Se poate face Medicină online?

… Este una din întrebările pe care le-am adresat rectorului Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, prof. univ. dr. Anca Dana BUZOIANU, primul rector al acestei universități clujene pus în situația de a gestiona situații generate de pandemie, nemaîntâlnite până acum.

„2020 a fost un an care a pus omenirea la grea încercare, aducând suferință multora dintre noi și povara unei frici nemaiîntâlnite, tuturor. Acesta este contextul în care, mai mult decât oricând, a trebuit să fiu un lider capabil să gestioneze toate provocările care ne-au apărut în cale” – spune prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

Răspunzând întrebărilor noastre, rectorul UMF Cluj prezintă câteva, doar, dintre provocările anului 2020 pentru viitorii medici și farmaciști, dar și pentru cadrele didactice implicate în pregătirea acestora. Provocări, dar și reușite și recunoașteri, UMF Cluj fiind inclusă, în 2020, în unele cazuri în premieră, în cele mai importante clasamente internaționale.

 – Ca rector al UMF „Iuliu Iuliu” Hațieganu ați fost pusă, în 2020, într-o situație în care nici unul dintre rectorii clujeni de până acum n-au fost puși vreodată: aceea de a organiza și a coordona activitățile universității, online.

Se poate face Medicină online?

– Mandatul meu de rector a început odată cu pandemia. Nimeni nu s-a mai confruntat vreodată cu o astfel de situație, prin urmare am fost nevoiți să ne adunăm toate forțele și să ne organizăm într-un timp record, astfel încât cel mai important aspect al activității noastre – învățământul medical și farmaceutic – să nu aibă de suferit.

Conducerea universității noastre, care și-a început mandatul în 27 ianuarie, a fost pusă în fața unor provocări majore și a unor decizii care nu au fost ușor de luat. În acest context am urmărit, de la început, două direcții strategice: asigurarea sănătății noastre, a tuturor, și asigurarea continuității activității universității în cele mai bune condiții.

Medicina se poate face și online, însă nu în totalitate și pe perioade limitate. În acest an universitar am descoperit noi metode digitale de predare și evaluare, dispozitive inovatoare precum microscopul virtual sau masa de disecție virtuală, iar cadrele didactice s-au străduit să țină cursurile online într-un mod cât mai atractiv, interesant, util și interactiv pentru studenți.

Cu toate acestea, stagiile practice, contactul cu pacientul sunt extrem de importante în formarea viitorilor specialiști în sănătate și de aceea, în perioada care va urma după pandemie, vom recupera tot ce nu am acoperit în acest an, pentru ca ciclul de formare al studenților noștri să rămână cel puțin la nivelul generațiilor anterioare.

Printre primele instituții de învățământ din țară care au trecut la învățământul online

 – Pandemia ne-a luat pe toți prin surprindere. Care au fost primele măsuri pe care le-ați luat în universitate?

– Noi am urmărit evoluția acestei pandemii încă de la primele semnale apărute din China, iar în momentul în care au apărut primele focare în Europa, am implementat deja un set de măsuri de prevenție și le-am recomandat tuturor studenților care au călătorit în străinătate să respecte normele impuse. Apoi, în data de 3 martie, am trecut la învățământul online, fiind printre primele instituții de învățământ din țară care au luat această decizie.

Responsabilitatea noastră față de comunitatea academică, față de personalul din clinicile universitare și, nu în ultimul rând, față de pacienții cu care intrăm în contact, este enormă. Acesta a fost motivul pentru care și în acest moment, toate activitățile didactice se desfășoară exclusiv online.

Odată cu instaurarea stării de urgență, ne-am implicat și în comunitate, cu o serie de măsuri pentru care am fost menționați la capitolul „Exemple de bune practici” din cadrul raportului special al Curții de Conturi privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență, realizat la solicitarea Parlamentului României:

  • Am pus la dispoziția autorităților publice spațiile de cazare aflate în proprietatea universității, pentru cazarea personalului medical, asigurând astfel, gratuit, 43 de camere, universitatea suportând integral costurile pentru utilități, întreținere și reparații aferente acestor spații.
  • Colegii noștri de la Centrul de Cercetări pentru Genomica funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională au făcut un pas important în limitarea epidemiei cu noul coronavirus prin organizarea centrului de determinare specifică, prin metoda Real-Time PCR, pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2. Au fost făcute până acum peste 45.000 de determinări, atât la solicitarea DSP, cât și la cererea pacienților. De asemenea, colegii de la Disciplina de Biologie Celulară și Moleculară au ajutat la creșterea capacității de testare a spitalelor, în colaborare cu Institutul de Medicină Legală.
  • Începând cu luna aprilie, în laboratorul Facultății de Farmacie se produc dezinfectanți, ce sunt apoi distribuiți gratuit în spitalele din Cluj-Napoca. S-au produs, până acum, peste 1,2 tone de dezinfectanți.
  • Centrul de Consiliere Psihologică, format din cadre didactice ale universității, specialiști în sănătate mintală, a oferit suport psihologic gratuit personalului medical aflat în linia întâi, pentru depășirea problemelor cauzate de expunerea zilnică la riscul de a se infecta cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, cadrele medicale sunt sprijinite pentru a reuși să treacă mai ușor peste epuizarea fizică, mintală sau cea emoțională.
  • Organizațiile studențești au întreprins o serie de activități de voluntariat prin care au ajutat persoanele vulnerabile din cadrul comunității, au organizat o campanie de donare de plasmă și una de donare de sânge și, nu în ultimul rând, lucrează ca voluntari la DSP și în spitalele COVID-19.

– Cum au răspuns studenții și cum au răspuns cadrele didactice din universitate noilor reguli?

– Pot spune, cu mândrie și recunoștință, că ne-am descurcat exemplar, atât în continuarea și finalizarea anului universitar 2019-2020, în susținerea sesiunilor de examene, admitere, licențe și rezidențiat, cât și în desfășurarea noului an universitar. Atât cadrele didactice, cât și studenții, au înțeles și au respectat noua modalitate de desfășurare a activității didactice și au colaborat foarte bine în tot acest timp.

Doresc să le transmit colegilor mei, cadre didactice și studenți, toată aprecierea mea pentru felul în care au reacționat la schimbările și restricțiile ce ne-au fost impuse, că au pus siguranța lor și a celor apropiați pe primul loc, că au dat dovadă de perseverență și responsabilitate, respectându-și totodată angajamentele.

O mobilizare de forțe extraordinară, adaptată la nevoile fiecărei specializări

 – Concret, cum s-au desfășurat cursurile la UMF Cluj și cât de concludente considerați că au fost examenele de anul acesta?

– Cursurile online s-au desfășurat prin intermediul platformei Microsoft Teams, care a fost configurată astfel încât toate activitățile să aibă loc în condiții bune. Fiecare program de studiu din cadrul celor trei facultăți are specificul său, deci vă puteți imagina că a fost vorba despre o mobilizare de forțe extraordinară, adaptată la nevoile fiecărei specializări.

În ceea ce privește examenele care s-au desfășurat online, acestea au fost destul de concludente deoarece au fost organizate în așa fel încât studenții să fie evaluați într-un mod corect și obiectiv. De exemplu, la disciplinele clinice, examinarea a avut loc după modelul OSCE (Examenul Clinic Obiectiv Structurat), prin care studenții au parcurs mai multe stații de testare a competențelor lor clinice.

În schimb, examenul de admitere, care este unul complex și dificil, s-a desfășurat în format clasic, pe parcursul a două zile și în peste 40 de săli, pentru a putea asigura condiții maxime de siguranță pentru toți cei implicați.

– Ce s-a ales de… practica în spitale? Și ce intenționați să faceți, referitor la practica studenților, în cazul în care pandemia se va prelungi?

– Contactul direct cu pacientul este unul dintre aspectele cele mai importante în formarea viitorilor medici, iar acesta a fost una dintre provocările majore cu care a trebuit să ne confruntăm în această perioadă și la care a trebuit să găsim soluții. Totodată, nu dorim să ne asumăm riscul de a-i expune, atât pe studenți, cât și pe pacienți, și de aceea am decis ca, până la finalul semestrului I, stagiile practice să nu aibă loc în clinici și spitale. Însă, tot ce nu s-a efectuat în timpul pandemiei se va recupera pe parcursul semestrului al doilea, pe timpul verii și în anii următori. Am încredere că, odată cu începerea campaniei de vaccinare, vom putea relua activitatea didactică așa cum o făceam înainte.

 „Sunt foarte mândră de studenții noștri”

 – În ce măsură studenții UMF Cluj s-au implicat în „lupta” anti-COVID?

– Sunt foarte mândră de studenții noștri, care au dovedit în această perioadă că și-au ales bine vocația.

Încă de la începutul pandemiei, studenții voluntari au oferit sprijin bătrânilor și persoanelor vulnerabile, atât prin acțiuni pe teren, cât și prin intermediul platformei Medici pentru Tine.

Aproximativ 120 de studenți lucrează zilnic, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Cluj, în realizarea anchetelor epidemiologice și a deciziilor de carantinare, respectiv de izolare a fiecărei persoane depistate pozitiv cu virusul Sars-CoV-2 sau care a intrat în contact cu o persoană infectată cu acest virus. Peste 200 de studenți de la Facultatea de Medicină s-au înscris ca voluntari pentru a ajuta la îngrijirea bolnavilor din spitalele COVID-19.

În perioada 2-6 noiembrie, Organizația Studenților Mediciniști din Cluj, cu sprijinul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca și al universității noastre, au organizat campania “Donează plasmă, fii EROU!” prin care au făcut apel către persoanele vindecate de COVID-19 să doneze plasmă convalescentă.

Tot Organizația Studenților Mediciniști din Cluj are în derulare, în această perioadă, in proiect prin care informează elevii clujeni despre cum se pot feri de infectarea cu virusul SARS-CoV 2 și cum pot opri răspândirea acestuia, precum și campania națională de donare de sânge.

 Peste 100 de cadre didactice din UMF – în linia întâi, în spitalele și clinicile clujene

 – Care a fost contribuția cadrelor didactice, a cercetătorilor din UMF, în această luptă?

– Peste 100 de cadre didactice din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” s-au aflat în toată această perioadă în linia întâi, în spitalele și clinicile din Cluj-Napoca, angrenate în lupta contra virusului.

Deși toate spitalele clujene tratează și pacienți COVID-19, toți colegii clinicieni fiind implicați în efortul combaterii pandemiei, aș dori să remarc activitatea câtorva dintre colectivele care s-au aflat în prima linie: Disciplina Boli Infecțioase, Disciplinele ATI I și II, Disciplina Pneumologie, Disciplinele Medicală I și Medicală V, Medicina de urgență, toate disciplinele de la Spitalul de Recuperare și de la Spitalul Clinic Municipal.

De asemenea, așa cum am mai menționat, colegii noștri de la Centrul de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională lucrează la foc continuu în realizarea de determinări Real-Time PCR, iar specialiștii de la Facultatea de Farmacie au fost printre primii care au început să producă dezinfectanți după rețeta Organizației Mondiale a Sănătății.

 Distincții și recunoașteri

 – Anul 2020 nu a însemnat numai pandemie, ci a venit și cu o serie de recunoașteri, atât pentru dvs personal, cât și pentru studenți, pentru cadrele didactice și pentru universitate, în ansamblul ei.

Dacă bine îmi aduc aminte, chiar la începutul anului 2020, în februarie, ați primit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, Crucea Transilvană, „pentru bogata activitate de înaltă ținută academică și pentru promovarea valorilor tradiționale creștine”. Ce a urmat – pentru dvs și pentru universitate?

– Așa este, în data de 10 februarie 2020 am fost onorată să primesc distincția Crucea Transilvană, oferită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

Au urmat apoi o serie de recunoașteri internaționale ale Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, aceasta fiind inclusă, în unele cazuri în premieră, în cele mai importante clasamente internaționale: The Center for World University Rankings (CWUR 2020-2021), în care UMF „Iuliu Hațieganu” se situează în topul primelor 7% universități din cele 20.000 din întreaga lume, ocupând poziția 1423; Shanghai Ranking’s Global, Ranking of Academic Subjects 2020, în care UMF „Iuliu Hațieganu” se situează între locurile 301-400, la Tehnologie Medicală, respectiv între locurile 401-500, la Medicină Clinică; Scimago Institutions Ranking (SIR), în care UMF „Iuliu Hațieganu” ocupă a doua poziție pe domeniul cercetare și locul al treilea la nivel general, în topul celor 28 instituții de învățământ superior din România. Clasamentele Times Higher Education: locul 801+ la nivel mondial, în clasamentul World University Rankings 2021 (Suntem singura universitate de medicină și farmacie din România listată printre cele mai bune 1.000 de universități din lume, din toate domeniile și respectiv locul al doilea la nivel național, între toate universitățile românești); locul 601+ în clasamentul World Subject Rankings 2021, la categoria Clinical & Health (În acest clasament, ce evidențiază universitățile care sunt lideri în domeniul medicinei, stomatologiei și altor domenii din sănătate, sunt incluse doar trei instituții academice de profil din România).

Distincția care ne-a adus bucurie la finalul acestui an complicat și care ne oferă cea mai mare satisfacție, pentru că reprezintă țelul suprem al activității noastre, este reprezentată de Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, conferit de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Naționale a României. Distincția ne-a fost oferită în semn de recunoștință pentru calitatea procesului educațional și a excelenței academice, pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19. Această medalie reprezintă o realizare deosebită pentru noi toți, dovada că activitatea noastră aduce o mare valoare nu doar comunității noastre academice, ci și întregii societăți.

 69 de proiecte de cercetare, naționale și internaționale, în derulare

– Ce ne puteți spune în ce privește activitatea de cercetare din UMF Cluj, în 2020?

– Cercetarea științifică reprezintă una dintre componentele de bază ale misiunii universității noastre. Am încercat, în timpul scurs de la preluarea mandatului, să sprijinim cercetarea din universitate prin structurarea și elaborarea regulamentelor de funcționare ale centrelor de cercetare, a procedurilor prin care se pot accesa dotările din aceste centre, precum și criteriile de evaluare ale personalului de cercetare.

UMF „Iuliu Hațieganu” are în prezent în derulare 69 de proiecte de cercetare naționale și internaționale, cu o valoare totală de aproximativ 20 de milioane de euro.

În 2020 am câștigat cele mai multe proiecte, dintre universitățile de profil, în cadrul Competiției PCE 2020 – Proiecte de Cercetare Exploratorie (UEFISCDI), care se adresează cercetătorilor cu performanțe demonstrate prin calitatea și recunoașterea internațională a publicațiilor științifice. Dintre cele 87 de proiecte depuse, 38 au aparținut cadrelor noastre didactice și cercetătorilor noștri.

În toamna anului 2020 am demarat un proiect amplu, prin care vom înființa Centrul de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului. Acesta va avea sediul în clădirea „Farmacia B” a UMF „Iuliu Hațieganu”, care va fi modernizată, investiția fiind de aproximativ 30 de milioane de lei, din fonduri finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și din fonduri proprii ale universității. Vor fi amenajate 13 laboratoare de cercetare, 5 laboratoare didactice, 6 săli de lucrări practice și 10 birouri pentru cadre didactice și doctoranzi din domeniile tehnologie farmaceutică, biofarmacie, chimie farmaceutică și chimie organică.

De asemenea, o altă realizare importantă a activității noastre de cercetare o reprezintă numărul impresionant de articole publicate în reviste cotate ISI – 836, cu un factor de impact total de 2554,8. Ne situăm printre universitățile românești cu cea mai bogată producție științifică, fapt care se reflectă și în clasamentele internaționale unde suntem prezenți.

– Câți studenți străini a atras, în acest an universitar, UMF Cluj? Sunt mai mulți sau mai puțini decât înainte de pandemie?

– În anul acesta universitar, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca s-a înregistrat cea mai mare concurență din ultimii 6 ani pentru locurile destinate studenților internaționali. 1759 de candidați din 90 de țări s-au înscris pentru cele 600 de locuri oferite de universitate pentru programele de studiu în limbile franceză și engleză. UMF “Iuliu Hațieganu” este universitatea cu cel mai mare număr de studenți străini din România, 43% dintre studenți provin din peste 60 de țări, de pe 6 continente.

Singura universitate de medicină și farmacie din România inclusă în Alianța Universităților Europene

– Ce a fost cel mai greu de gestionat, în 2020, pentru rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu?

– 2020 a fost un an care a pus omenirea la grea încercare, aducând suferință multora dintre noi și povara unei frici nemaiîntâlnite tuturor. Acesta este contextul în care, mai mult decât oricând, a trebuit să fiu un lider capabil să gestioneze toate provocările care ne-au apărut în cale.

Am norocul să lucrez alături de o echipă excelentă, în care mi-am găsit inspirația și motivația să trec peste fiecare obstacol. În colectivul nostru, liderul nu este o funcție sau un statut, este o cultură. Valorile comune ce ne-au chemat spre profesia de medic sau de farmacist sunt atât de puternice, încât depășesc toate diferențele dintre noi și ne țin uniți în fața oricărei provocări.

– Care vă sunt satisfacțiile primului an de rectorat?

– Toate realizările pe care le-am menționat la întrebările anterioare îmi aduc satisfacție și bucurie, pentru că fiecare este importantă în felul său. Fiecare reușită trebuie sărbătorită și fiecare obstacol trebuie soluționat și depășit. Din fericire, anul acesta, în ciuda tuturor provocărilor pe care le-am întâmpinat, am avut parte și de o mulțime de realizări.

Consider că una dintre reușitele remarcabile ale UMF „Iuliu Hațieganu” în 2020 este cooptarea în Consorțiul Universităților Europene NeurotechEU – The European University for Brain and Technology, alături de șapte dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Europa și din lume: Universitatea Oxford (Marea Britanie), Karolinska Institutet (Suedia), Universitatea din Bonn (Germania), Universitatea Radboud (Olanda), Universitatea Miguel Hernández (Spania), Universitatea din Debrecen (Ungaria) și Universitatea Boğaziçi (Turcia).

UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este singura universitate de medicină și farmacie din România inclusă în Alianța Universităților Europene. Este remarcabilă componența consorțiului, niciuna dintre universitățile românești nefăcând parte dintr-un grup de un asemenea prestigiu. Pentru această reușită extraordinară am fost felicitați nu numai de autoritățile române, de Ministrul Educației, al Afacerilor Externe, ci și de mai mulți ambasadori, printre care și ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care a apreciat în mod deosebit cooperarea cu Universitatea Oxford, clasificată ca cea mai bună universitate din lume.

O altă mare satisfacție este reprezentată de faptul că, după 8 ani de discuții și negocieri cu autoritățile franceze, am reușit să obținem acordul UNESS – Universitatea Digitală a Sănătății și a Sportului din Franța, de a primi acces la platforma SIDES NG, pe care se studenții și absolvenții noștri se vor putea pregăti pentru ECN, echivalentul concursului de rezidențiat în Franța. Examenul ECN este diferit de examenul nostru de rezidențiat, atât prin modul în care decurge, cât și prin modul în care candidații se pregătesc să îl susțină. Studenții noștri se vor putea pregăti la fel ca studenții din Franța, vor avea acces la o bază de date de întrebări, la dosare clinice progresive și la simulări de examen pe o platformă digitală online.

 „Voi continua să susțin internaționalizarea universității”

– Care vă sunt prioritățile pentru 2021?

– Consider că educația universitară în medicină și farmacie în anul 2021 trebuie să dezvolte colaborări internaționale importante, care să permită deschiderea de noi oportunități pentru comunitatea noastră academică. De aceea, voi continua să susțin internaționalizarea universității și crearea unor legături durabile și fructuoase cu actori importanți din domeniu, atât la nivel academic, cât și în cercetare. Avem cadre didactice și cercetători cu rezultate excepționale, pe care trebuie să le evidențiem și să le promovăm, atât pe plan național, cât și internațional.

Administrativ, îmi doresc să reușim să demarăm construcția unui centru de simulare și abilități practice la cel mai înalt nivel și să finalizăm reabilitarea clădirilor noastre istorice. Avem în plan și dezvoltarea unui hub de e-health și digitalizare medico-farmaceutică.

Dorința mea este să rămânem cei mai buni, pe plan educațional și în cercetare, iar pe partea medicală să formăm și să atragem profesioniști de excepție, care să ducă mai departe renumele școlii medicale clujene.

Un profesor nu este un profesor adevărat dacă nu lasă după el discipoli care să-i preia sarcinile atunci când vine momentul retragerii din activitate. Îmi doresc să creștem cât mai multe vârfuri medicale, în toate specialitățile, cărora să le oferim toate condițiile de dezvoltare profesională, iar orașul nostru să fie un pol el excelenței medicale. Și, nu în ultimul rând, îmi doresc o festivitate de absolvire fără măști!

– Să sperăm că așa va fi. Succes!

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut