Ritualul coborârii în lumină

Poetul clujean Sorin Grecu s-a situat și se situează încă în centrul unui vertij generic pornit de generația ’80 împotriva lirismului considerat depășit, anacronic, lipsit de freamătul autentic al vieții. El s-a alăturat demolatorilor de șabloane poeticești afirmându-se ca teribilist de rang înalt, dispus să zdrobească orânduiala cea crudă și nedreaptă a formelor prozodice (stilistice și tematice) acceptate de cenzura comunistă. De aceea a cunoscut numeroase opreliști în publicarea operei poetice și, după 1989, s-a apucat să scrie reportaje insolite sau portrete de luptători în rezistența anticomunistă. Toate astea i-au acutizat revolta.

Totuși, a izbutit „să spargă ghipsurile mistificatoare ale oricărui lirism osificat și desuet”, subliniază Ion Cristofor în prefața celui mai recent volum semnat de Sorin Grecu la Editura Dota, Cluj-Napoca, 2023, intitulat sapiențial Coborârea în lumină. El și-a permanentizat revolta și a pozat în vijelios „copil teribil” (înainte de 1989) și în gălăgios „rebel fără pauză” (după 1989). Căci revolta face parte din însăși ființa sa… Dar „generația în blugi” a îmbătrânit și în blugii-stindard al sfidării normelor/ modei (vestimentar-literare) oasele picioarelor poetului sunt tot mai șubrede, betegite și drumul de parcurs tot mai anevoios. Dezamăgirea lui Sorin Grecu s-a transformat cu precizie doctrinară în schițarea ironic disprețuitoare a mizerabilismului românesc postdecembrist (vol. Mizerias, 2012). Este dezamăgirea cruntă resimțită de o întreagă generație mințită și batjocorită, care s-a trezit dintr-odată cu „revoluția” furată de clasa politică cocoțată la putere.

Imaginarul poetic din volumul Coborârea în lumină cuprinde, ca și în volumele anterioare, același mixt tematic și ideatic practicat de impetuosul poet de-a lungul anilor: o magmă lirico-epică ce prezintă o lume desacralizată. Scene de viață prezentate în tușe grotești, observații surprinzătoare, scandaloase adesea, personaje pitorești, bizare, ironii la adresa vieții banalizate de vacuum sufletesc. Eul liric în blugi e ros pe la margini, inundat de resentimente și bravură. Activitatea de gazetar i-a influențat în mare parte poezia. Sorin Grecu a realizat sumedenie de reportaje tv la diferite posturi de televiziune din țară și a publicat câteva cărți de reportaje cu subiecte luate din realitatea imediată. Epicitatea din reportaje stârnește imaginația poetică și se revarsă ex abrupto în poemele-capcană cu vădit potențial incriminator la o lume în derivă. Abandonând din start sobrietatea discursului, poemele sunt înregistrate totuși ca depoziții ironice, dictate de conștiința activă a poetului martor al evenimentelor, înșirate ritos în fața instanței supreme. Versurile se organizează de cele mai multe ori ca explorări ale coșmarului cotidian turnate în registrul personificat al persiflărilor.

Volumul despre care facem vorbire este conceput ca o culegere de versuri obnubilate de presimțirea finalului existențial, a apropierii de trecerea dincolo. O cunoaștere de noapte. Poetul trage o linie și face o minimă socoteală cu viața: „te-ai întors pân’ la urmă la un alt gând răvășitor:/  după atâția ani de zbenguială a cărnii/ acum la venirea iernii” (Uimiri și suflete). Înclinația spre hedonism e contrasă în metafora „valul înșelător al cărnii – / capcană perfectă pentru spirit”. Rima întâmplătoare devine tot mai prezentă în piesele volumului. Aici, pentru a deplânge, autoreflexiv, o constantă dezamorsată a scriiturii: „cuvintele-ți – odinioară tăioase de brici/ se dovedesc la final plângărețe și mici” (Zodia Cancerului). Introduce, inevitabil, elemente autobiografice pitorești sau grave: paznic de noapte la o cooperativă meșteșugărească, participarea la „balul minerilor” din Maramureș, povestea cu „maimuțica de pe Feleac”, operația la picior etc. Tipic pentru felul în care poetul știe să-și ascundă durerile profunde este micul poem Cosmogonie – plecarea Mamei. El refuză să fie patetic și atenția cade pe descrierea cozonacului cu stafide servit celor care au participat la înmormântarea mamei. Dar mutarea atenției nu e nicidecum minimalizare a trăirii, a tragicului, ci o extrapolare care atinge ideea integrării în circuitul cosmogonic al naturii. Iată, cu puține cuvinte – imagini magice! Discursul se îndreaptă imprevizibil spre canonizare, contragere la esențe, anulând spontaneitatea juvenilă, spectaculoasă în sine: „Vorbim de o piesă cu trei personaje, aici:/ destinul – cel ce de obicei nu știe de glume,/ apoi actorul, inert, în luminile studioului cu sclipici/ și Dumnezeu – care, prin îngeri, te readuce în lume!” (Prelungirea piciorului). O exemplificare a acestei tendințe mimetic clasicizante este poemul final Versuri obnubilate. În directă translație cu Vara coșbuciană, Sorin Grecu reiterează imaginea coborârii în mormânt asociată cu coborârea în lumină: „El – atent – te-așteaptă la ultima cină/ să coboare cu tine în mormânt în lumină.” Vorbim despre o clasicizare a imaginarului poetic la Sorin Grecu? Nicidecum. Este vorba doar despre o secvență din oficierea ritualului coborârii în lumină. Aici, un ritual vizionar, orfic, desigur.

Adrian ȚION

Foto Thomas Poledna