Universitatea Babeș-Bolyai, în top 200 Shanghai

Universitatea Babeș-Bolyai a atins intervalul 151-200 în Academic Ranking of World Universities/ARWU, cunoscut și ca rankingul Shanghai al universităților și considerat a fi cel mai prestigios clasament internațional al universităților prin prisma indicatorilor de excelență – de educație și de cercetare – folosiți în analiză.

Poziția ocupată de UBB se referă la domeniul de studiu Administrație Publică, abordat în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, în aceeași categorie regăsindu-se și Academia de Studii Economice din București.

Prin această clasare, Universitatea Babeș-Bolyai își menține poziția între cele mai bune universități ale lumii, conform clasamentelor internaționale ale universităților, de referință în mediul academic european și internațional.

„Prezența UBB pe o asemenea poziție în top Shanghai prin domeniul administrație publică, dezvoltat de FSPAC, dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, calitatea învățământului și a cercetării la UBB, universitate care își reconfirmă astfel statutul de instituție academică de excelență”, afirmă, într-un comunicat remis presei, decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, prof. univ. dr. Călin Hințea.

„Aceste rezultate de excepție trebuie să fie apreciate prin raportare la subfinanțarea cronică a învățământului superior din România. Rezultatele și poziționarea în clasamentele internaționale de prestigiu reconfirmă statutul Universității Babeș-Bolyai și gradul ridicat de încredere pe care îl are” – afirmă, la rândul său, prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.