Prințul Charles se adresează românilor într-un mesaj video cu ocazia Paștelui ortodox

Prințul de Wales se adresează românilor într-un mesaj video cu ocazia Paștelui ortodox, în care evocă actuala criză sanitară și își exprimă dorința de a reveni în România, dar și de a se întâlni din nou cu membri ai comunității românești din Marea Britanie, informează AGERPRES, care redă integral mesajul Prințului Charles, înregistrat la Birkhall, reședința sa din Scoția, potrivit Clarence House.

”Doamnelor și Domnilor,

Acum când românii de pretutindeni sărbătoresc Paștele Ortodox, doresc să vă spun cât de mult mă gândesc la dumneavoastră într-unul din cele mai sfinte momente ale anului. Paștele este de regulă momentul în care oamenii se adună, se roagă împreună și reînnoiesc legăturile lor cu comunitatea și religia din care fac parte. Știu că mulți români din Marea Britanie au sperat să se întoarcă în România de Paște și să fie împreună cu familiile și prietenii lor.

În acest an însă, în mijlocul acestei pandemii teribile care ne afectează pe noi toți, lucrurile normale nu sunt posibile.

Știu că este foarte greu pentru noi toți, dar mai ales pentru cei care sunt departe de cei dragi. În același timp, știu că mulți români din Marea Britanie joacă un rol indispensabil în sistemul național de sănătate, în căminele de bătrâni și în alte roluri cheie în această criză sanitară fără precedent. Le suntem profund recunoscători, și nu am suficiente cuvinte pentru eforturile lor remarcabile care sunt apreciate de noi toți.

În ceea ce mă privește, abia aștept ca la un moment dat, în viitor, să revin în România, o țară care are un loc atât de special în inima mea, dar și să mă întâlnesc din nou cu membri ai comunității românești din Marea Britanie. Până atunci nu pot decât să vă doresc Paște Fericit și să vă spun că sunteți în gândurile și rugăciunile mele.

Hristos a Înviat!”

Articole din aceeasi categorie