STS: În doar șase luni, un adult a sunat la 112 de 22.456 de ori

Serviciul de urgență 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori, în prima jumătate a acestui an. Mai puțin de 1% dintre apelurile abuzive au fost recepționate din Cluj. 

Potrivi Serviciului de Telecomunicații Speciale, cele mai multe astfel de apeluri s-au înregistrat în Olt, Gorj, Harghita, Ialomița și Constanța. În doar șase luni, un adult din Olt a sunat la 112 de 22.456 de ori, folosind două cartele SIM prepay. Apelurile efectuate de acesta reprezintă peste 20% din numărul total al apelurilor din județ. „Îngrijorător este faptul că sunt de zece ori mai mulți adulți care sună abuziv la 112 decât copii” – atenționează STS.

În perioada ianuarie – iunie 2021, numărul de urgență 112 a fost apelat de 4.896.261 de ori, mai mult de jumătate dintre apeluri – 57,86% – au reprezentat urgențe (2.376.367), iar 42,14% non-urgențe (2.063.122). Din totalul apelurilor non-urgente înregistrate în primul semestru, 231.919 (11,24%) au fost apeluri abuzive (în aceeași perioadă a anului trecut s-au înregistrat peste 311.000 de apeluri abuzive, reprezentând 13,96% din numărul apelurilor non-urgente). „Sunt situații în care, chiar dacă nu au o urgență reală, persoanele sună la 112 pentru a glumi, pentru a aduce injurii operatorilor sau apelează numărul de urgență fără a spune nimic” – precizează STS.

Primele cinci județe în care s-au înregistrat cele mai multe apeluri abuzive sunt: Olt (23.500 de apeluri abuzive, din totalul de 101.408 apeluri la 112 – 23,17%); Gorj (14.622 apeluri abuzive, din totalul de 72.170 apeluri – 20,26%); Harghita (10.163 apeluri abuzive, din totalul de 54.835 apeluri – 18,53%), Ialomița (12.903 apeluri abuzive, din totalul de 85.635 apeluri – 15,07%) și Constanța (28.175 apeluri abuzive, din totalul de 208.550 apeluri – 13,51%).

La nivelul Centrului unic pentru apeluri de urgență Cluj, în primele șase luni ale acestui an au fost recepționate 189.150 de apeluri, dintre care 53.274 de apeluri au reprezentat non-urgențe (28,16%). Din numărul total al apelurilor înregistrate în primul semestru, în acest județ, 1.619 de apeluri au fost abuzive (0,86%).

* * *

STS reamintește cetățenilor să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt în pericol viața, proprietatea sau mediul.

„Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către Ministerul Afacerilor Interne” – atenționează STS.

Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de  intervenție și, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției agențiilor specializate de intervenție, fără a fi înregistrată o urgență.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut