Sfânta Monica, ocrotitoarea soțiilor și mamelor deznădăjduite

Sfânta Monica din Africa este femeia care prin lacrimile, rugăciunea și iubirea ei a reușit să îi aducă la creștinism pe soțul său, Patriciu, pe cei doi fii ai săi, Augustin și Navigiu, dar și să își sprijine fiica, Perpetua, pe calea monahismului.

Monica s-a născut la Tagaste, în Africa, astăzi Souk-Ahres, în regiunea Konstantina din nordul Algeriei, în anul 332, într-o familie creștină înstărită, și a fost educată în credință. Contrar obiceiului timpului, i s-a permis să studieze. Ea a profitat din plin de această șansă și citea cât de mult reușea, dar cel mai mult îi făcea plăcere să citească din Sfânta Scriptură.

Tânără fiind și influențată de anturajul fetelor cu care duceau vinul la mese, Monicăi a început să îi placă gustul licorii, iar uneori chiar să exagereze cu degustatul lui. Dar în una din zile, o servitoare văzând-o amețită, i-a spus un cuvânt urât, iar ei i s-a făcut rușine. De atunci a renunțat de a mai bea vin sau altă băutură, pentru tot restul vieții.

De tânără s-a căsătorit cu Patriciu, un tânăr păgân, legionar, ce împlinea diferite funcții în administrația locală. Deși acesta avea nenumărate escapade înafara căsniciei, iar din fire era dificil și iute la mânie, cu soția sa se purta frumos, întrucât Monica știa când să tacă, știa cât să rabde și când să își spună nemulțumirile.

Împreună au avut trei copii: pe Augustin, pe Navigius și pe Perpetua, dar Patriciu nu a îngăduit ca pruncii să fie botezați.

Ajuns la vârsta tinereții, Augustin a început să ducă o viață care nu îi era pe plac mamei sale, fiind și o influență negativă pentru fratele său Navigius. Trimis la studii în Cartagina, Augustin a fost captat de învățătura ereticilor maniheiști. Tot atunci, în urma unei aventuri, i s-a născut un copil. Sfânta Monica se ruga mereu cu credință și lacrimi atât pentru fiii, cât și pentru soțul ei, ca aceștia să primească botezul. Văzându-i rugăciunile și lacrimile vărsate, mai ales pentru fiul lor cel mare, soțul ei a intrat în catehumenat și după un an, pe patul de moarte, a primit sfântul botez. Despre acest lucru, Fericitul Augustin avea să scrie în cartea Confesiuni: „Educată la castitate și cumpătare, ea a fost credincioasă soțului. Și a căutat să-l câștige pentru Tine (Dumnezeule), vorbindu-i despre Tine prin elocința vieții sale morale, cu care Tu ai împodobit-o, făcând-o iubită și admirată de dânsul”.

La moartea tatălui, Augustin avea 16 ani și continua să ducă o viață departe de Hristos. La fel și cel de-al doilea băiat, Navigius, care a fost influențat de fratele său. Consolarea Sfintei Monica era singura fiică, Perpetua, care după căsătorie a rămas văduvă și a îmbrățișat viața monahală, fiind aleasă stareță la o mănăstire din Hippona.

Într-o zi, Sfânta Monica l-a rugat pe un episcop să vorbească cu fiul său pentru a-l convinge să se îndrepte. Însă episcopul i-a spus că tânărul încă este fascinat de noutatea învățăturilor maniheiste, dar a încurajat-o, zicându-i: „Du-te pe calea ta și Domnul să te binecuvânteze, pentru că nu este cu putință ca fiul atâtor lacrimi să se piardă”.

După terminarea studiilor din la Cartagina, Augustin pleacă alături de sclava sa și fiul lor, Adeodat, la Roma, iar de acolo se mută la Milano. Mama îi urmează câțiva ani mai târziu și pentru o vreme vor locui împreună.

Aici Augustin l-a cunoscut pe Sfântul Ambrozie și a fost cucerit de cuvântul lui. Sfântul Ambrozie îl convinge pe tânăr, spre bucuria mamei sale, să primească botezul. Acest lucru se întâmpla în anul 387, în noaptea Sfintelor Paști, pe când acesta avea 32 de ani. Tot aici este botezat și fratele său Navigius. Despre acest lucru Fericitul Augustin avea să scrie: „Mama mea m-a născut de două ori, însă ce-a de-a doua naștere a fost un chin spiritual îndelungat, din rugăciuni și multe lacrimi. Bucuria pe care am simțit-o în clipa în care L-am cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu a fost una imensă”.

După botez, atât Augustin, cât și mama sa, Monica, au hotărât să se întoarcă în Africa. Pe drum, Sfânta Monica s-a îmbolnăvit și s-au oprit în orașul Ostia, de lângă Roma, unde au închiriat o casă. Aici se va petrece un lucru care îi va rămâne în suflet lui Augustin, o ultimă discuție cu mama sa. Despre acest lucru avea să scrie în Confesiuni: „«Fiule, în ceea ce mă privește, eu nu mai găsesc nici o atracție pentru această viață. Nu știu ce să mai fac aici, pe pământ, și pentru ce mă mai aflu aici. Această lume nu mai este un obiect al dorințelor mele. A existat un motiv pentru care eu doream să mai rămân în această viață: să te văd creștin, înainte de a muri. Dumnezeu m-a ascultat mai mult decât aș fi îndrăznit eu să sper, mi-a dat posibilitatea să te văd în slujba sa și dezrobit de aspirațiile unei fericiri pământești. Ce să mai fac aici?» Nu-mi amintesc bine ce i-am răspuns. Apoi a continuat: «Să îngropați acest trup unde vă va plăcea mai mult; nu vreau să vă fie o greutate. Numai acest lucru vi-l cer, că oriunde veți fi, să vă amintiți de mine la altarul Domnului»„.

După nouă zile de boală, Sfânta Monica a adormit întru Domnul, la vârsta de 56 de ani. Aici, în Ostia, a și fost înmormântată, iar osemintele ei au fost mutate, în secolul al XV-lea, la Roma.

Misiunea Monicăi pe acest pământ se încheiase. Augustin revine la Tagaste, unde întemeiază o comunitate monahală, se dedică studiului Scripturilor, combate maniheismul și alte erezii. În 391 devine preot, iar în 395 Episcop de Hipona (395 – 430). El rămâne dascălul fără asemănare al întregului Occident creștin. A murit la 28 august 430, iar în calendarul creștin îl găsim trecut ca și Fericitul Augustin. Mormântul său se află în biserica Sfântul Petru din Pavia, În Biserica Ortodoxă este prăznuit la 15 iunie, iar în calendarul greco-catolic la 28 august.

Sfânta Monica este considerată protectoarea soțiilor și mamelor ai căror soți și fii au apucat-o pe calea pierzării. În acest sens, fiul său, Fericitul Augustin i-a închinat o rugăciune: „Dar Tu ai întins mâna Ta din înălțimea cerului și ai scos sufletul meu din acest adânc întuneric, în vreme ce mama mea, credincioasa Ta slujitoare, plângea în fața Ta cu mai multă durere decât plâng mamele care văd corpurile fiilor lor coborâte în mormânt. Căci prin puterea credinței și a Duhului pe care le avea de la Tine, ea mă privea ca pe un mort. Și Tu ai ascultat-o, Doamne! Ai ascultat-o și nu ai disprețuit lacrimile ei, ale căror șuvoaie udau pământul de sub ochii ei, oriunde mergea să se roage. Da, ai ascultat-o!”

În calendarul creștin ortodox Sfânta Cuvioasă Monica este prăznuită în data de 4 mai, iar în calendarul greco-catolic, la 27 august.

Semnificația numelui său, Monica, are la bază grecescul „Monikos”, „Monachos”, care se traduce prin „pustnic”, „singur”, „solitar”. Forma latină a numelui este Monna, și înseamnă „mamă” sau „soție”.

Viorica VĂSCU