Povestea ctitoriilor ștefaniene în eparhia de la Vad și Feleac

Puțină lume știe că Sfântul Ștefan cel Mare, cunoscut în popor ca mare ctitor de lăcașuri sfinte și aspru luptător pentru independența ținuturilor românești, este întemeietorul celor două eparhii istorice de la Feleac și de la Vad.

Viața românilor ortodocși din zona aceasta este legată de niște episcopii mai vechi care au funcționat la Vad și la Feleac. Din această cauză, am convingerea că nu putem vorbi despre Episcopia Vadului, Feleacului și Clujului doar din 1919, când au început acele demersuri concrete, sau din 1921 când a fost efectiv înființată Episcopia, ci trebuie să mergem în urmă, să vedem că, în istorie, această instituție are un fir roșu care străbate istoria plaiurilor transilvane și ajunge până la începutul secolului al XXI-lea, când este înființată episcopia într-o formă aproximativ cum o cunoaștem astăzi. (pr. lect. univ. dr Cosmin Cosmuța, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca)

De asemenea, într-un  studiu publicat în 2004 de  Augustin Padurean și Teodor Petrican, se arată că istoricii – consacrați sau amatori – nu împărtășesc aceeași opinie asupra identității întemeietorului episcopiei Vad, astfel încât inițiativa așezării unui vlădică aici este atribuită fie lui Ștefan cel Mare, fie lui Petru Rareș. Cei mai mulți îl consideră pe Ștefan cel Mare întemeietor al episcopiei, un inventar al opiniilor dându-le câștig de cauză: Nicolae Iorga – „Ștefan cel Mare, căpătând Ciceul, întemeia în apropiere, la Vadul Someșului, episcopia Vadului”. Ioan Lupaș – Episcopia Vad “a fost înființată de vestitul voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Povestea ctitoriilor bisericești ale lui Ștefan cel Mare în Transilvania începe cu o alianță încheiată la 12 iulie 1475. Voievodul moldovean semna un tratat cu Matia Corvin, iar în urma acestui act Ștefan cel Mare capătă proprietăți în Transilvania, adică două domenii: Ciceu și Cetatea de Baltă, împreună cu numeroase sate. Prezența lui Ștefan cel Mare în Ardeal era bine văzută în epocă. Academicianul Marius Porumb dă exemplul sașilor brașoveni care îl chemau pe domnul Moldovei la 26 aprilie 1478 „cu mare dor și dragoste… să facă bunătatea să se apropie de această țară” ca să o apere de pericolul otoman. În acest context apar două episcopii românești la Vad și Feleac, sprijinite material și moral de domnul Moldovei și urmașii săi.

Pe baza relațiilor amintite dintre Ștefan cel Mare și Sfânt și Matia Corvin s-au putut ctitori bisericile istorice de la Feleac și de la Vad. Un document de maximă valoare îl constituie înscrisul de pe ferecătura unei evanghelii, a cărei copii se află în muzeul Mitropoliei de la Cluj, ferecătură realizată de vistiernicul Isac al lui Ștefan cel Mare la 1498 pentru arhiepiscopul nostru Daniil de Feleac.

De asemenea, cercetările de dată recentă atestă existența unei vieți monastice la Feleac, de factură bizantină. În acest context, are loc ridicarea bisericii de piatră și de zid, pe o colină ce permite o vedere spre drumul ce duce la Cluj, petrecută între anii 1480-1484, un edificiu cu influențe și elemente gotice târzii, ce emană până astăzi echilibru și cumpătare, specifice spațiului rural românesc. Aici a slujit, din anul 1484, cel dintâi ierarh cunoscut de Feleac, Daniil, care a păstorit de la 1481/1482 până în jurul anilor 1500. Numele și titlul său trebuie puse  în legătură cu un document din 1494, prin care Vladislav al II-lea Jagiello, regele Ungariei, recunoștea un „arhiepiscop” al românilor din Transilvania. De altfel, folosirea acestei denumiri sau a acestui rang – arhiepiscop al românilor din Transilvania – într-un document latin echivalează cu rangul de mitropolit. După 1550 se stinge gloria medievală a Feleacului. Vadul, fiind pe domeniul lui Petru Rareș, va mai dura o vreme.

Reînființarea Mănăstirii  de la Feleac s-a hotărât în anul 1991, prin dorința enoriașilor din localitate și la cererea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în vremea păstoririi vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

Episcopia de la Vad este considerată, mai mult decât cea de la Feleac, poate ca un simbol al ortodoxiei transilvane, datorită faptului că biserica și implicit mănăstirea – episcopia de la Vad se aflau pe teritoriul aflat în proprietatea marelui voievod, deci în ascultare directă și sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei de la Suceava. În mod firesc, în timpul stăpânirii de către domnii Moldovei a domeniului Cetății Ciceului se organizează și viața religioasă, iar odată cu aceasta are loc și înființarea unei episcopii ce se întindea pe acest domeniu. După cum arată istoricul Nicolae Edroiu, episcopia de la Vad se adresa românilor ortodocși de pe valea Someșului în jos, până spre Baia Mare și Sătmar, a celor din părțile Sălajului și a celor dinspre nord, până în Țara Maramureșului. O astfel de expansiune teritorial demografică a fost cunoscută undeva pe la mijlocul sec. al XVI-lea. Pentru o bună administrare, atât Ștefan cel Mare, cât și Petru Rareș, au acordat episcopiei în dar un domeniu format din șase sate aflate  în acest areal.

Tradiția și elementele stilistice ale ctitoriei lui Ștefan de la Vad întăresc ideea că lăcașul a fost ridicat la sfârșitul secolului al XV-lea. Documentele spun că primul episcop de la Vad a fost vlădica Ilarion, la 1523. După 1550, episcopia își pierde din importanță din pricina faptului că voievozii Moldovei pierd domeniile din nordul Transilvaniei. Totuși, în secolele XVIII-XIX, în plină stăpânire străină de neam și credință, biserica de la Vad se constituie într-un focar de cultură, artă și învățământ pentru românii someșeni, de unde putem deduce importanța ei pentru istoria și cultura neamului și a spiritualității românești.

Mănăstirea de la Vad, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie ștefaniană, a fost reactivată în toamna anului 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, fiind pusă și sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, primind astfel al doilea hram. Așezământul monahal a primit în administrare și biserica monument istoric din localitatea Vad.

Povestea celor două așezăminte ctitorite de domnul Moldovei, Stefan cel Mare și Sfânt, continuă astăzi prin slujirea neîntreruptă a Sfintei Liturghii și prin evocarea marilor personalități care au zidit spiritualitatea românilor transilvăneni.

Pr. Robert KOVACS