Studiu: Unul din doi copii refugiați din Ucraina se confruntă cu anxietatea

Copiii care s-au refugiat din Ucraina pentru a trăi în Europa se confruntă anxietatea, mai mult de unul din doi copii intervievați simțindu-se neliniștit sau îngrijorat în legătură cu viitorul său, potrivit unui nou raport al Save the Children.

Intitulat „Aceasta este viața mea și nu vreau să irosesc nici un an din ea: Experiențele și bunăstarea copiilor care fug din Ucraina „, raportul se bazează pe sondaje, grupuri de discuții și conversații cu peste 1.000 de copii refugiați și cu cei care îi aveau în grijă, din șapte țări europene: România, Finlanda, Italia, Lituania, Țările de Jos, Polonia și Suedia.

„Cercetarea a relevat că pentru copiii refugiați care frecventau școala riscul de a se simți singuri era mai mic, însă ratele de înscriere la școală pentru copiii care au fugit din cauza războiului din Ucraina rămân îngrijorător de scăzute în Europa. Doar o treime dintre copii frecventau școala înainte de vacanța de vară, iar un sfert dintre ei nu intenționau să se înscrie la o școală locală în anul școlar 2022-2023” – informează Salvați Copiii România

Conform organizației, jumătate dintre copiii intervievați au declarat că se simt mai neliniștiți de când au fugit din Ucraina, această cifră ajungând la 78% în cazul copiilor de peste 16 ani. Mai mult de jumătate dintre copiii intervievați au considerat că situația lor s-ar îmbunătăți dacă ar avea prieteni din comunitatea gazdă (57%), dacă ar avea posibilitatea de a face sport sau de a-și practica hobby-urile (56%) și dacă ar învăța limba locală (54%). Băieții declară, într-o proporție semnificativ mai mare decât fetele, că își doresc să aibă prieteni în comunitatea gazdă (64%, față de 52%). Limba este „o barieră clară în calea stabilirii de prietenii locale”.

„Din 24 februarie până în prezent, aproximativ 7,7 milioane de refugiați au fugit din Ucraina pentru a căuta siguranță în alte țări europene, și se estimează că 40% dintre aceștia sunt copii. Mulți copii au fost martori la evenimente dureroase, fiind nevoiți să își părăsească locuințele și să îi lase în urmă pe cei dragi. (…) Guvernele s-au străduit să se asigure că acești copii sunt înscriși la școală, iar țările cu cei mai mulți refugiați se confruntă cu cele mai mari provocări. Există puțini profesori de limbi străine care să îi ajute pe copiii din Ucraina să învețe limba țării gazdă, iar municipalitățile adesea nu dispun de fonduri pentru a angaja personal didactic suplimentar. Unii părinți au spus că preferă să utilizeze programul de învățare online pe care guvernul ucrainean l-a dezvoltat anterior ca răspuns la pandemia de COVID-19, deoarece nu știu cât timp vor rămâne în țările gazdă. Cu toate acestea, învățarea online are limitările sale și poate fi nesigură, iar copiii care folosesc această opțiune riscă să nu beneficieze de celelalte avantaje ale școlarizării în format fizic” – adaugă sursa citată.

„Sunt copii care au trecut prin traume adânci, care și-au pierdut unii casele, alții școlile și este esențial să fie restabilite liante socio-emoționale, așa cum este, de pildă, educația în limba maternă. Totodată, este crucial ca acești copii să se simtă integrați, să nu aibă povara de a fi străini, de aceea noi am organizat pentru ei și lecții de limba română”” – declară Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Organizația evaluează constant nevoile refugiaților ucraineni ajunși din Ucraina pe teritoriul țării noastre și oferă asistență umanitară și suport pentru acces la servicii de educație și sănătate, la puncte de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în centrele de cazare și proceduri pentru solicitanți de azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, în taberele de refugiați și puncte de staționare, precum și în comunități rurale și urbane în care copiii ucraineni și părinții lor locuiesc. De la declanșarea acestui război până în prezent, Salvați Copiii România a sprijinit 209.305 de persoane, dintre care 114.824 de copii și 94.481 de adulți, cu materiale de strictă necesitate, suport emoțional, consiliere și sprijin financiar.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut