Restaurarea bisericii seculare din Lujerdiu nu mai poate fi amânată (II)

Cotidianul „Făclia” reia, în prezenta ediție, semnalul de alarmă privitor la biserica din satul clujean Lujerdiu, ctitorită de Mihai Viteazul, aflată azi într-o stare avansată de degradare și chiar în pericolul de a se prăbuși.

Directorul Institutului clujean de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române, academicianul Marius Porumb: „Intervențiile pentru salvarea monumentului istoric trebuie să fie urgente și întreprinse de specialiști cu o certă experiență în restaurarea de lăcașuri de cult. După restaurare, biserica din Lujerdiu ar putea deveni un monument memorial, cu referințe prețioase despre Mihai Viteazul. Vă pot pune la dispoziție nenumărate materiale documentare. Mă gândesc că multe icoane care trebuie să fie restaurate pot deveni, după intervențiile făcute de specialiști acreditați, piese ale ansamblului memorial ce poate fi constituit în interiorul lăcașului de cult. Preconizez și realizarea unui bust al domnitorului Mihai Viteazul, care poate fi amplasat în fața edificiului. La Valea Chioarului, în Maramureș, lângă Biserica de lemn e un spledid monument dedicat lui Mihai Viteazul, realizat de sculptorul Ioan Marchiș, de loc din Bârsana, absolvent al Academiei de Arte Plastice «Ion Andreescu» din Cluj (1981)”, a relatat, pentru cotidianul ”Făclia”, academicianul clujean.

„Satul Lujerdiu: la 14 aprilie 1596, principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, dăruiește «magnificului domn Mihail, voievodul Țării Românești», moșiile și satele Lujerdiu, Badoc, Chidea, Dârja și Luna de Jos din comitatul Dăbâca. În Lujerdiu, Mihai Viteazul a ridicat, încă la sfârșitul secolului al XVI-lea, o biserică de piatră cu hramul «Arhanghelul Mihail», monument ce se conservă parțial și în zilele noastre. Menționez că hramul «Arhanghelul Mihail» a fost dat la toate bisericile construite de Mihai Viteazul în Transilvania, respectiv Ocna Sibiului, Lujerdiu și Făgăraș. În patrimoniul monumentului istoric de la Lujerdiu nu se mai păstrează picturi din epoca ctitoririi sale, ci numai de la sfârșitul secolului al XVII-lea: este vorba de Icoana Maicii Domnului cu Pruncul –  Hodighitria (Îndrumătoarea) –  care e pictată de un iconar rutean. Lucrarea a fost donată Bisericii, după cum menționează inscripția vizibilă în partea de jos a imaginii artistice: «Robul lui Dumnezeu, Vasili Stașoski, pictor, și soția sa Orisia, și fiii săi Teodor, Ioan și Gheorghie au cumpărat această icoană pentru iertarea păcatelor lor și au dăruit-o bisericii satului Lujerdiu» (traducerea inscripției – acad. Marius Porumb). Din păcate, pictura a fost mult refăcută. Dar este o icoană frumoasă”, susține istoricul clujean.

„În biserică seculară din Lujerdiu s-a aflat și Icoana lui Iisus Arhiereu și Împărat, datând din anul 1779 și care poate fi atribuită cu certitudine lui Simion Silaghi din Abrud (Alba), vestit pictor originar din Sălaj, cu o îndelungată activitate – peste șase decenii. Simion Silaghi s-a mutat la Abrud, în Munții Apuseni, unde a format o școală de pictori de biserici și de icoane. Un nepot al artistului, Isidor, a fost pictor documentarist, împreună cu Nicolae Grigorescu, pe front, în Războiul de Independență din 1877-1878. Isidor a ajuns profesor de desen la Craiova. La începutul secolului al XIX-lea, familia Silaghi și-a schimbat numele în Sălăjeanu, pentru a încredința, astfel, asupra naționalității sale române”, a explicat prestigiosul istoric clujean.

***

Pentru o scurtă perioadă de timp, în urma Unirii celor trei Ţări Române, la 1600, Cetatea Chioarului s-a aflat în posesia voievodului Mihai Viteazul. După asasinarea domnitorului român, Dieta Transilvaniei a decis, în octombrie 1601, pedepsirea clericilor și călugărilor care l-au sprijinit pe voievod, iar apoi, în 1608, a atribuit Cetatea principelui Gabriel Bethlen.

Mihai Viteazul a fost răpus în apropiere de Turda, de un grup de mercenari, la 9/19 august 1601. Împăratul Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Romano-German, rege al Boemiei și al Ungariei și principe al Transilvaniei nu a fost deloc străin de uneltirea care viza suprimarea voievodului român. Generalul Giorgio Basta a fost cel care a regizat comiterea crimei, iar câțiva ani mai târziu nu și-a reprimat impulsul de a relata, cu mistificări, despre episodul înfiorător, în „Historia della Transilvania“, tipărită la Veneţia, în 1638, de Ciro Spontoni, secretarul său. Un exemplar al cronicii lui Basta se află în patrimoniul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” din Pitești (Argeș). După asasinat, Basta a fost ridicat la rangul de comandant militar al Transilvaniei de Rudolf al II-lea.

În perioada celor 11 luni în care voievodul Mihai Viteazul a fost în fruntea Transilvaniei, („Io Mihail voevod, cu mila lui Dumnezeu, domn a toată Ţara Ardealului”) a reușit să treacă parohiile ortodoxe din Transilvania sub jurisdicţia mitropolitului de Târgoviște. În 1597 a zidit la Alba Iulia o nouă biserică mitropolitană, cu hramul Sfintei Treimi, despre care Nicolae Iorga a afirmat că este „cel mai trainic şi de folos lăcaş al nostru de peste munţi” (după bătălia de la Mohacs (1526), Ungaria era paşalâc, iar în 1541 capitala Buda fusese recucerită de otomani. În aceste circumstanțe istorice, Alba Iulia devenise Capitala Principatului Autonom al Transivaniei).

***

Nu sunt deloc puține casele vechi din satul Lujerdiu care au, la intrarea în curte, tradiționala cruce lucrată de meșteri populari, cu Isus Hristos răstignit în Vinerea Mare. Sus, pe colina din sat, Mântuitorul pictat pe crucea din fața Bisericii preia și suferința lăcașului de cult aflat acum în ruină.

În grădina Bisericii seculare din Lujerdiu am întâlnit-o pe Doamna Ana, învățătoare pensionară, care locuiește peste drum de lăcașul de cult. Ea vine aici, zi de zi, să-și rostească rugăciunea creștinească. „Este miraculos câtă încărcătură spirituală are această Sfântă Biserică. Eu vin, în grădina Bisericii – pentru că în interiorul lăcașului nu se mai oficiază slujbe -, să mă rog Bunului Dumnezeu. Vin, uneori, și de două ori într-o zi. Am avut un accident teribil în urmă cu doi ani, un TIR a dat peste mine, pe drum. Am scăpat cu viață, mă vedeți că pot să merg singură, mai șontâc, dar merg singură. Rugăciunea și credința în Bunul Dumnezeu fac minuni”, ne spune Doamna Ana, care, timp de 45 de ani, a deschis porțile cunoașterii pentru mii de copii din școlile din comuna Cornești. „Mă rog lui Dumnezeu și pentru ca Biserica aceasta să redevină un loc prețuit de creștinătatea noastră ortodoxă. E atât de trist că azi ctitoria lui Mihai Viteazul arată precum un loc părăsit, în ruină. Să scrieți în ziar că Mihai Viteazul ar fi trebuit să fie sanctificat pentru ctitoriile ridicate de el, pentru inima lui întru-totul creștină și pentru curajul de a purcede la unirea românilor din Țara Românească, Moldova și Transilvania”.

„Să scrieți și că profesorul universitar Raoul Șorban (1912-2006), critic de artă și scriitor, a copilărit în satul nostru. A fost un om înzestrat, fiu de muzician, tatăl lui, Guilelm Șorban (1876-1923), cânta minunat la pian, era și compozitor. Raoul a fost câțiva ani rectorul Institutului de Arte Plastice din Cluj, dar a desfășurat și o laborioasă activitate didactică. Să scrieți despre lucrurile acestea”, ne-a îndemnat octogenara plină de viață.

Carmen Fărcașiu