Tezaurul românesc de la Moscova

De foarte multe ori românii se întreabă de ce suntem săraci. Una din cauze o reprezintă lipsa unei politici externe coerente și responsabile în legătură cu bunurile românești din străinătate. Datorită trădării propriilor reprezentanți, noi am oferit pe nimic bunurile Fundației Gojdu maghiarilor (pentru care ar trebui să plătească în fața Justiției cei doi mari vinovați Tăriceanu și Ungureanu), am obținut doar o parte din insula Șerpilor, deși știut este că aceasta a fost românească în întregime (acțiune trâmbițată ca o mare victorie), am lăsat milioane de lei aur în investiții în Irak, Krivoi Rog, Libia, Turkmenistan etc., fără să ne pese de sudoarea românilor care au produs acești bani. Cea mai teribilă crimă contra umanității o reprezintă însă confiscarea de către Rusia a tezaurului nostru de la Moscova, depus acolo de Banca Națională și guvernul român într-o situație critică. Desigur că ideea a fost absolut nefericită (Rusia s-a dovedit și în alte situații un partener neloial, acesta chiar la 1877-78!), iar Casa noastră Regală s-a bazat pe legăturile de rudenie cu țarul. Dincolo de aceste imperfecțiuni, în fața fiecărui stat cu pretenție de civilizație, orice datorie externă ar trebui să primeze și să-și respecte semnăturile pe protocoalele încheiate, cu atât mai mult Rusia, stat ultrabogat, care ne-a jupuit de mai multe ori resursele, fie prin Potemkin și Kiselef, fie în mod samavolnic după cel de al Doilea Război Mondial. Ca să înțelegeți despre ce sume sunt în joc, vom expune pe scurt situația.

În urma înțelegerilor stipulate prin prtotocoale comune, un prim transport al tezaurului către Rusia a avut loc la 12/25 dec. 1916 și a constat din 7 vagoane în prima zi, alte 7 a doua zi și 3 în a treia zi. Primul a conținut 100 casete aur, al doilea 140 de casete și ultimul alte 100 de casete aur, plus bijuteriile Reginei Maria în valoare de 7.000.000 lei aur. Inventarierea lor a durat 19 zile, până la 19 februarie 1917, când s-a constatat că valoarea bunurilor metalice de tezaur s-a ridicat la 314.680. 456,84 lei aur. Bunurile noastre erau închise în 1.732 de casete, la care se adăugau bijuteriile Reginei Maria și alte valori depozitate în 13.823 de saci. Se aflau acolo mărci germane, lire englezești și turcești, napoleoni francezi, monede rusești etc. , dar și lingouri masive de aur. Toate au fost depozitate la Kremlin, și puse sub paza unei gărzi ruse.

Parcă inconștienți de gestul lor, cu toate că Rusia era tăvălugită de lupte interne provocate de revoluția bolșevică, guvernul și Casa Regală a mai trimis un al doilea transport la 18 iulie 1917, constând din alte valori ala Băncii Naționale, totalizând 188 de casete, valorând 1.594.523,57 lei aur. De data aceasta nu s-au trimis numai valori metalice, ci și arhiva cea mai de preț a țării, constând din colecțiile Academiei Române, valorând 500.000 lei aur, bonuri și titluri de tezaur, documente istorice, manuscrise, cărți rare, obiecte de muzeu, tablouri și alte obiecte de artă, actele orașului Brașov etc., încărcate în 21 de vagoane. Transportul a ajuns la Moscova la 3 august, iar descărcarea și depozitarea lor a avut loc în camere de la parterul clădirii (366 casete), într-o cameră de la etajul al II-lea ( 263 de casete) și într-una de la subsol unde au intrat 492 de casete. Dincolo de valorile în aur pe care le-am depus, statul român și-a amanetat aici propria istorie, constând în cele mai importante și mai valoroase documente istorice, între care 300 pergamente cu peceți domnești, 25 de volume de manuscrise, tablourile cele mai valoroase ale Pinacotecii Naționale și a Muzeului Kalinderu, zeci de obiecte de podoabă descoperite pe teritoriul țării, inclusiv Cloșca cu puii de aur. Atunci când românii și-au dat seama de pericol au dorit salvarea tezaurului prin evacuarea lui în America, dar statele aliate nu ne-au putut garanta siguranța transportului. Așa că toată agoniseala poporului român de-a lungul mai multor secole a ajuns o pradă ușoară în mâinile guvernelor bolșevice, cu banii noștri (monete ușor de recunoscut) plătiindu-și datoriile externe în anii 1922-24, când toate țările au refuzat a acorda credite statului bolșevic.

Desigur că situația tezaurului noastru a fost cunoscută de puterile aliate, ea fiind pusă pe tapet prin mai multe memorii de către România la Conferința de Pace de la Paris spre a fi luată în seamă la capitolul de Reparațiuni. Puterile aliate ne-au recunoscut valoarea pierderilor confiscate de statul rus în valoare de 315.179.980 lei aur. Nici ei, nici noi n-am obținut pentru moment ceva. Ba, la un moment dat, în tratativele directe dintre Litvinov și Titulescu, a venit din partea lor propunerea ca această sumă să acopere recunoașterea alipirii Basarabiei. Abia după al Doilea Război Mondial, când am devenit și noi stat socialist, ni s-a restituit Cloșca cu puii de aur și niște mărunțișuri. Marile comori documentare au rămas la Moscova și n-am fost în stare să trimitem măcar echipe compacte de specialiști pentru a ne copia arhiva sechestrată, și pentru a da de urma fiecărui lucru care ne-a aparținut. Așa cum n-am fost în stare să aducem în țară arhiva Transilvaniei, așa cum s-a prevăzut prin tratataul de la Trianon, lăsând-o mai departe Ungariei ca să ne jefuiască încă o dată țara cu documente măsluite, în ciuda Tratatului prin care i-am plătit acesteia toate bunurile solului și subsolului, România își dovedește neputința de a gestiona banii poporului său, guvene după guverne venite la putere nefiind preocupate decât de meschina luptă pentru ciolan, și pentru secătuirea averii statului. Orice conștiință națională dreaptă trebuie să iasă cu adevărul în fața lumii și să-l susțină până în pânzele albe.

Mircea Popa