Şcoală de vară pentru sprijinirea cercetării în inteligenţă artificială în Europa de Est

Prima ediţie a Transylvanian Machine Learning Summer School (TMLSS), dedicată sprijinirii cercetării în inteligenţă artificială în ţările din Europa de Est, are loc în aceste zile la Cluj-Napoca, informează AGERPRES.

Potrivit preşedintelui Institutului Român de Ştiinţă şi Tehnologie, Răzvan Florian, instituţie organizatoare a evenimentului, scopul acestuia este de a sprijini cercetarea în inteligenţă artificială în Europa de Est prin aducerea în regiune a unor specialişti din întreaga lume, pentru a facilita stabilirea de contacte şi de colaborări internaţionale. TMLSS este organizată de cercetători care provin sau lucrează în Europa de Est, iar scopul lor este acela de a pune această regiune pe harta mondială a evenimentelor de top din domeniul inteligenţei artificiale.

Alegerea municipiului Cluj-Napoca ca gazdă pentru prima ediţie a TMLSS a venit natural, a explicat Florian, în condiţiile în care acesta este şi sediul Institutului Român de Ştiinţă şi Tehnologie, dar şi un puternic mediu academic şi un oraş cu foarte multe companii care lucrează în domeniul informaticii şi al tehnologiei. Această primă ediţie reuneşte, ca instructori, 19 specialişti din Europa de Est şi din centre de cercetare recunoscute în toată lumea şi au fost acceptaţi 100 de participanţi, aleşi în urma unui proces de selecţie competitiv, din peste 800 de candidaţi.

„În afară de obiectivul de a oferi o experienţă de instruire de înaltă calitate, TMLSS se angajează să încurajeze diversitatea şi toleranţa. 30 de ţări sunt reprezentate la şcoala de vară, cu participanţi din colţuri îndepărtate ale lumii ca Brazilia, Filipine, India, Iran. În jur de 60% dintre participanţi sunt din ţări din Europa de Est, cu România, Polonia şi Ungaria în top 3 al celor mai bine reprezentate ţări. Europa de Vest, Statele Unite şi Canada sunt reprezentate de 30% dintre participanţi. Dintre persoanele selectate, 43% sunt femei”, se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES. Evenimentul are loc în Cluj-Napoca între 16 şi 22 iulie 2018.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.