UNICEF: Milioane de fete expuse riscului de căsătorie timpurie din cauza COVID-19

După ce, în ultimul deceniu, 25 de milioane de căsătorii timpurii au fost evitate, UNICEF avertizează că aceste progrese sunt acum grav amenințate. Circa zece milioane de căsătorii timpurii s-ar putea înregistra până la finalul deceniului actual, o amenințare pentru progresele înregistrate ani la rând în ceea ce privește combaterea acestei practici.

Raportul „COVID-19: o amenințare pentru progresele realizate în combaterea căsătoriilor timpurii”, publicat de Ziua Internațională a Femeii, avertizează că închiderea școlilor, presiunea economică, întreruperea furnizării serviciilor, sarcina, precum și decesul părinților din cauza pandemiei expun fetele cele mai vulnerabile unui risc crescut de căsătorie timpurie.

„COVID-19 a înrăutățit situația, și așa dificilă, a milioane de fete. Închiderea școlilor, izolarea de prieteni și de rețelele de sprijin și intensificarea sărăciei au întețit un foc pe care lumea se lupta să îl stingă. Dar putem și trebuie să înăbușim fenomenul căsătoriilor timpurii”, declară directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.

Potrivit raportului UNICEF, fetele care se căsătoresc la o vârstă fragedă se confruntă cu consecințe pe care le resimt imediat și pe tot parcursul vieții. Sunt mai expuse riscului de violență domestică și de abandon școlar. Căsătoria timpurie amplifică riscul de apariție a unei sarcini timpurii neplanificate, ceea ce crește riscul de complicații și de deces în rândul mamelor. De asemeni, această practică poate izola fetele de familia și prietenii lor și le poate exclude din viața comunității, afectându-le grav sănătatea mintală și bunăstarea.

„COVID-19 afectează profund viața fetelor. Restricțiile de călătorie impuse de pandemie și distanțarea fizică le îngreunează accesul la asistența medicală, serviciile sociale și sprijinul comunitar care le pot proteja împotriva căsătoriei timpurii, a sarcinilor nedorite și a violenței de gen. Cât rămân închise școlile, crește probabilitatea ca fetele să renunțe la studii și să nu se întoarcă la școală. Pierderea locurilor de muncă și adâncirea nesiguranței economice pot, de asemenea, forța familiile să își mărite fetele pentru a reduce povara financiară” – arată UNICEF.

Directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore, susține că, la un an de la declanșarea pandemiei, sunt necesare acțiuni imediate pentru a reduce impactul asupra fetelor și a familiilor lor. În opinia sa, putem reduce substanțial riscul de a-i fi furată unei fete copilăria printr-o căsătorie timpurie prin redeschiderea școlilor, implementarea unor legi și politici eficiente, asigurarea accesului la servicii medicale și sociale – inclusiv la servicii de sănătate a reproducerii și a sexualității – și asigurarea unor ample măsuri de protecție socială adresate familiilor.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut