Polițiștii organizează noi proteste. Cei din Cluj merg la București

Angajații din poliție, penitenciare și pensionarii militari au anunțat noi acțiuni de protest la începutul lunii februarie, dacă revendicările solicitate încă de anul trecut nu vor fi rezolvate la întâlnirile cu miniștrii de resort.

Mai multe sindicate ale polițiștilor, angajaților din penitenciare și pensionarilor militari au anunțat că vor solicita întrevederi cu conducerile Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției, pentru a identifica soluții reale de rezolvarea a revendicărilor pe care le au. Sindicaliștii susțin că dacă nu vor obține garanții în acest sens, vor merge la sediile partidelor politice pentru a le prezenta situația, și că sunt pregătiți să treacă la diferite forme de protest, prima fiind un miting la începutul lunii februarie.

”Deocamdată nu s-a dat un semnal să se acționeze în acest fel la nivel local, dar noi o să mergem la București, toți câți suntem”, spune Alin Pop, președintele filialei Cluj a Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

Însă aceasta nu este singura formă de protest pe care o au în vedere polițiștii. ”Dacă lucrurile nu se rezolvă vom trece la ieșirea de pe rețelele de comunicare internă care nu sunt în domeniul nostru – concret, ieșim de pe WhatsApp – o comunicare ce se face pe telefoanele personale, lucru care nu intră în atribuțiile noastre. Se va renunța și la acest lucru, iar după părerea mea impactul va fi foarte mare. De fapt noi nici măcar nu avem telefoane de serviciu, folosim telefonul nostru personal.”, declară președintele sindicatului clujean.

Un posibil ”calendar” ar protestelor ar putea include și acțiuni mai drastice. ”Apoi vom renunța la calitatea de polițist judiciar. Dar aceasta din urma este soluția extremă pentru deblocarea situației. Atunci se va rămâne fără dosare penale făcute de polițiști. Am vorbit deja cu colegii în sensul acesta, și majoritatea sunt de acord. S-au făcut discriminări extrem de mari între structurile judiciare. Un polițist își face treaba pe partea de investigație, duce dosarul până la procuror, și primește doar 250 de lei.”, afirmă Alin Pop.

Revenicările sindicaliștilor vizează aplicarea integrală a legii salarizării unitare – Legea nr. 153/2017, actualizarea pensiilor militare conform Legii nr. 223/2015 și calcularea sporurilor și cuantumului indemnizației de chirie la valoarea anului 2022, dar nemulțumirile lor se referă și la alte aspecte. ”Mai este încă o problemă. Din aprilie vor să ne taie și banii de echipament și să nu ne dea altul. Dacă ne-ar da alt echipament ar fi foarte bine, căci uniforma noastră este de tip costum, suntem de râsul lumii. Dar dacă ni le taie și pe astea… e deja bătaie de joc.”, a mai spus Alin Pop.

Viorel Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut