Semănatul cerealelor în împrejurimile Dejului

Ploile (răzleţe şi în cantităţi mici) de la sfârşitul săptămânii trecute au venit la timpul potrivit pentru agricultorii de la confluenţa Someşurilor, dcupă seceta prelungită din această vară şi de la începutul toamnei, care a creat multe probleme fermierilor, peste tot prelungindu-se şi recoltatul porumbului, o lucrare ce, în alţi ani, era deja finalizată în această perioadă.

Cu acelaşi greutăţi se confruntă în această toamnă şi angajaţii firmei SC „Agromec” SA Dej, unde, în weekendul trecut a început semănatul orzului şi a grâului, culturi care ocupă în acest an 30 de hectare. Având în vedere că societatea respectivă dispune de un puternic sector mecanic, cu utilajele din dotare termină în câteva zile însămânţările de toamnă. În doar două zile din week-end-ul trecut, au fost însămânţate cu orz şi grâu nu mai puţin de 15 hectare – o performanţă bună a mecanizatorilor. Între timp, în hotarul municipiului Dej, la ieşirea spre Nima, se lucrează şi la recoltatul mecanic al porumbului. La porumb siloz, recoltarea a ajuns deja în vecinătatea fermei zootehnice. După cum ne-a spus Traian Mureşan, administratorul SC „Agromec” Dej, până în prezent au fost depozitate 600 tone siloz, cantitate mare, care va fi completată în curând cu resturile vegetale rămase după recoltatul porumbului boabe. Ferma dispune şi de un puternic sector zootehnic, cu peste 200 de bovine, efectiv de animale ce are mare nevoie de hrană pe lunile friguroase, iar unitatea dejeană își asigură furajele numai din surse proprii.

Nu ştim ce producţii la porumb au realizat posesorii de suprafeţe agricole din împrejurimile municipiului Dej, însă la „Agromec” Dej s-au obţinut 4 tone pe hectar această toamnă. Adevărul este că, în alţi ani, a fost depăşită chiar şi cantitatea de 6 tone, însă în acest an trebuie să avem în vedere lunile secetoase din timpul verii, cînd lanurile de porumb au fost efectiv ”arse” de soare.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut