Președintele SUA, Joe Biden, îi apreciază pe sportivii care-și recunosc orientarea sexuală

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a felicitat pe sportivii care-și mărturisesc apartenența la minoritățile sexuale, scrie BBC, citat de AGERPRES.

Carl Nassib, componentul echipei Las Vegas Raiders, din Liga profesionistă de fotbal american (NFL), și Kumi Yokoyama, jucătoare la echipa de fotbal feminin Washington Spirit, din campionatul nord-american, au fost apreciați de Biden, care a arătat că cei doi ”inspiră mulți copii” și a spus că este ”mândru” de aceștia.

Nassib a devenit luni primul jucător din NFL care și-a dezvăluit orientarea homosexuală, într-un mesaj video publicat pe Instagram, scria AFP. „Voiam pur și simplu să-mi iau un răgaz pentru a spune că sunt gay. Mă gândeam de ceva vreme că trebuie să fac asta, dar acum mi-am luat o greutate de pe umeri”, a spus Nassib. Jucătorul în vârstă de 28 de ani a devenit, astfel, primul jucător din NFL în activitate care își recunoaște orientarea sexuală, după ce mai mulți jucători au ales să o recunoască abia după retragerea din activitate, fotbalul american fiind sportul nr.1 în SUA.

La rândul său, fotbalista Kumi Yokoyama, care joacă și pentru naționala feminină a Japoniei pe postul de atacant, a recunoscut că este transgender, că pe viitor vrea să renunțe la fotbal și să trăiască ”precum un bărbat”.

Mesajul lui Biden vine în contextul în care în Europa a izbucnit o polemică dură pe marginea respectării drepturilor minorităților sexuale după ce UEFA și Ungaria s-au opus propunerii iluminării în culorile curcubeului, specifice comunității LGBT, a stadionului din Munchen, miercuri seara, cu prilejul meciului dintre Germania și Ungaria, din grupa F a EURO 2020.

Germania și țările din grupul Benelux au introdus marți pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Generale al UE o declarație prin care critică legea ungară recent adoptată care interzice promovarea homosexualității în rândul minorilor, lege calificată de unii dintre miniștrii europeni participanți la această reuniune drept ”nedemnă” pentru Europa și contrară ”valorilor” europene.

Răspunzând criticilor colegilor săi europeni, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a declarat că respectiva lege ”nu este îndreptată împotriva niciunei comunități din Ungaria, ci doar împotriva pedofililor”.

”Această lege nu spune nimic despre orientarea sexuală a adulților. Ea spune numai că, până la vârsta de 18 ani, educația sexuală a copiilor ține exclusiv de părinții lor, asta-i tot”, a explicat ministrul ungar, adăugând că parlamentul de la Budapesta care a adoptat legea este ”o competență națională care nu trebuie pusă sub semnul întrebării”.

De asemenea, ministrul Szijjarto a salutat refuzul UEFA de accepta iluminarea stadionului din Munchen în culorile curcubeului la partida Germania-Ungaria, cerută de primăria orașului german în semn de solidaritate față de comunitatea LGBT din Ungaria.

”Slavă Domnului, conducătorii fotbalului european au dat dovadă de rațiune (…) neparticipând la ceea ce ar fi fost o provocare politică împotriva Ungariei”, a spus ministrul ungar, care anterior a cerut să nu se amestece politica și sportul.

Primăria din Munchen a anunțat în acest timp că, după decizia ”rușinoasă” a UEFA, va pavoaza în drapelul curcubeu mai multe clădiri ale acestui oraș, printre care un hotel și un turn din apropierea stadionului Allianz Arena.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut