Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorit de Biserică în ziua de 23 aprilie.

A trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina. Sfântul Gheorghe a fost fiu de părinţi creştini vestiţi, învăţând buna credinţă din copilărie, şi fiu de mucenic, tatăl său a fost omorât pentru Hristos. După moartea tatălui s-a mutat împreună cu mama sa, care avea multă avere în Cezareea Palestinei.

A ajuns la Roma în calitate de comandant militar.

În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări şi torturi. Au urmat alte trei edicte de persecuţie în următorii doi ani, 303-305.

Sfântul Gheorghe fiind în preajma împăratului şi văzând atâta pornire împotriva creştinilor s-a hotărât să mărturisească credinţa sa în Hristos Dumnezeu, gândind că aceasta este vremea potrivită mântuirii sale. Şi-a vândut aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă, iar pe robi să-i elibereze.

Şi, lepădând toată frica omenească, Sfântul Gheorghe a stat în mijlocul adunării, vorbind împotriva hotărârilor celor fărădelege şi judecăţilor nedrepte împotriva creştinilor şi mărturisind că Hristos este Unul Dumnezeu.

Sfântul Gheorghe i-a îndemnat pe cei care erau de faţă, împreună cu Diocleţian, ca ori singuri să cunoască adevărul şi să înveţe dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă să nu-i tulbure cu nebunia lor.

„Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini prin a voastră păgânătate silind pe aceia, care au învăţat a ţine bine sfânta credinţă?”, spunea tânărul comandant Gheorghe.

„Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei. Deci, nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să învăţaţi dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă, nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!”. (Vieţile Sfinţilor)

Împăratul a fost atât de uimit de curajul tânărului comandant, încât nu putea să vorbească, „ca un ieşit din minţi sau ca un asurzit de tunet, şedea tăcând, înăbuşind în sine pornirea de mânie”. Apoi a făcut semn unuia din cei ce şedeau cu el, prieten al său, antipatul Magnenţie, ca să răspundă lui Gheorghe.

Acesta, chemându-l mai aproape pe mărturisitor, l-a întrebat cine l-a îndemnat să vorbească cu atâta îndrăzneală. Răspunsul Sfântului Gheorghe a fost „Adevărul!”, i s-a pus atunci întrebarea: „Care este adevărul acela?”, iar Sfântul Gheorghe a spus: „Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Gheorghe a fost arestat şi supus torturilor pe care le-a îndurat ridicând permanent rugăciuni la Hristos Dumnezeul său, care îi vindeca cumplitele răni, făcându-l desăvârşit sănătos, spre mirarea şi îngrozirea celor care zile în şir au asistat la chinurile sale. I s-a dat să bea şi o otravă cumplită, care nu l-a vătămat în niciun fel, încă şi într-o groapă cu var nestins a fost aruncat.

După trei zile, „ducându-se slujitorii, au săpat varul şi au găsit pe sfânt întreg, mai presus de nădejde, viu şi sănătos, stând dezlegat, cu faţa luminată, cu mâinile întinse în sus şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii şi poporul care erau lângă el, se uimeau de spaimă şi de mirare şi într-un glas preamăreau pe Dumnezeul lui Gheorghe şi-L numeau mare!”. (Vieţile Sfinţilor)

Răbdarea şi puterea rugăciunii cu care s-au săvârşit atâtea fapte minunate în timpul chinurilor sale, chiar şi învierea unui mort, au făcut ca unii dintre cei prezenţi să mărturisească şi ei credinţa Sfântului Gheorghe, primind astfel moarte mucenicească.

Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit la creştinism şi este pomenită de Biserică în ziua de 21 aprilie.

În urma acestei mărturisiri făcută de soţia sa, Diocleţian a poruncit să li se taie capetele, atât sfântului, cât şi împărătesei Alexandra. Pe drum, împărăteasa, fiind foarte slăbită, şi-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe şi-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.

După ce Sfântul Gheorghe a fost martirizat, rămăşiţele sale au fost aduse înapoi în Ţara Sfântă şi îngropate în Lida, oraş cunoscut atât în timpurile biblice, cât şi astăzi sub denumirea de Lod. Sărbătoarea anuală a mutării sfintelor sale moaşte la Lida a devenit curând un festival creştin local major; astăzi este sărbătorită şi de musulmani, pentru care Sfântul Gheorghe este al-Khader, cel „verde” sau „viu”.

Atât în biserica din Lod, cât şi în Biserica Ortodoxă Greacă Sfântul Gheorghe din satul al-Khader, lângă Bethleem, este atârnat de perete un lanţ de fier. Lanţurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniţă, spune Părintele Cleopa.

În vremuri trecute, era obişnuit să se închidă nebunii în aceste biserici, în credinţa că puterile terapeutice ale sfântului îi vor elibera de legăturile nebuniei lor. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; https://web.archive.org; „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996)