Peste 100 de persoane cu dizabilități au schiat, alături de voluntarii Caiac SMile, la Buscat

Cea de-a doua tabără de schi adaptat persoanelor cu dizabilități, organizată de Caiac SMile, a ajuns la final. Timp de patru zile, între 30 ianuarie și 2 februarie, antrenorii și voluntarii Caiac SMile, alături de asistenți medicali și kinetoterapeuți, au transformat pârtia Buscat Ski Resort, din județul Cluj, în bază de antrenament pentru persoanele cu nevoi speciale. Alături de reprezentanții asociației au fost, ca de fiecare dată, cei trei monitori de schi cu dizabilități, acreditați de Centrul Național de Formare Monitori: Adrian Cherecheș, Vasile Bota și Bogdan Cioltea.

„Activitățile sportive au fost dedicate exclusiv persoanelor cu dizabilități, indiferent de natura acestora. Astfel, pe pârtie au alunecat tineri și adulți cu dizabilități locomotorii, tulburări de spectru autist sau deficiențe de vedere.  O premieră a taberei de la Cluj este faptul că persoanele cu deficiențe de vedere și din spectrul autist au avut condiții speciale de antrenament pe pârtia de la Buscat: sunetele ambientale artificiale au fost diminuate (și complet oprite într-o zi), iar salvamontiștii i-au ghidat prin locuri mai liniștite și mai puțin aglomerate, astfel încât tinerii să nu fie derutați și să se poată ghida pe traseu” – precizează organizatorii.

„Tinerii nevăzători au avut alocate zile doar pentru ei, iar copiii cu tulburare de spectru autist au avut și ei alocată o zi special pentru ei. I-am plimbat noi cu monoschiul. Ne bucură extrem de mult că părinții au avut încredere să-și lase copiii pe mâinile noastre și, pentru asta, noi le mulțumim”, spune Ionuț Stancovici, președintele Caiac SMile.

Potrivit acestuia, poveștile celor care schiază sau vâslesc alături de voluntarii de la Caiac SMile „sunt dovezi de voință și de putere psihică”. Unul dintre beneficiarii taberei de schi adaptat este un fost un schior experimentat, înainte de accidentul în urma căruia a rămas imobilizat în scaun rulant, iar un altul, o doamnă care a schiat ultima dată în urmă cu 16 ani, a decis, la 50 de ani, că vrea să reînvețe, de data aceasta dintr-un scaun special.

„Pe toate pârtiile pe care mergem, întotdeauna sunt povești extraordinare și emoționante. Unul dintre tinerii care au venit anul acesta la Cluj, Mihai, a învățat-o pe sora lui să schieze. Apoi a avut accidentul care l-a țintuit în scaun. Acum s-au reîntâlnit pe pârtie și au schiat împreună, așa cum nu mai visau să o facă vreodată. Sora lui era și acum îmbrăcată în echipamentul lui dinainte de accident. Apoi, Antonela, o doamnă care schia foarte mult înainte să ajungă în scaun (ultima data a schiat în 2007), ne-a văzut la televizor și i-a zis soțului că vrea să meargă cu noi. S-a înscris anul acesta la tabăra noastră, dar nu credea că va fi aleasă, din cauza vârstei. Dar, uite că a ajuns pe pârtie și a reînvățat să schieze independent, în monoschi”, spune Ionuț Stancovici.

În toate zilele alocate inițierii în schi a persoanelor cu nevoi speciale, și cursanții și însoțitorii lor au avut acces, în mod gratuit, la toate echipamentele necesare pentru alunecarea pe pârtie, dar și pentru protecție. Administratorii pârtiei au adaptat viteza benzii transportoare astfel încât să nu existe riscuri de accidentare, iar accesul beneficiarilor pe pârtie să fie cât mai lin.

Opt salvamontiști din cadrul Salvamont Salvaspeo Cluj au fost alături de reprezentanții Caiac SMile și de persoanele cu nevoi speciale pe toată perioada taberei și s-au asigurat că trasele pe care schiază sunt libere și că nu există nici un risc de accidentare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut