Raport IPJ Cluj: 58 de persoane decedate în urma unor accidente de circulație, în 2021

În cursul anului 2021, la nivelul județului Cluj au fost înregistrate 1060 accidente de circulație (cu 234 mai multe ca în anul anterior), 200 dintre acestea (cu 60 mai puține ca în 2020) fiind raportate ca accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 58 de persoane.

Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost viteza excesivă sau neadaptarea la condițiile de drum, indisciplina pietonilor și neacordarea de prioritate pietonilor.

Conform celor declarate, marți, într-o conferință de presă, de inspectorul șef al IPJ Cluj, comisar șef Mircea Ion Rus, în 2021 polițiștii rutieri clujeni au desfășurat 2.611 acțiuni, fiind constatate 1.277 infracțiuni și aplicate 39.611 sancțiuni contravenționale. De asemeni, au fost reținute, în vederea suspendării sau anulării, 6.416 permise de conducere și au fost retrase 1.452 certificate de înmatriculare.

Pentru siguranța călătorilor în stațiile de cale ferată, în trenurile de călători, în Aeroportul internațional „Avram Iancu”, precum și pentru prevenirea producerii de accidente la trecerile la nivel de cale ferată, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca au desfășurat, în sistem integrat, 215 acțiuni, fiind înregistrate 224 infracțiuni și aplicate 4.014 sancțiuni contravenționale.

„Pe parcursul anului 2021, un an caracterizat, de altfel, ca fiind o perioadă extrem de dificilă, marcată din nou de efectele unei pandemii care a schimbat realitatea cotidiană în moduri pe care nici unul dintre noi nu și le-ar fi putut imagina, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, prin eforturile întregului colectiv de polițiști, dar și al personalului contractual, a continuat activitățile de asigurare a ordinii și liniștii publice, intervenție la apelurile de urgență, diminuare a riscului rutier, dar și gestionare a unor evenimente sportive și culturale de amploare. Situația operativă complexă nu a condus, însă, la o diminuare a atenției acordate protejării membrilor comunității și bunurilor acesteia, prevenirea și controlul fenomenului infracțional reprezentând o constantă în efortul susținut de aplicare a literei legii, fără a ignora spiritul ei” – a declarat comisar șef Mircea Ion Rus.

Peste 300.000 de verificări cu privire la respectarea măsurilor impuse pe perioada pandemiei

Referindu-se la activitățile desfășurate de polițiștii clujeni în contextul prevenirii răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, inspectorul șef al IPJ Cluj a declarat că pe perioada stării de alertă au fost efectuate 308.206 verificări/ legitimări cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, în 7.351 de situații stabilindu-se că persoanele nu respectau măsurile de protecție individuală, iar în 102 situații nu era respectată măsura de carantină/ izolare. În scopul respectării măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, au fost efectuate 34.766 controale la societăți comerciale, pentru neregulile constatate fiind aplicate 9.231 sancțiuni contravenționale și înregistrate 23 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Zeci de mii de intervenții la evenimente și controale directe

Pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, polițiștii au desfășurat 36.071 de intervenții la evenimente, 22.014 de controale directe, 2.494 de acțiuni cu efective mărite și 17 razii. În urma desfășurării acestor activități, au fost descoperite 1.374 de infracțiuni (cu 564 mai mult ca în 2020), dintre care 766 de infracțiuni în flagrant delict.

Din totalul infracțiunilor sesizate, 64,13% sunt infracțiuni judiciare (+13,99%), 9,35% sunt infracțiuni economico-financiare (+18,8%), iar 26,52% sunt infracțiuni de altă natură (-0,4%). În urma analizei situației operative, rezultă o creștere de 11,6% a infracțiunilor contra patrimoniului, față de anul anterior, infracțiunile de furt având ponderea cea mai mare în cadrul acestei categorii – a precizat comisar șef Mircea Ion Rus. Potrivit acestuia, infracțiunile de tâlhărie au scăzut cu 1,98% față de anul trecut.

În ce privește activitățile de investigare a criminalității, au fost soluționate 14.805 dosare penale, fiind dispuse măsuri preventive față de 427 de suspecți.

În 2021 au fost sesizate 1.050 de fapte de vioneță în familie, 617 fiind infracțiuni de loviri sau alte violențe, infracțiuni de abandon de familie și 104 infracțiuni de amenințare. Pentru protejarea victimelor violenței domestice, în cursul anului 2021 au fost emise 380 de ordine de protecție provizorii și 327 de ordine de protecție, cu 42, respectiv 28 mai multe față de anul anterior.

Prejudiciu de 20.448.000 de lei, recuperat de polițiști

Referitor la criminalitatea economico-financiară, inspectorul șef al IPJ Cluj a precizat că, la structura de profil, a fost înregistrat un trend ascendent, numărul infracțiunilor înregistrate la nivelul județului Cluj fiind de 1.422, rezultând astfel o creștere cu 18,79%.

Pe parcursul anului trecut au fost cercetate în calitate de suspect 127 de persoane, iar față de 4 persoane au fost dispuse măsuri preventive.

În privința activităților de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, în anul 2021, în baza cercetărilor efectuate de organele de cercetare penală, au fost întocmite referate de terminare a urmăririi penale în 21 de cauze penale. În cadrul dosarelor penale aflate în instrumentare, a fost recuperat un prejudiciu de 20.448.000 de lei, prin instituirea de măsuri asigurătorii.

 Activitățile de urmărire și extrădare derulate pe parcursul anului au condus la darea în urmărire a 123 de persoane, dintre care 23 în urmărire internațională. S-a reușit depistarea și clarificarea situației a 97 de persoane urmărite național, dintre care 32 de persoane date în urmărire internațională.

De asemeni, au fost desfășurate activități de căutare a persoanelor dispărute, fiind clarificate 488 de cazuri de dispariție, situații în care persoanele au fost încredințate familiei sau internate în centre de profil. Totodată, au fost dispuse de către organele judiciare 423 de măsuri de supraveghere judiciară, dintre care 309 reprezentând măsuri de supraveghere prin control judiciar și 114 măsuri de arest la domiciliu.

Aproape 500 de infracțiuni la regimul silvic

În domeniul silvic, în cooperare cu instituțiile cu atribuții în acest domeniu, au fost desfășurate 544 de acțiuni și controale în fondul forestier, fiind descoperite 474 de infracțiuni la regimul silvic și aplicate 283 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 483.000 de lei. Totodată, s-a dispus confiscarea a 1040,69 metri cubi de material lemnos, în valoare de 409,48 mii de lei și indisponibilizarea a 5 autovehicule.

Arme letale și neletale, muniție și deșeuri periculoase, confiscate în 2021

Pe linia regimului armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, în scop preventiv și de constatare, au fost desfășurate 489 de acțiuni și controale.

Polițiștii serviciului au eliberat 208 permise port armă și au prelungit valabilitatea pentru alte 201 permise, fiind emise 621 de autorizații pentru persoane fizice, în vederea procurării de arme letale și arme neletale supuse autorizării. De asemeni, au descoperit 62 de infracțiuni la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 99.800 de lei și au dispus suspendarea dreptului de a deține și folosi arme și muniții față de 21 de persoane, precum și anularea dreptului de a purta și folosi arme și muniții față de 44 de deținători. 20 de arme letale, 19 arme neletale, 11.540 de bucăți muniție, 96.900 de kg de substanțe de protecție a plantelor, 50 de kg și 12.387 de litri de deșeuri periculoase și 674 de kg de articole pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, fiind indisponibilizat și un autoturism.

Potrivit celor declarate de comisar șef Mircea Ion Rus, în 2021 specialiștii Serviciului Criminalistic au efectuat 5.251 de deplasări în teren, 3.952 dintre acestea pentru investigarea tehnico-științifică a locului faptei. În urma cercetărilor la fața locului s-a reușit ridicarea a 59.122 de diferite categorii de urme, respectiv urme papilare, biologice, traseologice, înscrisuri și alte urme, iar în urma activităților desfășurate au fost identificați 149 de autori creatori de urme papilare.

Centrul teritorial de examinare IT, operațional din luna martie 2021 a realizat 130 de percheziții informatice asupra a 414 sisteme informatice și au realizat 8 constatări criminalistice în domeniul IT.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut