Portretul artistului fluture

Lucrările prezente în expoziția comemorativă găzduită de Muzeul Național de Artă Cluj-Napoca ne vorbesc deschis despre căldura, umanitatea, empatia și sensibilitatea celui care a fost Szabó Vilmos, artist plastic desăvârșit și, totodată, mentor și susținător al multor generații de tineri talentați.

Nu întâmplător expoziția se deschide cu tablouri din ciclul „Familia”. Amintesc aici și lucrarea „Doi frați”. Creații din patru etape diferite (anii 70, 80, 90 și 2000), acestea impresionează prin coloritul bogat, variat și pronunțat, prin paleta largă de tehnici artistice (ulei, PFL, ulei pe pânză, guașă, creion, cărbune, tuș, pastel), coloritul fiind exacerbat de unele elemente suprarealiste.

din ciclul Familia

Răbdarea și minuțiozitatea sunt puse în lumină de tandrețea cu care Szabó Vilmos s-a aplecat asupra detaliilor/ perspectivelor diferitelor tematici (de pildă omul/copilul surprins în diferite etape ale evoluției sale) dar și prin îmbinarea, suprapunerea mai multor teme precum antropomorfismul și zoomorfismul – vezi lucrarea Autoportret fluture” (guașă, hârtie, cca. 1979 – 1980, foto cover).

Preocupării pentru imediat, pentru cotidianul nu lipsit de semnificații multiple i se adaugă cea care privește direct condiția complexă a artistului sau dragostea pentru lucrurile simple, pentru dimensiunea spirituală a existenței umane (Închinare”, 2000, „Moartea albă, 1990).

Închinare

Talentul, măiestria artistului sunt subliniate și de grafica și desenul acestuia, la fel de expresive precum pictura și unde tehnicile țin uneori locul culorii pentru a transmite mesaje și emoții puternice. Mă opresc, de pildă, la tablourile ce ne aduc dinainte chipuri dragi din viața artistului – mama, bunica.

Mama artistului

Pastelurile spun povestea că aproape orice poate fi redat într-o manieră plastică realmente convingătoare, de la lucrurile din imediata vecinătate și de utilitate curentă („Zdrobitor de mălai”, 2002, „Plug”, 2008, „Cuptor alb”, 2008, „Colț de șură”, cca. 2000-2005) și până la ipostazele sacrului sau ale ontologicului („Madonă cu covată”, 1995, ciclul „Rădăcini”). Cel mai captivant moment este atunci când aceste dimensiuni interferează.

Cuptor alb

Mă fascinează în primul rând dramatismul lucrurilor. Chiar dacă am o fire veselă, cum, de fapt, mă cunoaște toată lumea, arta mea are un caracter dramatic. Iubesc viața, frumusețea existenței, probabil de aceea mă atinge efemeritatea lucrurilor, trecerea, stingerea acestora. M-a caracterizat dintotdeauna această sensibilitate. Atmosfera dramatică nu bate totuși în tragism, ci vine în sprijinul aclamării vieții”, mărturisea Szabó Vilmos, în interviul realizat de Kovacs Kuruc Janos, publicat în revista de cultură Hepehupa, 2017.

Expoziția comemorativă Szabó Vilmos mai poate fi vizitată până în data de 5 februarie, de marțea până duminica, în intervalul orar 10 – 17.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut