Unde e locul UDMR în „ecuația” rotativei?

Discuțiile despre rotația premierului României, la sfârșitul lunii mai a acestui an, sunt în toi, în ultimele zile punându-se problema poziției UDMR în toată această ecuație.

Astfel, se fac scenarii și calcule, iar unele voci atrag atenția asupra unor posibile consecințe negative pentru Uniune, în cazul în care prim-ministrul va fi de la PSD. Ar putea ieși UDMR de la guvernare sau va primi Uniunea un număr mai mic, nemulțumitor, de ministere, dacă schimbul între PNL și PSD se va produce, conform acordului stabilit– sunt câteva dintre întrebările care s-au conturat recent în spațiul public.

Reprezentanții opoziției de la Cluj atrag atenția că de fapt, discuțiile sunt de prisos, pentru că nu va avea loc nicio rotație între cele două mari partide, întrucât președintele Klaus Iohnnis nu va accepta niciodată un premier decât de la PNL.

„Discuția e de prisos. Rotativa nu va avea loc, după părerea mea. Nu cred că președintele Iohannis va accepta un premier din afara PNL, fiind cunoscut faptul că dacă nu există consens în ședințele de guvern, premierul decide. Este o putere prea mare astfel încât președintele să o pună efectiv în brațele PSD. În orice caz, indiferent de formula în care se va continua, UDMR întotdeauna a efectuat toate demersurile necesare astfel încât să se asigure că e la guvernare și gestionază portofolii importante. Nu contează câți miniștri, ci puterea funcțiilor”, a spus deputatul Oana Murariu, liderul USR Cluj.

Reprezentanții UDMR, în schimb, nu au nicio emoție când vine vorba de acest subiect. Ceea ce s-a stanilit inițial, se va respecta, spun aceștia.

„Această coaliție s-a născut în urma înțelegerii politice între patru formațiuni – PSD, PNL, UDMRși minorități. Într-adevăr, la momentul negocierilor ni s-a solicitat să discutăm eventuale modificări privind ministerele atunci când se face schimbarea, în mai, încă de atunci am spus că UDMR nu vrea să facă parte din rotativă. Practic, cele două mari partide s-au înțeles într-o rotație cu prim-ministrul, cu câteva ministere care urmeaxă să fie schimbate. Nu vedem niciun motiv pentru care această înțelegere să nu fie respectată, chiar în condițiile în care, ca în orice coaliție există din când în când discuții, certuri, divergențe de opinie, dar nu vedem la ora actuală motive ca această înțelegere să nu fie respectată și nu vedem niciun motiv ca noi să facem schimbări la ministerele unde își desfășoară activitatea colegii mei. nici ministere nici persoane”, a declarat senatorul UDMR de Cluj, Laszlo Attila.

Mai mult, parlamentarul clujean a glumit pe acest subiect, întrebat fiind dacă nu se teme că UDMR ar putea rămâne fără unele ministere sau cu portofolii mai puțin importante: „Mă tem că o să rămânem singuri la guvernare, așa cum decurg lucrurile, după ce declarații fac unii sau alții… Dar punând gluma de-o parte, este început de an, probabil că foarte mulți depun eforturi să introducă conflicte în această coaliție și în același timp, probabil că sunt aruncate în spațiul public teme care au ca scop sondarea opiniei publice în vederea anului electoral 2024”.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut