte o floare, câte un fruct de aur, în acest fel se va putea construi România pe care ne-o dorim cu toții. Dacă vom educa tinerii întru dorința de prosperitate și îmbogățire a patrimoniului național și dacă administratorii instituțiilor publice, de stat, vor gândi strategii concrete de dezvoltare economică a țării, exact așa cum o fac pentru propria lor proprietate, atunci lucrurile se vor schimba în bine, cu siguranță.

Reporter Făclia: Să vorbim, pe îndelete, de domeniul cercetării științifice, care situează USAMV pe locuri onorabile în lume.  În prezent, activitatea de cercetare este organizată în două institute ale USAMV – Institutul de Ştiinţele Vieţii și Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei -, precum și în laboratoare şi platforme de profil.

Prof. Univ. Dr. Cornel Cătoi: În 2020, USAMV a obținut rezultate meritorii în domeniul cercetării științifice. Firește, unele proiecte, anumite contracte, granturi, au avut de suferit din cauza pandemiei. Mai multe întâlniri de lucru au fost amânate ori s-au desfășurat în condiții mai dificile. Dar, per ansamblu, suntem mulțumiți de proiectele derulate. Am obținut resurse finaciare din consultanță și din cercetarea științifică. Am câștigat noi proiecte de cercetare și în 2020 și la începutul acestui an. Avem, pe lângă contractele adjudecate în competiții lansate de forurile de cercetare din România, și numeroase proiecte în domeniul antreprenorial. USAMV se află în primele zece universități ale țării, devansând instituții de învățământ superior mai mari din punct de vedere al personalului, al studenților sau al bugetării de către stat. Lăudabil pentru noi, în clasamentul pe 2020 al Scimago Institutions Rankings, care cuantifică rezultatele cercetării la nivel internațional, Universitatea noastră se situează pe locul al VI-lea la nivel național, respectiv pe locul 722 la nivel global, urcând cu două locuri față de poziția ocupată în Clasamentul 2019 pentru România. USAMV este singura universitate românească prezentă în Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2020, la domeniul ”Veterinary Sciences”, unde ocupă o poziție între 201-300 în lume, respectiv prima poziție la nivel național.  În viitor, în baza lucrurilor pe care le clădim în fiecare zi, ne vom asigura un suport bun pentru a crește și în ranking-urile internaționale. Dacă faci la tine acasă lucruri corecte și trainice, cu siguranță te vor aprecia și vecinii și vizitatorii care trec prin preajma locuinței tale.

Reporter Făclia: Parcul mirific al USAMV, cu arbori seculari, vegetație ”ajutată” să se dezvolte estetic, curățenie deplină, evocă respectul datorat naturii care protejează deplin viața omului. Poate reconstrui USAMV legătura firească om-natură, respectul uitat pentru natură? Readuce USAMV, pe primul loc, natura benefică în gândurile omului?

Prof. Univ. Dr. Cornel Cătoi: Cu certitudine, da. De pildă, dezvoltarea Grădinii Agro-Botanice din Campusul principal al Universității va cunoaște un amplu program de extindere. Dorim să facem un parteneriat pe termen lung cu Primăria, dacă se dorește vizitarea acestui spațiu verde spectaculos, creat de specialiști din trecut și de azi. Proiectul include un sistem de iluminare, locuri de popas cu mobilier specific unui parc, etc. Va exista o mică taxă pentru vizitatori, după modelul Grădinii Botanice din subordinea Universității ”Babeș-Bolyai”. În această Grădină a USAMV, care a fost amenajată în 1903 (în 2023 se vor împlini 120 de ani de existență!) sunt protejate, în prezent, peste 2000 de specii vegetale. La data înființării, un loc de cinste a revenit plantelor medicinale. În 1998 a fost creată o colecție specială, a plantelor de stâncărie.

Grădina Agro-Botanică a USAMV este membră în organizația internațională a grădinilor botanice – Botanic Gardens Conservation International (BGCI), membră în comunitatea IPEN – The International Plant Exchange Network. Publică anual revista ”Index Seminum”. Ca orice universitate, și USAMV are o notabilă, activă implicare locală. Am vorbit despre infrastructura Hoia, dar nu este singura. Avem o suită de servicii derulate pentru agricultori și crescători de animale. Și, desigur, avem și o implicare regională prin proiecte finanțate din fonduri europene sau guvernamentale, dar și prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale. Este vorba de servicii oferite fermierilor, procesatorilor, silvicultorilor, precum și medicilor veterinari. Cât privește implicarea națională a USAMV, evidențiez că suntem o prestigioasă instituție și prin pozițiile ocupate în clasamentele enumerate anterior, dar și prin activitatea noastră zilnică. Suntem parteneri în proiecte naționale, suntem cuprinși în grupe de lucru pentru elaborarea Programului Național Strategic al Ministerului Agriculturii. Totodată, avem o serie de proiecte cu mediul privat, unul dintre ele, foarte ambițios, cu Banca Transilvania, prin care oferim suport tinerilor fermieri în vederera preluării administrării marilor ferme din România, de la generația anterioară. Programul ”Agro Intergeneration” vizează pregătirea succesiunii generațiilor, prin dezvoltarea competențelor în domeniul tehnologiei, procesării produselor pentru industria alimentară, managementului și marketingului în domeniul agricol. La nivel internațional suntem un actor cunoscut. USAMV are specificații în ranking-urile internaționale, ca urmare a deschiderii pentru cercetare, servicii și învățământ. La USAMV vin să studieze tineri din întreaga lume. Peste 10% din tinerii care învață la USAMV sunt studenți de peste hotare.

Nu cred că este vreo altă universitate la noi în țară cu o asemenea proporție. La Facultatea de Medicină Veterinară, peste 2/3 din studenți sunt veniți din alte țări de pe continent sau din lume. USAMV are 250 de parteneriate internaționale, publică în reviste indexate Web of Science, în colaborare cu echipe din străinătate, are contracte ferme de cercetare.

Reporter Făclia: Proiecte pentru noul an, 2021…

Prof. Univ. Dr. Cornel Cătoi: Nu voi aborda toate domeniile, am vorbi o zi întreagă despre ele. Ne propunem o diversificare o ofertei educaționale internaționale. Pregătim programe de studii în limbi străine, în special în limba engleză, și în alte domenii decât Medicină Veterinară, precum Măsurători Terestre și Cadastru, Biotehnologii sau partea de Comportament și Bunăstare a Animalelor (n.r. : Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE): „Un animal se găseşte într-o stare de bunăstare corespunzătoare dacă (…) este sănătos, confortabil, bine furajat şi adăpat, în siguranţă, capabil să îşi exprime comportamentul înnăscut şi dacă nu suferă de stări neplăcute, cum ar fi durerea, frica şi stresul”). Și pe acest profil va fi o măsură care își va arăta rezultatele pozitive în câțiva ani. Vom continua implementarea proiectelor deja începute. Suntem în stadiul de proiectare, infrastructură, pentru Centrul de Transfer Tehnologic în nutriție si patologie comparată „COMPAC”,  din satul Jucu-Herghelie, pe o suprafață de 27.458 mp. Obiectivul general al proiectului constă în crearea unui spațiu adecvat unui centru de transfer tehnologic care să asigure o relație directă cu mediul economic și cel al cercetării. Infrastructura creată va beneficia atât de tehnologia și dotările necesare cât și de resursele umane specializate, menite să ofere servicii de transfer tehnologic necesare întreprinderilor de profil. Un alt Centru de Transfer Tehnologic urmează să fie licitat pentru proiectare în campusul de pe Calea Florești, cu profil de industrie alimentară – biotehnologie. Așteptăm semnarea contractului pentru o Clinică Veterinară la Jucu, proiect în valoare de aproximativ 32 de milioane de lei. Am elaborat și documentația pentru un abator de capacitate mică, care să vină în ajutorul pregătirii studenților dar și al valorificării superioare a produselor din fermele noastre. Dezvoltăm ferma de suine Mangalița dedicată raselor pe cale de dispariție în România. Avem deja un efectiv reprezentativ cu exemplare cu pedigree. De asemenea, avem în proiect o fermă de ovine modernă dedicată mai ales rasei înregistrate doar de USAMV – Merinos de Cluj, rasă protejată, cu un viitoror promițător, cel puțin în economia națională.

Vom începe investiții obligatorii pentru bunăstarea studenților și pentru valorificarea propriului patrimoniu: un o sală multivalentă, cu scoală de gastronomie, spații expoziționale dar și un restaurant în care studenții să poată servi masa.

Suntem în negocieri cu Primăria care ne-a tot respims Planul Urbanistic Zonal (PUZ), dar cred că vom ajunge la un consens. Primăria ne-a cerut să elaborăm un studiu al întregului Parc al USAMV. Ne vom asuma integral administrarea agro-botanică a acestui loc emblematic al Clujului, în folosul comunității. E posibil să perfectăm o asociere cu Municipalitatea, dar în administrare exclusivă a USAMV. Așteptăm și aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru refacerea unei clădiri istorice, de peste 110 ani, situată lângă fostul market Bila. Suntem în așteptarea acordului Primăriei pentru demararea acțiunii. Vom reface și serele din Campus și pe cele istorice din Stațiunea de Cercetări Horticole (Palocsay). Toate sunt lucruri trainice. Toate restaurările preconizate de noi se vor face cu materiale nobile – piatră și lemn masive, care sunt scumpe acum, dar de o trăinicie și un aspect remarcabile, având și calitatea de a restabili forma arhitecturală inițială. Am renovat – și vom continua lucrările -, cămine studențești, inclusiv cele din afara Complexului Hașdeu, de pe Calea Moților sau de la Florești, din blocul ”Șapca Verde”. De asemenea, USAMV are cămine pentru studenți la Cojocna.

Să recapitulăm, așadar: Proiecte de investiții ale USAMV finanțate prin POR: Centrul de Transfer Tehnologic BIOTECH – industrie alimentară (23 de milioane de lei; Centru de Transfer Tehnologic COMPAC – protetică medicală, aditivi furajeri, calitate și siguranță alimentară (22 de milioane de lei); Modernizarea infrastructurii educaționale în Campusul de la Hoia – educație, cercetare, agrement (30 de milioane de lei); Modernizarea infrastructurii educaționale în Campusul de la Jucu – clinică veterinară, medicină sportivă, club hipic (30 de milioane de lei).

Proiecte nefinanțate (parteneriate public-privat): – Fabrică de bere, Fabrică de lapte – brânzeturi; Abator pentru mai multe specii de animale, carmangerie, Depozite legume-fructe, Vie și Cramă; Sala multifuncțională în Campusul USAMV; Școală de gastronomie, expoziție, spațiu de conferințe.

Peste 30 dintre proiecte derulate de USAMV sunt cu finanțare europeană și au obiective de impact, fie că e vorba de infrastructură, fie de formarea de resurse umane. Avantajul USAMV este că asumă, compact, o misiune. În domeniile în care ne angajăm că pregătim specialiști, facem cercetare științifică și oferim consultanță profesională. Sunt specializări înrudite și întrepătrunse, ca atare USAMV nu și-a dorit niciodată să inventeze prea multe programe de studiu și prea multe domenii. Ne mulțumim cu domeniile pe care le avem și credem că doar așa se face performanță: asumând toată misiunea atunci când alegi un domeniu de studiu.

USAMV a făcut efortul de a cumpăra o vie, la Apoldu de Sus, în județul Sibiu, în condiții de criză. Podgoria are 65 de hectare. Suntem pe punctul de produce primele vinuri de calitate deosebită. Toate aceste investiții sunt un suport pentru educație, un suport pe termen lung pentru formarea generațiilor de cadre didactice și cercetători. Ei trebuie să se formeze într-o ambianță de lucru, cu posibilități de dezvoltare a carierei, de asumare de responsabilități.

Carmen Fărcașiu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut