Peste 190 de persoane au necesitat sprijinul salvamontiștilor clujeni în sezonul hibernal

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a prezentat forului tutelar – Consiliul Județean – situația intervențiilor efectuate pe parcursul sezonului de iarnă. Astfel, în intervalul decembrie 2020 – aprilie 2021, nu mai puțin de 192 de turiști au avut nevoie de serviciile salvamontiștilor clujeni.

Marea majoritate a intervențiilor salvatorilor, în urma celor 168 de solicitări, au avut loc pe pârtiile de schi din cele patru zone amenajate din județ: Băișoara, Buscat, Mărișel și Feleacu. Din cele 192 de cazuri la care s-a intervenit, 19 au fost predate echipajelor SMURD. Un caz mai grav, la care a fost solicitat sprijin aero din partea elicopterului SMURD de la Jibou, a avut loc chiar în acest sfârșit de săptămână, pe pârtia din Mărișel, unde un bărbat de 55 de ani s-a accidentat. Suspiciunea a fost de fractură de femur cu deplasare, leziune care poate periclita viața pacientului, sprijinul aero fiind solicitat pentru transportul prompt la o unitate spitalicească.

De departe, cea mai „intensă” lună din punct de vedere al intervențiilor a fost, ca în fiecare an, ianuarie, când s-au înregistrat aproape jumătate din numărul total al cazurilor. „Categoric, din punct de vedere al activității de salvare pe munte, acest sezon a fost considerabil mai greu comparativ cu anii trecuți. Restricțiile de circulație specifice pandemiei i-au determinat pe mulți iubitori ai sporturilor de iarnă să schieze exclusiv pe pârtiile din județ, fapt care s-a reflectat inclusiv în creșterea activității și a numărului de cazuri ce au necesitat intervenția Salvamont. Important e că salvatorii și-au făcut pe deplin datoria, fapt pentru care le mulțumim și îi felicităm”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. Salvamontul clujean a apărut în anul 1969, ca o inițiativă a unor oameni de munte. A continuat, până în 1989, sub forma unui corp de voluntari, care se organizau și finanțau singuri, și pe care doar dragostea de munte și atenția pentru semenii lor i-au ținut împreună. În anul 1996 se pun bazele unui nou Serviciu Salvamont, bazat și acesta tot pe voluntari. Se funcționează sub această formă până în anul 2003, când apare HG77 și ia ființă Serviciul Public Județean Salvamont Cluj, ca serviciu cu personalitate juridică a Consiliului Județean Cluj. Din anul 2011, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj are în componență 14 angajați – un șef serviciu și unsprezece salvatori montani, un contabil și un referent cu atribuții de coordonare a echipei salvaspeo.

Pe lângă personalul angajat există și un număr de peste 30 de voluntari, dintre care un medic specialist în medicină de urgență. SPJ Salvamont-Salvaspeo Cluj își desfășoară activitatea în zona montană a județului Cluj. Are în gestiune zone cu importanță marită în ceea ce privețte afluxul de turiști și numărul ridicat de practicanți ai sporturilor montane: zona Rezervației Naturale Cheile Turzii și Cheile Tureni, zona Muntele Mare, zona stațiunii Băișoara, zona stațiunii Beliș. În aceste zone se efectuează servicii de permanență, de patrulare si acordarea primului ajutor. La calificarea de salvator montan se ajunge după mulți ani de învățare, sacrificare a timpului personal și pasiune în a-i ajuta pe ceilalți. Oamenii pasionați de munte se apropie de Salvamont după ce au dobândit suficientă experiență montană și timp de cel puțin doi ani parcurg un stagiu de pregătire (aspirantură), în care deprind cunoștințe și aptitudini tehnice obligatorii în salvarea montană și mai ales învață cum să abordeze persoanele care au nevoie de ajutor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut