Universitățile viitorului, regândite

Universitățile europene ale viitorului vor trebui regândite, arată o analiză realizată de organizația europeană GUILD, organizația unora din cele mai relevante universități world-class europene, din care face parte și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Conform reprezentanților UBB Cluj, lucrarea de analiză asupra viitorului universităților europene (Insight paper), cu tema Looking to the future: Vision for Europe’s universities  prezintă o parte dintre principalele provocări cărora mediul academic european va trebui să le facă față în perioada următoare și modul în care vor fi regândite universitățile europene. Astfel, printre atributele noului profil al universităților europene trebuie menționate următoarele aspecte cheie: vor valoriza simultan atât incluziunea, cât și excelența academică; vor regândi pedagogia universitară, elaborând o nouă pedagogie care să valorizeze implicarea mai activă și autonomă a studenților în propria formare, utilizarea tehnologiei și a resurselor de tip „open access” etc.; vor dezvolta o relație nouă cu societatea, dincolo de rolul lor tradițional în generarea, diseminarea și transferul de cunoaștere, accentuând și legătura bidirecțională cu societatea, în logica open science / citizen science; vor fi digitalizate la scară largă; vor identifica și utiliza avantaje competitive cu potențial inovativ în relația cu universitățile americane și cele asiatice; vor concepe cooperarea academică nu ca ceva între universități din țări europene diferite, ci între actori academici care fac parte din aceeași arie europeană a educației și cercetării.

Evident, incluziunea nu trebuie făcută în dauna excelenței și a meritocrației; cele două pot fi și trebuie să fie gândite complementar, iar avantajele competitive și inovarea trebuie căutate în cercetarea avansată/de frontieră, care poate genera nu doar inovații incrementale, ci și disruptive, capabile să dinamizeze piețele existente și chiar să creeze medii socio-economice și culturale noi”, se arată în poziția exprimată de rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, poziție inclusă în analiza GUILD. „UBB, prin programul ProUBB+, este deja angajată în această transformare paradigmatică, în beneficul educației studenților, valorizării competențelor cadrelor academice și administrative din UBB și a inovării continue în legătura bidirecțională cu mediul sociocultural și economic”, adaugă rectorul UBB.

UBB este, începând din luna iunie a acestui an, singura universitate românească inclusă în organizația internațională GUILD, care reunește alte 19 dintre cele mai importante universități europene de cercetare avansată (research-intensive/world-class) din 14 țări, având drept scop promovarea intereselor instituțiilor academice, cercetătorilor și studenților acestora, menținerea excelenței, construirea încrederii ca bază a vieții publice, precum și punerea cunoașterii în slujba comunității, a evoluției sociale, economice și culturale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut