Procesul de recrutare rezerviști militari – prelungit până la 13 august

Termenul pentru înscrierea candidaților pentru rezerviști voluntari s-a prelungit până la 13 august a.c. Până la această dată, cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar pot depune dosarul de candidat la sediul Centrului Militar Zonal (CMZ) Cluj din Calea Dorobanților nr. 8-10, Cluj-Napoca.

„Calitatea de rezervist militar în Armata României oferă o serie de beneficii, între care: selecționarea, cu prioritate, în vederea pregătirii în sistemul formării personalului militar în activitate; posibilitatea continuării dezvoltării și promovării în cariera civilă;

crearea unui venit suplimentar stabil, care generează și contribuție la sistemul public de pensii, la sistemul asigurărilor sociale de sănătate și la sistemul asigurărilor de șomaj; desfășurarea activităților specifice de pregătire militară, incluzând trageri de luptă și programe de instruire tactică, la standarde înalte și cu echipamente moderne; dreptul la măsuri de protecție socială, asistență medicală și medicamente gratuite, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate, în condițiile plății contribuției stabilite de lege; lucrul într-un mediu profesionist, riguros și disciplinat, cu resursă umană de înaltă calitate” – reamintește CMZ Cluj.

Conform aceleiași surse, pentru campania de recrutare a rezerviștilor voluntari, în anul  2021, au fost alocate 775 de locuri pentru maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați rezerviști voluntari. Posturile disponibile sunt în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Arad, Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vrancea și București.

„Modificările Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, au vizat o serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivității serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre acestea cele mai semnificative sunt: creșterea cuantumului remunerației acordate în perioada în care rezerviștii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcție, la care se adăugă solda gradului deținut; creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcție, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad; eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare și selecție, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului; eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate; eliminarea perioadei de instruire anuală, în unitatea la care sunt încadrați, pe perioada primului contract, a rezerviștilor voluntari care încheie contractul cu Ministerul Apărării Naționale în termen de 3 ani de la trecerea în rezervă; crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă” – mai precizează sursa citată.

Detalii suplimentare pot fi obținute de pe pagina de Facebook a Centrului Militar Zonal Cluj, la sediul CMZ Cluj (Calea Dorobanților nr. 8-10, Cluj-Napoca) sau la telefon 0264-433067.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut