Salvamont Cluj: Apel către iubitorii de munte

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj face apel către schiorii de nivel mediu/ bun să renunțe temporar la schiul de pârtie și să descopere bucuriile pe care le poate oferi schiul de tură.

Apelul Salvamont-Salvaspeo vine având în vedere aglomerarea excesivă a pârtiilor de schi din ultima perioadă, coroborată cu riscurile infectării cu virusul COVID 19

„Există diferite variante în Cluj pentru cumpărarea sau închirierea de echipament sau chiar de servicii complete de echipare și ghidaj. Având în vedere conformația geografică a județului, riscul producerii avalanșelor este unul scăzut, respectarea unor reguli elementare, cum ar fi informarea în prealabil (traseu, vreme), echiparea corespunzătoare anotimpului (trei straturi), menținerea contactului vizual între membri echipei (minim 3) etc, vă pot feri de incidente neplăcute” – arată reprezentanții Salvamonr-Salvaspeo Cluj.

Acești recomandă schiorilor să aibă asupra lor echipament de protecție – cască, ochelari de schi, ochelari de soare, mănuși de rezervă, folie de supraviețuire, lanternă frontală, telefon cu bateria încărcată, pe care să aibă instalate aplicațiile APEL 112 și SALVAMONT România, cu ajutorul cărora pot fi localizați în caz de urgență. „Haideți să lăsăm pârtiile pentru familii cu copii și începători și să ne bucurăm de frumusețea muntelui fără a ne asuma riscuri de îmbolnăvire inutile!” – este îndemnul Salvamont-Salvaspeo Cluj.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut