Rezerviștii militari se consideră cei mai batjocoriți și huliți pensionari

Pensiile militare a fost subiectul dominant în cadrul adunării extraordinare a Filialei Cluj a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezerva și Retragere ce a avut loc joi la Centru Militar din Cluj-Napoca. La eveniment lau luat parte generali, ofițeri de toate gradele, subofițeri și maiștrii militari, în uniforme civile, dar care au dovedit și de această dată că spiritul militar își menține vigoarea cerută de această nobilă profesie.

După intonarea Imnului Național, președintele Filialei Cluj a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezerva și Retragere, Col ( r ) Ioan Pogan, a salutat cadrele militare prezente și a deschis lucrările adunării prin a înmâna unele Embleme de Onoare ale Armatei Române unor cadre militare în rezervă pentru meritele cumulate în exercitarea serviciului de credință de a apăra cu orice risc patria.

Apoi au fost invitați să ia cuvântul în acest plen generalul de brigadă(r) Petru Litan, președintele Asociației Județene a Cadrelor Militare ale Ministerului de Interne, președintele Asociației județene a SRI, col. Liviu Banias și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Iștvan-Valentin, care au salutat inițiativa acestui forum de a-și manifesta dezacordul total față de manifestările demagogie și umilința ce o suferă foștii ostași ai țării în această perioadă.

Vorbitorii au subliniat, între altele, decalajele între soldele și pensiile militarilor români față de cei ai țărilor europene, dar și eșecul aderării la spațiul Schenghen, prin refuzul nemotivat al Austriei.

Vicepreședintele CJC, Vakar Istvan nu a evitat să-și reamintească de umilința suferită după 1990 când a lucrat o perioadă de timp în Germania, dar că demnitatea publică nu-i permite să intre în multe detalii privind tratamentele românilor în multe țări ale UE.

Problema pensiilor militare a fost abordată în raportul prezentat de președintele Filialei Cluj a ANCMRR, col. Ioan Pogan, care a spus că pensiile militare nu sunt ceva magic, ele au multe elemente asemănătoare celor din sistemul public și sunt similare celorlalte armate din țările membre NATO.

În ultimii 10 ani, s-a indus în conștiința opiniei publice ideea că pensiile militare sunt pensii nesimțite, că sunt pensii speciale și că împovărează bugetul țării, urmărindu-se instigare și divizare pe principiul ,, divide et impera’’.

Apoi au fost prezentate argumentele pentru care sunt stabilite pensiile militare determinate de importanța socială a muncii prestate de militari pentru apărarea patriei, a valorilor sociale care înglobează drepturile și libertățile persoanei, a ordinii și liniștii publice, a proprietății, factori esențiali în stabilirea acestor drepturi care se bazează și pe principiul contribuțivității și sunt și impozabile. Încă din perioada lui Alexandru Ioan Cuza, cât și în perioada regală, pensia militarilor a fost constituită ca pensie de serviciu și plătită din bugetul de stat.

Pensia medie brută pentru vechime completă în MApN este de aproximativ 3500 lei, doar 6% din pensionarii militari au pensii cuprinse între 7.000 și 10.000lei, iar eroii căzuți în teatrele de luptă, sunt argumente ale riscurilor acestei profesii. Munca tuturor trebuie respectată, a ținut să mai accentueze, președintele filialei, adică a medicilor, profesorilor, economiștilor, actorilor, a marinarilor, magistraților, muncitorilor, dar riscurile sunt diferite.

Creșterea inflației de peste 25% în ultimii trei ani nu acoperă deprecierea leului. Cel mai prost plătit angajat din UE este militarul român. Cel mai batjocorit și hulit pensionar este rezervistul militar, mai spune președintele Ioan Pogan, pentru toate acestea vinovați sunt miniștrii apărării, finanțelor, muncii și primul ministru, care este militar de profesie.

Divizarea și destructurarea armatei, făcută de indivizi lipsiți de scrupule, nu este un accident, ci un element programatic. De aceea, s-a concluzionat că este necesară trezirea la realitate în ceasul al 12– lea a poporului, prin glasul sângelui, al pământului și al creierelor marilor patrioți români, pentru unitate și drepturi egale cu toate națiunile UE.

Adunarea s-a încheiat cu un concert de colinde susținut de corul Napoca Vivo, dirijat de prof. Sergiu Negrean.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut