Rusia amenință cu un desant al trupelor de asalt la Odesa

Rusia va proceda la o lovitură de deblocare în cazul unui blocaj împotriva trupelor ruse staţionate în Transnistria, a avertizat miercuri seara preşedintele Comisiei de apărare şi securitate din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus), Viktor Bondarev, general în rezervă, potrivit agenţiei de presă EurAsia Daily, specializată pe problemele spaţiului ex-sovietic.

Forţele ruse din Transnistria reprezintă singura garanţie a păcii în regiune, a declarat generalul (r.), acuzând România şi NATO de „planuri agresive”, conform Deschide.md.

„România, ţară membră a NATO, nici măcar nu încearcă să ascundă asta. O altă parte interesată de un astfel de proces este Ucraina. Din 2014, ea discută intens diferite variante vizând o blocadă militară a forţelor de pace ruse. Preşedintele prooccidental al Republicii Moldova, Maia Sandu, care a anunţat public un astfel de plan, a dobândit noi atuuri după obţinerea unei majorităţi proromâne în parlament”, a declarat generalul (r.) Viktor Bondarev, citat de EurAsia Daily.

De fapt, într-un interviu acordat la 23 iunie postului de radio Europa Liberă, Maia Sandu s-a pronunţat pentru rezolvarea paşnică a diferendului transnistrean, prin respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în condiţiile unui stat funcţional. „Orice soluţie trebuie să se bazeze pe funcţionalitatea statului Republicii Moldova”, aminteşte Deschide.md.

Este adevărat că într-un interviu acordat ziarului rus Kommersant la 16 iunie, Maia Sandu a declarat că, în cazul unei eventuale întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin, intenţionează să abordeze problema retragerii trupelor ruse din Transnistria, evacuarea muniţiilor din stânga Nistrului şi înlocuirea contingentului rusesc de menţinere a păcii cu o misiune civilă OSCE, conform portalului de la Chişinău.

Declaraţia sa se pare că a deranjat Moscova, deşi aceasta reprezintă de fapt poziţia oficială a Chişinăului de ani de zile, cu excepţia mandatului fostului preşedinte prorus Igor Dodon (2016-2020), notează presa de la Chişinău. EurAsia Daily susţine că după aceste declaraţii ale Maiei Sandu la Tiraspol a început să se vorbească despre pericolul unui nou conflict armat, temere cu care ar fi de acord şi „experţi internaţionali”.

De menţionat că Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a aprobat la 22 iunie 2018 proiectul unei rezoluţii care confirmă prezenţa ilegală a trupelor militare ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova şi a cerut retragerea completă şi necondiţionată a acestora, referindu-se punctual la Grupul operativ de trupe ruse din Transnistria (GOTR).

Potrivit senatorului rus, venirea la putere a forţelor proeuropene în Republica Moldova oferă NATO o şansă reală „să înţepe foarte tangibil Rusia” atât pe plan militar, cât şi politic.

„Fără un sprijin direct din partea militarilor NATO, nici România şi nici Ucraina nu vor risca să blocheze armata rusă (probabil, trupele ruse din Transnistria). NATO se pare că, luând în calcul o posibilă acutizare (a situaţiei), lucrează la un astfel de plan cu toată seriozitatea”, susţine generalul (r.) rus.

Bondarev a spus că pentru Federaţia Rusă o astfel de strategie nu este un secret, iar Ministerul rus al Apărării, cu participarea nemijlocită a Comisiei pentru securitate şi apărare din Consiliul Federaţiei, al cărei preşedinte este el, au elaborat o serie de prezumtive măsuri de represalii.

„O blocare militară a trupelor ruse de menţinere a păcii din Transnistria va reprezenta un act de agresiune directă. În acest caz. Rusia va proceda la o lovitură de deblocare. O forţă de asalt din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră este pregătită să fie desantată la Odesa. Acesta este nu doar un culoar spre Transnistria, ci va marca şi perspective clare în problema Donbasului”, a declarat în final preşedintele Comisiei pentru securitate şi apărare din Senatul rus.

EurAsia Daily aminteşte în acest context de o declaraţie făcută recent de Leonid Kalaşnikov, şeful Comisiei din Duma de Stat pentru afacerile CSI, integrare eurasiatică şi relaţiile cu compatrioţii, care avertizase la 12 iulie, la o zi după alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, câştigate detaşat de formaţiunea preuropeană Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), că Rusia va „întări factorul transnistrean” dacă noul guvern de la Chişinău va alege o linie antirusă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut