Tot mai mulți profesori se vaccinează

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni, că 80.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ s-au programat pentru vaccinarea anti-COVID, iar dintre aceştia 6.000 s-au imunizat deja. „Avem un număr de 80.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ, care, nu numai că şi-au declarat disponibilitatea de vaccinare, s-au şi programat pentru vaccinare. Dintre cei 80.000 de programaţi pentru vaccinare, vreau să vă spun că 6.000 la ora la care vorbim s-au şi vaccinat deja. Este vorba despre personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic”, a afirmat ministrul. Potrivit acestuia, înainte de 8 februarie, pentru vaccinarea personalului din învăţământ se va acorda o „prioritate sistemică”, care însă nu va afecta planificările deja făcute. „Conform discuţiilor cu coordonatorul campaniei de vaccinare, înainte de 8 februarie, se va începe şi un proces, să spunem, cu prioritate sistemică, sectorială pentru personalul din învăţământ, fără să afecteze planificările făcute până acum. Cu alte cuvinte, dacă sunt cadre didactice, personal didactic auxiliar sau nedidactic angajat în învăţământ care s-au planificat, care au ales un centru de vaccinare şi au ales o dată la care doresc să se vaccineze, aceste programări rămân în picioare. Pentru restul vom căuta să avem o prioritate sistemică în colaborare şi bună înţelegere cu cei care coordonează campania de vaccinare”, a explicat ministrul Educaţiei.

Ore de recuperare plătite suplimentar

Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a mai spus că în cadrul orelor „remediale” vor putea fi organizate şi „ore de consolidare” a materiei, acolo unde profesorii au predat tot ce era cuprins în programa şcolară. Potrivit ministrului, profesorii care predau ore de consolidare a materiei vor putea primi bani. „În interiorul acestor ore numite generic remediale se pot organiza şi ore de consolidare a materiei predate. În cazul în care un profesor a predat absolut tot, elevii au asimilat absolut tot ce a predat şi aceşti profesori vor avea dreptul să acceseze aceste ore de pregătire pentru consolidarea performanţei de data aceasta şi nu pentru recuperarea pierderilor. Vor putea primi bani şi aceşti profesori (n.r. care consolidează materia)”, a afirmat Cîmpeanu, la Digi FM. El a precizat că acţiunile de recuperare necesită frecvenţă fizică în şcoală. „Acţiunile de recuperare necesită frecvenţă fizică în şcoală, iar cei care sunt în scenariul galben şi roşu nu vin toate clasele cu prezenţă fizică în şcoală”, a spus ministrul. Cîmpeanu a amintit că a propus un pachet de acţiuni remediale de cinci ore pe săptămână, timp de 16 săptămâni. „Nu este obligatoriu ca toţi cei care se află în situaţie de risc cu privire la neîncheierea situaţiei şcolare pe semestrul I să participe la toate cele 16 săptămâni. Aceste pachet de cinci ore pe săptămână vreme de 16 săptămâni poate fi partajat, divizat pentru mai multe grupuri de elevi – două, trei, patru. Numărul de ore remediale va fi stabilit de evaluările pe care fiecare profesor le va face. Pachetul de cinci ore săptămânal poate fi organizat în funcţie de decizia profesorului luată împreună cu elevii şi cu consultarea părinţilor. Ministerul Educaţiei susţine absolut orice variantă”, a explicat Cîmpeanu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut