Simeze internaționale | Artistul Flavius Lucăcel expune la Cannes

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, în colaborare cu Asociația Cultural-Artistică Maiart din Cannes organizează marți, 27 septembrie la Cannes Expoziţia-concert EDENUL DIN SILVANIA împreună cu avanpremiera inspirată de doagele pictate pe lemnul unui butoi de stejar vechi de peste 50 de ani și muzica compusă pentru un viitor proiect având ca temă „ISTORIA VINULUI”.

Invitații în cadrul manifestării vor fi pianistul și compozitorul canadian DAVID SIMON HODOS și FLAVIUS LUCĂCEL, artist vizual și dramaturg clujean, originar din județul Sălaj, se arată în comunicatul de presă.

David Simon Hodos

Născut la Montréal (august 2009), a absolvit școala primară în Châteauguay (2015-2022) și a luat lecții private de pian cu profesoara Yoana Petkova din Montréal (2017-2022); admis la Pre-conservatorul de Muzică din Montréal (2021).

Activitate în Canada: A compus de la vârsta de 8 ani peste 25 de piese muzicale clasice și peste 20 de piese muzicale moderne; a câștigat medalia de argint, precum și Premiul de inimă al juriului la Concursul de interpretare muzicală din Capitala Québec, ediția a 38-a (2022); a compus muzica pentru proiectul audiovizual „Canada Goes Pop” finanțat de Consiliul Artelor din Canada (2020); a creat canalul YouTube muzical pentru copii „Comptines et Berceuses en Papier” unde a strâns peste 170.000 de vizualizări și 550 de abonați (2021).

Activitate în Europa: Participarea la workshop-urile organizate de Festivalul Internațional de Jazz Transilvania (2021) în colaborare cu muzicianul german Sebastien Studnitsky; a compus muzica pentru piesa O viață, o șosetă, un vis și o mașină de scris, spectacol produs de teatrul „George Ciprian” din România (2022); a susținut un scurt recital la Teatrul Național din București (24 august 2022), în cadrul unui eveniment cultural organizat de Ambasada Canadei în România, Republica Moldova și Bulgaria, aflăm din comunicatul transmis presei.

Flavius Lucăcel

Flavius Lucăcel nu este la prima sa prezență pe simeze internaționale. Reamintim publicului cititor recenta expoziție „Edenul din Silvania” găzduită de Cenaclul de la Madrid, ASARS, la sediul Centrului Cultural Sf. Antim Ivireanu din Parla, și respectiv de Institutul Cultural Român din Madrid în perioada 6 iulie – 12 august a.c.. Aici, Flavius Lucăcel a avut ocazia de a-și prezenta pe tărâm spaniol ferestrele aparte transformate în adevărate opere de artă.

„Ramele au fost primele care mi-au atras atenția. Am trecut pe lângă o clădire care era în restaurare în Cluj și în curte erau aruncate geamurile vechi. Am întrebat dacă sunt de dat și mi s-a spus că da. Era iarnă, erau ninse. Le-am luat, m-am apucat de curățat, am învățat să curăț, am început cu lampa cu benzină, pe urmă am găsit materiale care decapează vopselele și apoi am observat un fenomen destul de răspândit la țară, o practică, nu neapărat generală. După ce părinții nu mai sunt, copii merg la casele părintești și fac curățenie. Aruncă de-a valma obiectele din casă. Am observat că astfel se distruge un patrimoniu al micilor comunități, al familiilor, patrimoniu realizat, în general, de partea feminină din gospodăria țărănească. Erau obiecte de manualitate, ștergare, cearșafuri. Am vrut să atrag puțin atenția asupra fenomenului, e păcat că se distrug aceste lucruri pe care nu știu cine o să le mai facă. Erau foarte bine realizate, din materiale și culori naturale, vopsite de femei din mediul rural. M-am gândit să fac un obiect care să conțină geamul și acest material. Un alt fenomen pe care l-am sesizat ulterior a fost legat de casele vechi de la sate, acestea erau distruse și înlocuite cu altele noi, dar mai erau oameni care nu aruncau geamurile și am primit de la două case astfel de geamuri. Așa am ajuns la niște geamuri mici, cu un fel de cruce în ele, care nu mai trebuiau decapate”, ne spune artistul Flavius Lucăcel.

Publicul a primit această formă de artă cu interes. Este, practic, vorba de un fel de instalație artistică, un soi de manifest, totodată, pentru conservarea aspectelor ce țin de familie, de comunitate. „Eu sunt preocupat de micul patrimoniu al familiei”, a mărturisit Flavius Lucăcel în interviul acordat cotidianului Făclia.

„Flavius ​​Lucăcel reînvie, în lucrările sale, obiceiul de sorginte străveche al bunicilor și străbunicilor din regiunea Sălaj – arta tricotatului -,  pentru a fi admirat, apreciat și transmis de copiii noștri.” – Calderon De Jesus – critic de artă (Spania)

„O lume fără ferestre care ea însăși devine o fereastră. (…) Flavius ​​Lucăcel nu dărâmă copacii ca Mondrian, într-o epurare care ajunge să schimbe radical registrul. Lasă copacii, ramurile, iarba si florile să prolifereze. Dar discret, potențează o anumită implozie printr-un exces de sinuozitate. În același timp, exuberanța naturală trece printr-un anumit filtru, care subminează mai puțin coerența formelor decât ritmul lor.” – Cătălin Bogdan – critic de artă (România)

„Sticla poate fi și „opacă”, rod al celebrei autonomii a esteticii, un decalaj între lumile interioare și cele exterioare, între cosmos și microcosmos, între lumină și întuneric. Mai degrabă, Flavius ​​​​ Lucăcel pledează pentru o „ascensiune” a ferestrei, chiar una „plină” de amintiri ale unui trecut fizic dispărut, o păstrare (de fapt salvarea) a unei lumi – fie și patetică – care nu mai există cu adevărat.” – Daniel Săuca – scriitor, manager cultural (România)

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut