Președintele Academiei Maghiare de Științe, în vizită la UBB

Președintele Academiei Maghiare de Ştiinţe, acad. prof. dr. László Lovász, a fost vineri, 14 iunie, oaspetele președintelui Academiei Române, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai.

Conform unei informări de presă a UBB, discuțiile dintre conducătorii celor două prestigioase instituții au vizat colaborarea dintre academii, diverse aspecte ale acordurilor existente și, nu în ultimul rând, relația cu Universitatea Babeș-Bolyai. „Președintele Academiei Maghiare de Științe și-a exprimat mulțumirea pentru solidaritatea de care a dat dovadă Academia Română prin luarea de poziție față de situația dificilă în care a fost pusă prestigioasa instituție maghiară, ca urmare a intenției Guvernului de la Budapesta de a restructura instituția, fapt care ar afecta negativ și cercetătorii din Transilvania. În acest sens, recent, președintele Academiei Române, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, a trimis o scrisoare de susținere a Academiei Maghiare de Științe, exprimându-și speranța că actuala situație va fi depășită, iar academicienii maghiari vor putea să-și desfășoare activitatea ca până acum, fără ingerințe ale altor medii” – informează UBB.

Conform aceleiași surse, la întâlnire au participat prof. dr. Ioan Bolovan, prorector al UBB și membru corespondent al Academiei Române, acad. prof. dr. Octavian Popescu, decan al Facultății de Biologie și Geologie, și prof. dr. Neda Zoltan, cadru didactic al UBB și membru al Academiei Maghiare de Științe.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.