Studiu: Interacțiunea copilului victimă a abuzului sexual cu autoritățile implicate

Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea la urmărirea penală. Ponderea cea mai redusă se înregistrează în cazul violului (74%) și agresiunilor sexuale (73%), ponderea cea mai ridicată – în cazul racolării minorului în scopuri sexuale (92%), arată datele statistice din Raportul Inspecției Judiciare (2021), citate de Salvați Copiii România.

Potrivit organizației, ancheta este îngreunată de procedura de intervievare a copilului-victimă, forțat să treacă prin prea multe mărturisiri (minim șase) care îl re-traumatizează, iar filtrarea sesizărilor de către personalul care nu beneficiază de suficientă pregătire în domeniul comunicării cu copii în situații de traumă reprezintă principala problemă a sistemului public de intervenție în astfel de situații.

„Evaluarea făcută de Salvați Copiii România în cadrul unei anchetei realizate prin efectuarea de interviuri cu specialiști arată că interacțiunea copilului victimă a abuzului sexual cu instituțiile statului, în traseul procedural al acestuia, presupune reamintirea de către copil a agresiunilor la care a fost supus de minim șase ori până la finalizarea procesului, însă de cele mai multe ori se ajunge și se depășește numărul de zece reamintiri, fără ca în acestea să fie incluse și reamintirile în cadrul discuțiilor copilului în afara instituțiilor statului: mama sau persoana de suport, rude, prieteni, asistent maternal sau personal al centrului de plasament etc. Cei șase actori care inițiază rememorările minim necesare sunt: persoana care primește plângerea inițială (serviciul 119, polițist de serviciu, asistent social de serviciu); polițistul de caz; managerul de caz din partea DGASPC; psihologul judiciar; procurorul; judecătorul. În cele mai multe cazuri li se adaugă cel puțin un al doilea expert (psiholog, psihiatru, medic legist), avocatul agresorului prin intermediul procurorului, psihologul din DGASPC care participă la evaluarea preliminară și instanța pe parcursul derulării procesului pentru o reaudiere. Filtrarea de către personal care nu beneficiază de suficientă pregătire în domeniul comunicării cu copii în situații de traumă a sesizărilor cu privire la abuzurile sexuale împotriva copiilor adresate organelor competente (Poliție, DGASPC, SAS) reprezintă principala problemă a sistemului public de intervenție în astfel de situații” – arată Salvați Copiii.

Totodată – semnalează organizația -, preocuparea instituțiilor statului privind recuperarea copilului este cea mai puțin vizibilă pe întregul parcurs. „Dacă preocuparea pentru sancționarea agresorului este semnificativă pentru majoritatea instituțiilor implicate în cazurile de abuz sexual împotriva copiilor, recuperarea din punct de vedere emoțional, psihologic, este foarte slabă și constă în acordarea, doar în unele localități, a unor servicii de consiliere minimală. Restul efortului de reabilitare trebuie suportat de către aparținător, uneori prin apelul la ONG-uri, fără ca agresorul să fie obligat să suporte costurile acestui efort” – arată organizația.

Un alt aspect semnalat de Salvați Copiii se referă la aspectele deficitare ale comunicării inter-instituționale: „Deși au fost semnalate colaborări de succes, mai ales între Procuratură și Poliție, colaborarea între Poliție/ Procuratură și DGASPC, IML, cabinetele de psihologie judiciară a fost descrisă ca fiind deseori încărcată de asperități și lacune procedurale care pot aduce prejudicii siguranței copilului și modului de desfășurare a anchetei”.

Având în vedere cele semnalate, Salvați Copiii recomandă control, din punct de vedere psihologic, al celor care lucrează cu copiii vulnerabili, mult mai riguros. „Intervievarea martorilor copii sau adolescenți din proximitatea victimei necesită, la rândul ei, pregătire și o bună înțelegere a mecanismelor psihologice individuale și de grup. În caz contrar, efectele de contaminare pot fi asumate cu ușurință «minciunii copilului» , iar abuzul sexual să nu ajungă în faza urmăririi penale. Considerăm că este foarte importantă pregătirea psihologică minimală a polițiștilor și asistenților sociali care merg să verifice fiecare sesizare. Trebuie înțeles că fiecare copil victimă este extrem de fragil, iar fiecare reacție a unui adult de la care copilul victimă așteaptă protecție poate altera informațional narațiunea faptelor și are impact emoțional semnificativ asupra copilului” – arată Salvați Copiii.

Organizația recomandă înregistrarea video și audio a intervențiilor reprezentanților instituțiilor statului, în vederea protejării lor de eventuale agresiuni ale celor intervievați, dar și pentru constituirea unui material probatoriu foarte valoros în cazul în care ancheta intră în faza de urmărire penală. De asemeni, recomandă: crearea unor centre de rezidență pentru copii victime ale abuzului sexual sau altor tipuri de abuz, care să le asigure acestora protecție și un mediu confortabil și sigur în raport cu agresorul, imediat ce plângerea a fost depusă, până la finalizarea procedurilor ce au drept consecință tăierea legăturii agresorului cu copilul victimă; modificarea legislației astfel încât agresorul să fie obligat să suporte financiar costurile de consiliere psihologică a victimei până la recuperarea acesteia sau, după caz, până la majorat; introducerea unui sistem de monitorizare pe termen mediu (3 ani) a copilului care a fost victima unui abuz sexual, pentru a vedea riscul de deficit de integrare socială a acestuia și consecințele pe termen mediu ale agresiunii la care a fost supus.

Nu în ultimul rând, Salvați Copiii România consideră că specializarea unor magistrați judecători în judecarea cazurilor de abuz sexual împotriva copiilor este „cel puțin la fel de importantă ca și specializarea unor procurori criminaliști”. De asemeni, apreciază că este necesară înființarea unui observator teritorial pentru minori, la nivel național, în cadrul Ministerului Justiției, care să monitorizeze evoluția copiilor victime și fenomenul de re-victimizare a acestora, pentru a oferi periodic o evaluare a eficacității sociale a intervențiilor în domeniul asigurării integrității copiilor și echilibrului lor psihologic.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut