Sprijin material pentru un liceu gherlean

Suntem în plină vacanță, dar conducerile de școli din municipiul Gherla se ocupă deja de pregătirea noului an de învățământ.

Pe lângă obișnuitele lucrări de zugrăvit și igienizare, în atenția directorilor se află și îmbogățirea bazei materiale. Având în vedere că în oraș funcționează un Liceu Tehnologic (fosta școală de arte și meserii sau, mai devreme, școala de cooperație), este de la sine înțeles că acolo este nevoie de dotarea atelierelor.

Zilele trecute, unitatea de învățământ din centrul municipiului a avut parte și de un sprijin substanțial. Este vorba de un ajutor în mobilier, primit de la cunoscuta firmă Bosch din Jucu. Un întreg camion a sosit la poarta liceului cu mobilier modern. Astfel, au fost descărcate obiecte de mobilier constând în casetiere, mese și table de perete, materiale de care are mare nevoie școala și care au venit la timpul potrivit.

Acest mobilier a fost donat prin intermediul Asociației Culturale „Pro Armenopolis”, un gest umanitar frumos de care Liceul Tehnologic a avut mare nevoie. De fapt, orice ajutor este bine primit. Acum câțiva ani, prin intermediul Rotary Club Gherla, liceului respectiv i-a fost donată aparatură  modernă de către prietenii din Kozármislény (Ungaria).

Firma Bosch va sprijini și în viitor unitățile de învățământ din municipiul Gherla, următorul transport va ajunge la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut