Să-I cerem lui Dumnezeu miracolul care să ne unească, dincolo de suferință

Cea mai puternică și frumoasă rugăciune, aceea a Sfintei Liturghii, se numește Euharistie, ceea ce înseamnă «Mulțumire». Avem atât de multe daruri primite – daruri personale, daruri pentru familia noastră, pentru țara noastră, pentru Biserică -, încât ar trebui încontinuu să-I mulțumim Domnului. Deci, gestul principal, esențial pe care-l putem face ca și creștini este să mulțumim Domnului.

În Sfânta Evanghelie de la Luca (Lc 17,12-19) vedem zece leproși care se apropie de Cristos, atât cât le permitea legea, pentru ca Isus să-i audă și Îi cer ajutorul. Nu-I cer ceva anume, ci fac apel la îndurarea Lui. Și Isus le răspunde într-un mod care probabil îi surprinde, fiindcă nu le spune direct că s-au vindecat, ci le cere să meargă să se arate preoților – dar, în acest fel se atesta vindecarea unui bolnav de lepră. Toți cei zece, fără excepție, se întorc și merg să se arate preoților, ei se încred în cuvântul lui Cristos, știu că dacă Isus îi trimite să se arate preoților înseamnă că vor fi vindecați. Iată un prim pas al credinței.

De multe ori și noi cerem ceva de la Dumnezeu iar El ne răspunde. Și atunci când simțim răspunsul Lui, avem două alternative. Putem face ceea ce fac cei nouă leproși, care pleacă și nu se mai întorc, sau putem să-l imităm pe cel de-al zecelea, pe samarinean, care dincolo de dar percepe că există un Dăruitor. Samarineanul înțelege că, dacă cineva, acel Isus Cristos din Nazaret, poate să-l vindece de lepră înseamnă că are mult mai mult de dăruit și se întoarce în primul rând la El, să-I mulțumească. De aceea, acțiunea cea mai importantă pe care o putem face este să-I mulțumim lui Dumnezeu.

Chiar dacă nu suntem leproși, și noi, azi, suntem cu siguranță bolnavi spiritual, de multe ori și fizic, și avem nevoie de ajutorul Lui. Să ne aducem aminte că și noi suntem mereu vindecați de lepra păcatului, de slăbiciunile, de greșelile noastre. Cu toții ne recunoaștem într-un fel sau altul păcătoși, iar Dumnezeu ne iartă printr-un gest atât de simplu: la fel cum face cu leproșii, suntem chemați doar să vorbim cu un preot, să-i destăinuim cu sinceritate greșelile, păcatele noastre și Isus Cristos prin acel preot ne dăruiește iertarea păcatelor, la fel ca în Evanghelie: «Mergeți și vă arătați preoților» (Lc 17,14). Și, fiindcă primim iertarea, noi mergem să-I mulțumim lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie, unde, la fel ca cel de-al zecelea lepros, samarineanul, auzim cuvintele lui Isus care face trecerea de la vindecare la mântuire. Isus ne cheamă să ne schimbăm viața, pentru a putea face parte cu adevărat din Împărăția Cerurilor. Și înțelegem că, dincolo de dar, există o Persoană care ne iubește cu adevărat și care are mult mai mult de dăruit, ne dăruiește viața veșnică. Ne scapă nu doar dintr-o boală sau de o situație dificilă, dar dincolo de aceste vindecări, de aceste miracole, Isus ne scapă de moarte și ne trece din această viață la viața cea adevărată.

Între 18-24 ianuarie, celebrăm, în fiecare an, Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Iar Evanghelia vindecării celor zece leproși ne vorbește și despre marele dar al unității pe care-l cerem de la Dumnezeu. Între cei zece leproși sunt nouă persoane din poporul ales și un samarinean. În mod firesc, în acea vreme membrii poporului ales și samarinenii nu puteau sta împreună, fiindcă samarinenii erau considerați eretici și orice contact cu ei era considerat o impurificare. Dar vedem cum boala, suferința, îi pune împreună. În momentul suferinței dispar barierele umane.

Ne aducem aminte și de persecuția comunistă din România, atunci când în momente grele de suferință, de persecuție, nu mai existau bariere între romano-catolici sau greco-catolici și ortodocși, protestanți ș.a., fiindcă suferința îi unea pe toți. Aceeași celulă îi conținea pe toți, nu mai puteau exista bariere. Ne gândim, de asemenea, la războiul din Ucraina: cât de mult s-a simțit solidaritatea și în țara noastră, câți oameni au reacționat imediat, spontan, încercând să ajute așa cum au putut. Dar, de ce să așteptăm momente grele, dificile, de ce să așteptăm războaie și persecuții și boli pentru a fi uniți, pentru a simți că suntem cu adevărat frați și surori, pentru a simți că împărtășim același pământ, că ne rugăm aceluiași Dumnezeu, că suferim cu toții atunci când suferă unul, că ne bucurăm cu toții dacă lucrurile merg bine?

Evanghelia ne invită la căutarea unității. Sigur că unitatea este un dar al Spiritului Sfânt. În mod uman vedem cât de dificil merg lucrurile, cât de greu se reîmpacă frații sau membrii unei familii atunci când există o problemă gravă. Cu atât mai mult percepem dificultatea împăcării între Biserici, între confesiuni, între națiuni… și ne dăm seama că trebuie să cerem cu insistență ajutorul lui Dumnezeu, darul Spiritului Sfânt, să cerem miracolul care să ne unească, dincolo de boală, suferință și încercări. Să nu avem nevoie de suferință pentru a ne aduce aminte că viața este scurtă, că avem atât de multe de împărtășit și că lucrurile care ne separă sunt false probleme, false motive și false discuții. Tot ceea ce ne dezbină vine de la cel rău. «Diavol» [gr: διαβάλλω] înseamnă «cel care separă, divide» și atunci înțelegem că nu contează atât de mult rațiunea pentru care suntem separați, ci contează să căutăm comuniunea împreună.

În primul rând să căutăm comuniunea în sufletul nostru, să fim coerenți cu viața noastră de creștini; apoi, să o căutăm în familiile noastre, să încercăm să aducem pace, împăcare, iertare în familiile noastre. Și apoi vom reuși cu ajutorul lui Dumnezeu să facem mai mult, să fim oameni de pace, să aducem pace acolo unde există învrăjbire, așa cum se ruga Sfântul Francisc de Assisi.

Să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul de a ne aduce împreună, în Casa Lui [Biserica], în Familia Lui [Poporul lui Dumnezeu] din care facem parte cu toții. Să-i cerem Maicii Sfinte harul de a-L urma continuu pe Isus și de a ști să-I mulțumim. Să știm să ne oprim din ritmul frenetic al vieții noastre pentru a găsi semnele prezenței lui Dumnezeu, semnele minunilor – pe care de multe ori nu le vedem, dar ele există. Să-I mulțumim lui Dumnezeu că putem merge la biserică, că putem respira, că ne putem mișca, ne putem vedea unii pe alții. Atât de mulți oameni nu pot face aceste lucruri. Să-I mulțumim lui Dumnezeu și să trăim cu adevărat Euharistia – Sfânta Liturghie, rugăciunea de mulțumire.

† Claudiu
Episcop de Cluj-Gherla