Sfântul Nicolae Cabasila, isihasmul laicilor și mistica sacramentală

Din punctul de vedere al Părinților răsăriteni, spiritualitatea creștină este echivalentă vieții în Hristos, însușită la nivel doctrinar, sacramental și duhovnicesc. Ea nu este apanajul exclusiv al clerului sau al cinului monahal, ci al tuturor credincioșilor angajați eclezial.

O dovadă a acestei aserțiuni o constituie cazul Sfântului Nicolae Cabasila, care, deși a trăit la cote înalte credința și a gravitat biografic în jurul unor mari Părinți și a unor importante mănăstiri bizantine, a rămas toată viața un simplu laic. Prin exemplul său a demonstrat posibilitatea fiecărui creștin laic de a trăi în Biserică o viață liturgică, și deopotrivă feciorelnică și matură duhovnicește, fără a intra în monahism sau a primi hirotonia. El confirmă, în persoana sa, ipostaza „ascetului laic”, care accede la Dumnezeu fără a se retrage în pustietăți sau în munți, în sihăstrii sau în mănăstiri, ci petrecând înțelept în societate.

Nicolae Cabasila a trăit în secolul XIV, un secol deosebit de frământat politic și religios. Paradoxal, deși a fost o persoană influentă și un nume cunoscut în toate mediile sociale, datele sale biografice sunt foarte sumare. Posteritatea sa a fost învăluită în cvasianonimat. Savanții contemporani au reușit să reconstituie în linii mari parcursul său biografic pe baza corespondenței sale. S-au păstrat de la el 18 scrisori, adresate fie familiei, fie prietenilor. De asemenea, unele scrisori adresate lui contribuie la fixare unor jaloane ale biografiei sale.

S-a născut în jurul anilor 1322-1323 la Tesalonic, al doilea oraș ca importanță în imperiul bizantin, un oraș efervescent, cosmopolit, dar și la curent cu mișcările religioase ale timpului, prin proximitatea sa cu Muntele Athos. Făcea parte dintr-o familie aristocrată și profund evlavioasă. După tată se numea Chamaetos, iar după mamă Cabasila. A cultivat o relație afectuoasă cu tatăl său, însă a fost influențat duhovnicește de mama sa care se va retrage la mănăstirea Sf. Teodor din Tesalonic, după moartea soțului. Mama sa pare să fi făcut parte în tinerețe din cercul unor laici preocupați de isihasm și îndrumați de Isidor Buchir, viitor patriarh ecumenic, discipolul sfântului Grigorie Sinaitul.

Multă vreme Sf. Nicolae Cabasila a fost confundat cu un alt Nicolae Cabasila, unchiul său după mamă, un om erudit, un teolog și un savant umanist, care a fost profesor la universitățile din Tesalonic și Constantinopol, iar pe la anul 1353, deși laic, se număra printre cei trei candidați la tronul patriarhiei ecumenice. A luat parte la disputele isihaste, l-a combătut pe Nichifor Gregoras, a scris un amplu tratat Despre purcederea Duhului Sfânt, combătând teologia tomistă care se infiltra în Răsărit prin traducerile în greacă ale operelor lui Toma d’Aquino realizate de Dimitrie Kydones. Acest Nicolae Cabasila se va călugări mai târziu sub numele de Nil, fiind ales în 1361 arhiepiscop al Tesalonicului, demnitate în care însă nu a mai fost instalat, murind de ciumă în 1363. Anvergura personalității acestui unchi va fi contribuit probabil la însușirea numelui de Cabasila de către tânărul său nepot, în dauna patronimului Chamaethos.

Tânărul Nicolae urmează la Constantinopol studii de retorică, filosofie, drept, teologie dar și de științe exacte, precum astronomie. În cinci epistole adresate tatălui, mărturisea că studia asiduu, până la epuizare chiar. Unul dintre profesori i-a fost chiar unchiul Nicolae Cabasila. În aceleași cinci epistole, tănărul Nicolae se confesa tatălui, aducându-i la cunoștință progresele făcute în cunoaștere dar mărturisindu-și totodată nostalgia după locurile natale și după părintele său duhovnicesc, Dorotei, ctitor în 1361, împreună cu fratele său Marcu, al mănăstirii Vlatadon din Tesalonic. Studiind în Constantinopol, Nicolae Cabasila s-a aflat de tânăr în mediul umaniștilor îndrăgostiți de filosofie, de literatură și artă. Această atmosferă avea să își pună amprenta pe educația sa și mai ales pe stilul elegant scrierilor sale. Într-o scrisoare din tinerețe insistă pe valoarea artei și a înțelepciunii, în formarea completă a unui om, chiar a unui sfânt, care, în opinia lui, dacă nu e în același timp cultivat intelectual, e nedesăvârșit, câtă vreme nu a dezvoltat îndeajuns toate darurile sale. Perioada studiilor sale în Constantinopol trebuie situată între anii 1335-1340.

Întreaga sa viața a fost marcată de prietenia cu Dimitrie Kydones. Originari din același oraș, având până la un punct un parcurs intelectual și spiritual comun, colegi de studii și ambii adepți ai unui umanism creștin, cei doi aristocrați au fost multă vreme animați de idealuri comune, însă cu timpul au evoluat pe trasee spirituale diferite, ceea ce nu i-a împiedicat să cultive mai departe această prietenie, cel puțin prin scrisori. În vreme ce Dimitrie Kydones se va orienta către Apus, apropiindu-se de împăratul Ioan al V-lea Paleologul, traducând cu timpul Summa teologica a lui Toma d’Aquino și convertindu-se finalmente la catolicism, Nicolae Cabasila rămâne mai departe un umanist isihast, apropiat de împăratul Ioan VI Cantacuzino, și militant în favoarea comorilor ortodoxiei.

Anul 1341, odată cu moartea împăratului Andronic III Paleologu, va declanșa în Bizanț aprige lupte politice, război civil și polarizări în sânul societății constantinopolitane. Pe de o parte împăratul minor Ioan V Paleologul și mama sa Ana de Savoia, filocatolici, iar pe de altă parte domesticul Ioan VI Cantacuzino, favorabil isihaștilor. Pe acest fundal au loc disputele isihaste al căror protagonist principal va fi Grigore Palama. Ioan VI Cantacuzino devine din 1347 împărat al Bizanțului, căruia, la insistențele lui Dimitrie Kydones, Nicolae Cabasila îi va fi consilier (sachelar). În 1347, Nicolae Cabasila îl însoțește la Tesalonic pe Sf. Grigorie Palama, proaspăt hirotonit arhiepiscop al Tesalonicului, un oraș dezbinat între aristocrații cantacuzini și „zeloții” filo-paleologi. Lui Palama i se interzice intrarea în oraș, motiv pentru cei doi, Palama și Cabasila, să se îndrepte spre Athos, unde vor petrece un an. Nicolae Cabasila va lua acolo contact cu ceea ce avea mai valoros Sfântul Munte. Frământările sociale din Tesalonic, dezbinarea din oraș, asuprirea celor sărmani dar și prigoana nobililor de către „zeloți”, l-au făcut pe Nicolae Cabasila să manifeste compasiune pentru cei oropsiți, fapt exprimat în câteva scrieri cu caracter social.

În 1354, Ioan V Paleologul, cu sprijin genovez, intră în Constantinopol și îl înlătură de la putere pe Ioan VI Cantacuzino. Acesta din urmă abdică și se retrage monah la mănăstirea Sf. Gheorghe din Mangana sub numele de Ioasaf. Nicolae Cabasila se va retrage pentru totdeauna din viața publică, deși avea doar 30 de ani, și va trăi liniștit până la sfârșitul vieții, meditând și scriind, înconjurat de un cerc de prieteni apropiați de mănăstirea Sf. Gheorghe din Mangana dar și de mănăstirea celor doi frați Xanthopouloi din Constantinopol.

Referințe ultime despre persoana sa se găsesc într-o scrisoare expediată din Creta de către monahul Iosif Vryeinos, un luptător pentru Ortodoxie, care îl admiră pentru credința sa ortodoxă, îndemnându-l să scrie împotriva doctrinei filioque. Epistola poate fi situată în intervalul 1391-1396. Ca răspuns Cabasila îi trimite lui Vryenios tratatul unchiului său, Despre purcederea Duhului Sfânt, căruia îi adaugă o prefață. Decesul său trebuie să fi survenit după această dată.

Opera amplă a sfântului Nicolae Cabasila a fost catalogată și împărțită în câteva mari categorii: opera religioasă (cu caracter teologic – discursuri mariologice la Buna Vestire și la Adormirea Maicii Domnului, la Pătimirea și la Înălțarea Domnului, la Iezechiel; liturgic – despre sfintele veșminte și celebrarea Liturghiei; sau hagiologic – cuvântări despre sfinții Dimitrie și Teodora din Tesalonic, Sf. Andrei cel Nou, Sfinții Trei Ierarhi sau Sf. Nicolae etc), opera profană (cu caracter filosofic – despre importanța culturii și a rațiunii, despre scepticismul pironienilor; și științific – reconstituirea comentariului unui matematician antic la un tratat astronomicomatematic al lui Ptolemeu), opera cu caracter social și ocazional (despre dreptul de azil al bisericilor, discursuri despre camătă și contra cămătarilor, contra abuzurilor autorităților față de cele sfinte, diverse panegirice), opera poetică (13 mici poeme) și cea epistolară (18 scrisori). Diversitatea scrierilor sale a fost însă eclipsată de faima a două din capodoperele sale – Despre viața în Hristos (Peri tes en Hristo zoes, trad. rom. de pr. prof. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946) și Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii (Hermeneia tes theias leitourgias, trad. rom. de pr. prof. Ene Braniște, București, 1946) – puse în circulație de savanți romano-catolici, încă de la începutul secolului XVII, ca argumente în disputa lor, pe subiecte liturgice, cu teologia protestantă.

Deși prolifică opera sa (conservată excelent în manuscrisul Parisinus graecus 1213, 428 f., copiat la începutul sec. XV de monahul Ioasaf de la mănăstirea Xanthopouloi), dipticul Despre viața în Hristos și Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii – „veritabilă Filocalie pentru laici” (diac. Ioan I. Ică jr) – l-a consacrat definitiv în teologia răsăriteană. Pentru Nicolae Cabasila, viața în Hristos se traduce prin viața asumată eclesial. Sfințenia înseamnă unirea cu Hristos, fapt care se realizează în Biserică prin Sfintele Taine, de aceea această operă a deplinei maturități a autorului tratează, în șapte cărți, cele trei taine de inițiere (Botez, Mirungere, Euharistie), precum și contribuția omului în procesul desăvârșirii prin lucrarea minții și efortul voinței. Tâlcuirea…, unul din cele mai frumoase tratate de acest fel scrise vreodată, prezintă Liturghia prin analogie cu celebrarea din ceruri. În 53 de capitole, dumnezeiasca Liturghie este explicată moment cu moment, de la riturile pregătitoare, trecând prin liturghia Cuvântului, anafora, pentru a termina cu mulțumirea și riturile finale, la care se adaugă considerații privind alte rituri liturgice.

Viața și opera teologului bizantin au constituit obiectul investigațiilor unor importanți teologi ortodocși ai secolului XX, între ei Panayotis Nellas, Mirra Lot-Borodine, Ene Braniște și recent diac. Ioan I. Ică jr, care rezumă în câteva cuvinte profilul spiritual al sfântului Nicolae Cabasila: „Nu și-a propus să realizeze o sintetiză intelectuală, artifi cială, între umanism, isihasm și palamism, ci a dorit să exprime cu mijloacele culturii pe care o asimilase convingerea, înrădăcinată într-o profundă iubire față de Hristos izvorâtă din contemplarea frumuseții Sale mântuitoare revelate în Liturghia și Tradiția Bisericii, că orice creștin poate duce în Hristos și în Biserica Lui o viață liturgică și isihastă”. Sf. Nicolae Cabasila a fost canonizat în 19 iulie 1983, cu data de prăznuire 20 iunie. Potrivit aceluiași teolog român, e unul din puținii sfinți intelectuali canonizați, nu atât pe baza vieții sale, prea puțin cunoscută, sau a minunilor, nici ele cunoscute, cât datorită operei sale teologice fabuloase, „dovada sfințeniei autorului ei” (Ioan I. Ică jr).

Pr. dr. Cătălin Pălimaru