Primăria Cluj-Napoca a pus ochii pe sediul BCR de pe strada Barițiu

Consilierii locali clujeni au votat un proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune de către municipiul Cluj-Napoca pentru cumpărarea imobilului construcție situat în municipiul Cluj-Napoca, str. George Barițiu nr. 10-12.

Concret, municipalitatea își va exercita dreptul de preemțiune pentru clădirea BCR de pe strada Barițiu, iar instituția cere 6,5 milioane de euro. Pentru a se stabili un preț, se va constitui o comisie de negociere. În această clădire ar urma să fie mutați o parte dintre angajații primăriei.
Proiectul nu a trecut oricum în Consiliul Local, ci cu „scântei” și cu patru voturi împotrivă, pentru că aleșii locali ai PSD au dorit să știe mai multe detalii juridice și tehnice, Ei au vrut să știe de ce nu se are în vedere, printre altele, o închiriere și au atras atenția că această inițiativă nu este neapărat o prioritate pentru clujeni, atrâgând totodată, atenția, că banii provin de la bugetul local.
„Am fost sesizați legal cu privire la exercitarea dreptului de preemțiune cu privire la clădirea BCR. Urmează să avem trei dislocări de spații ale primăriei, după cum urmează: clădirea Centrului pentru cetățeni din curtea primăriei de pe Moților nr. 5, odată cu demararea proiectului de metrou care este în faza de licitație, urmează să fie demolată cu ocazia construcției stației de metrou și stația de urgență. În al doilea rând, clădirea de la Taxe și impozite este într-o stare avansată de degradare și este prinsă într-un proces de modernizare, care înseamnă mutarea funcționarilor din această clădire pentru consolidarea ei. În al treilea rând, această clădire în care ne aflăm are nevoie de consolidare a podului și a acoperișului, pentru că este o clădire veche, istorică. Asta înseamnă că tot ce este la etajul doi trebuie mutat, pentru lucrări. Vorbim de doi ani, aproape trei, pentru unele spații, iar sediul BCR corespunde nevoilor noastre. Te muți într-o casă nouă, care are deja configurația propice, cu ghișee pentru public, cu birouri.
Astfel, ivindu-se această oportunitate pentru a putea oferi servicii de calitate fără perturbări majore, venim cu propunerea în fața dumneavoastră de e ne exercita dreptul de preemțiune în vederea achiziționării acestui imobil care reprezintă o investiție consistentă care rămâne în patrimoniul primăriei, Nu dau banii pe chirie, ci cu acei bani, o parte din ei, cumpăr imobilul, și totodată este o situație în care utilizăm eficient banul public asigurând servicii de calitate cetățenilor”, a declarat Emil Boc.
Consilierii PSD Vladimir Mătușan și Anca Ciubăncan au subliniat că cu acești bani s-ar putea realiza locuințe sociale, grădinițe sau școli, în timp ce reprezentanții USR au punctat că sediul ar fi prea mare pentru primărie.
În schimb, primarul a atras atenția că această investiție poate fi amortizată în 9 ani, clădirea rămânând în patrimoniul primăriei, și dată, spre exemplu, în chirie. Totodată, reprezentanții liberali au arătat că în ședința de consiliu de luni s-a aprobat doar intenția de cumpărare a acestui imobil, urmând o serie de etape, evaluarea ofertei și negocierea urmând să aibă loc în cadrul unei comisii din care vor face parte și consilierii locali.
Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut