SoNoRo 2022 | Călătorii muzicale pline de eleganță și mister

Urmăresc și scriu Festivalul SoNoRo încă de la prima ediție. Am consemnat de fiecare dată, valoarea, valoarea prin programele alese, prin interpretări, prin atmosfera creată an de an. Și sunt deja 17 ani, nu numai denși și plini, ci și interesanți, ediții care au umplut sălile de concert, fie ele și nonconvenționale.

Cu Familia SoNoRo, o putem numi așa, suntem practic în fața unei echipe fără dirijor. Lucru ce presupune, încă din start, responsabilitate. O avem și o avem pentru că la baza ei stau vârfurile interpretative, dar și multele ore de repetiții, de recitaluri, în care virtuozitatea instrumentală a fost și este la superlativ. Ajunge să ne uităm peste cv-urile artistice ale membrilor SoNoRo, am în vedere echipa artistică a celei de a 17-a ediții, recent încheiate. Și încep cu violonistul Gilles Apap, ”Un adevărat violonist de secol XXI” potrivit mărturiei lui Sir Yehudi Menuhin; felul în care Gilles cântă la vioară, indiferent de piesa abordată, este unic, place, prinde, reacțiile publicului fiind cele urmărite și așteptate * Anna Liisa Bezrodny provine dintr-o familie de muzicieni; a început studiul viorii de timpuriu, de la Academia Sibelius ajungând la Londra; concertează pe o vioară Amati, împrumutată de la Fundația Culturală Finlandeză * Tatiana Samouil provine tot dintr-o familie de muzicieni, tatăl fiind dirijor al Orchestrei Naționale din Moldova/Chișinău; a cântat în fața Papei Ioan Paul al II-lea, a cântat la Paris, Bruxelles, St. Petersburg, Budapesta * Răzvan Popovici, violă, nu are nevoie de prezentări; a studiat la Salzburg, Paris, Freiburg; este invitat permanent al festivalurilor din întreaga lume, ajungând să menționez acum doar cele din Viena, Kuhmo, Mintz, Ferrarra, Kobe…; a cântat pe scene celebre precum Carnegie Hall New York, Musikverein din Viena, Concertgebouw Amsterdam, Wigmore Hall Londra, Ateneul Român de la București, Bozar din Bruxelles…* Natasha Tchitch, violă, a început studiile de vioară și violă într-o familie de…muzicieni, nici nu se putea altfel; este profesoară de violă la Academia Musikene din San Sebastian/Țara Bascilor; cântă pe o violă ”Harold” de Jaques Fustier, realizată în 1985 * Boris Andrianov, violoncel, este deținătorul multor însemnate premii internaționale; a cântat sub baghete de top cum sunt Vladimir Fedoseev, Vasily Petrenko, Pavel Kogan, Roman Kofman…* Jan-Erik Gustafsson, violoncel, și-a început studiile muzicale la Helsinki, urmate de cele de la Stockholm; concertează în întreaga lume, ca solist dar și ca interpret de muzică de cameră; cântă la un violoncel Stefano Scarampella din…1890! * Diana Ketler, pian, vă este cunoscută, ediția 2022 însemnând și calitatea de dirijor al orchestrei Filarmonicii Transilvania; este alături de Răzvan Popovici, fondatoarea platformei SoNoRo; a fost distinsă de către statul leton cu Great Music Award, cea mai înaltă distincție letonă din domeniul muzical * Josu Du Solaun, pian, s-a născut la Valenciam, 1981; este câștigătorul celei de a 13-a ediții a Concursului Internațional ”Enescu”, secțiunea pian; în 2019, a fost distins de către președintele Klaus Iohannis, cu titlul de Ofițer al Meritului Cultural; orice alte cuvinte sunt de prisos *Joseph Tawadros, oud, a dat culoare ediției 2022; în 2019, a avut premiera Concertului pentru oud și orchestră la Sidney!

Călătoriile muzicale au început la Cluj în Gara CFR, ”Les Orientales”, continuările fiind, în diferite formații (duo, trio, cvartet, cvintet, sextet) ”Through the Loooking Glass” (lucrări de Frank Bridge, Enescu, Joseph Tawadros, Edward Elgar), ”Un Romanzo in Vapore: Keep Your Story Short!” (Respighi, Enescu, Rossini, Vivaldi, Bartok, Milhaud, Boccherini, Monti), ”The Fiddlers” alături de Orchestra Filarmonicii Transilvania (Ravel, Bruch, Rautavaara), ”Invention of Europe” (Chopin, Kreisler, Rachmaninov, Sarasate, Dvorak), ”L invitation au Voyage” (Duparc, Honegger, Bridge, Kodaly), ”Madness on the SONORO Express” (Stravinski, Hindemith, Lavignac, Poulenc, sala de spectacole a Cercului Militar), cu final în jazz, country, blues, o despărțire grea, cu multe aplauze și mai ales biss-uri, atmosferă cu care suntem deja obișnuiți de la alte ediții.

SoNoRo Orient-Express 2022 a întrecut, nu este deloc exagerare, orice așteptări. Dincolo de virtuozitate, au stat muzicalitatea, rafinamentele de culoare instrumentală, fluiditatea discursului muzical bazându-se pe omogenitate, la urma urmei vorbesc despre calitățile care definesc artiștii de mare anvergură internațională.

2023 se cunoaște deja: SoNoRo on the Couch/SoNoRo pe canapea, inedită propunere  muzicală, la care se lucrează încă de pe acum!

Demostene Sofron

Foto: Șerban Mestecăneanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut