“Școala românească se prăbușește peste elevi”

USR a organizat, joi, la Cluj-Napoca, o dezbatere pe tema Legilor Educației, pe două paliere, cel preuniversitar și cel universitar.

Discuțiile au fost lansate în contextul întârzierii, de către Guvern, a trimiterii proiectelor noilor Legi ale Educației către Parlamentul României spre analiză și vot, și din cauza refuzului de până acum de a avea dezbateri publice pe această temă, au argumentat reprezentanții USR Cluj.

La dezbatere au participat senatorii USR din comisia de învățământ, parlamentari clujeni USR precum și consilieri locali și județeni USR din Cluj.

În deschiderea evenimentului, liderul USR Cluj, deputatul Oana Murariu, a atras, din nou, atenția asupra secretomaniei cu care sunt tratate aceste proiecte de către cei de la putere.

La rândul lor, senatorii Ștefan Pălărie și Silvia Dinică, au atras atenția asupra minusurilor pe care cele două legi le au și asupra aspectelor semnalate chiar și de reprezentanți ai societății civile.

Ministerul Educației ar fi trebuit să fie azi, aici, la Cluj, prin diferiți specialiști care să explice setul de reforme care este gândit să fie în spatele acestui nou pachet de legi.

Din punctul meu de vedere, legile Educației sunt un eșec, sunt deja la stadiul de ratare. Profesorii, inclusiv prin intermediul sindicatelor sunt deja nemulțumiți de ultimele noutăți, și anume faptul că au fost păcăliți cu acste creșteri salariale, cu această aliniere a profesorilor debutanți la nivelul salariului mediu brut, se pare că această prevedere va fi eliminată din textul de lege.

Legat de părinți, lor li se pun mai multe costuri în cârcă. Cu acest tip de admitere, cu două tipuri de examene de trecere la liceu, examenul bogaților și examenul săracilor, r nrvoie de meditații pentru a ajunge în niște școli bune”, a declarat senatorul Ștefan Pălărie.

Nu în ultimul rând, el a punctat că elevilor nu li se oferă deloc siguranță în școli, spre exemplu, învață în continuare în școli care nu au obligația de a avea o autorizație ISU la incendiu.

În opinia sa, greul și emoțiile vor veni abia după ce aceste proiecte vor trece de vot, la momentul implementării lor, de către toate părțile implicate. „Școala românească se prăbușește peste elevi. Și la propriu și la figurat, iar asta este extrem de grav. Ce fel de țară suntem și ce fel de țară vrem să punem la dispoziția copiilor?”, a întrebat el.

La rândul său, senatorul USR Silvia Dinică a spus ca ne aflăm în fața unei situații ireale. „Legile sunt și nu sunt, în același timp. (…)

În continurare suntem cu legile Deca la statutul pe surse, și pe surse au mai apărut încă niște variante, cumva ajungem să ne uităm la ele ca la un serial de tipul Tânăr și neliniștit. Am analizat în cadrul grupului de lucru inclusiv această variantă pe surse, și în vară, proiectele apărute atunci în consultare publică, iar de atunci și până acum avem discuții și dezbateri cu cei care sunt direct afectați de această schimbări din sistem. Nu înțeleg de ce profesorii, părinții, elevii, nu sunt implicați în acest proeces de consultare, pentru că vocea lor merită și trebuie ascultată dacă vrem niște legi care mai târziu să producă efecte”, a spus Silvia Dinică.

Reamintim că termenul până la care aceste două legi ar fi urmat să fie votate era 15 martie-finalul lunii aprilie.

La sfârșitul anului trecut, ministrul Educației, Ligia Deca spunea că legile educaţiei vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică şi cel mai probabil vor ajunge în Parlament la începutul sesiunii parlamentare din februarie.

Pe de altă parte, nu este un secret că în coaliție, în ultima vreme, există tensiuni pe subiectul prelungirii analizei celor două proiecte de legi. Social democrații vor prelungirea termenului de dezbatere a acestora, până la anul chiar, însă liberalii nici nu vor să audă. Opoziția, pe de altă parte, a atras atenția asupra secretomaniei din spatele discuțiilor pe tema celor două inițiative atât de important pentru viitorul copiilor din România.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut