Pe altarul inimii – dr.Alexandru Oprea, chirug cardio-vascular: „Chirurgia cardiacă clasică va dispărea, probabil. Viitorul va fi complicat fără medici bine pregătiți”

Dr. Alexandru Oprea, este șef de lucrări la Secția de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare,,Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, are o experiență de peste 15 ani în chirurgia vasculară, și, din 2015, s-a specializat în chirurgia cardiovasculară. Este, de asemenea, și unul dintre cei care au contribuit din plin la succesul intervenției medicale, realizate în premieră europeană, și prezentată pe larg săptămâna trecută în paginile publicației noastre.

Medicul clujean provine dintr-o familie de medici și spune că a înțeles de mic copil că există o datorie față de semenii noștri aflați în suferință, și că ceea face un medic bun cu adevărat este capacitatea acestuia de a înțelege pacientul și de a forma cu acesta o echipă în drumul spre vindecare.

În interviul acordat ziarului Făclia, dr.Alexandru Oprea ne vorbește despre realizarea medicală recentă, dar și despre inimă pur și simplu, ca și despre viitorul chirurgiei cardiovasculare.

Reporter: Referitor la intervenția făcută asupra pacientului cu tumoră renală, care a fost unicitatea ei și ce grad de risc a avut?

Dr.Alexandru Oprea: În Institutul Inimii s-au mai efectuat intervenții pe tumori renale care invadează cava și ajung până la atriu, pe șapte pacienți.. Toate aceste operații se fac în echipă: urologii au partea abdominală, nefrectomia și scoaterea trombului din cavă, respectiv partea de chirurgie cardiacă care presupune extragerea, în același timp, a trombului din atriu. Premiera a constat în faptul că această intervenție a fost una total minim invazivă, atât pe partea abdominală, laparoscopic, cât și pe cea cardiacă, prin minitoracotomie – o mică incizie la nivelul toracelui.

Practic, am fost foarte conștienți de ceea ce putem face, aveam deja experiență în spate, am fost pregătiți pe abordul clasic, iar această intervenție este doar un pas înainte la ceea ce se poate face în ce privește intervenția minim invazivă. Practic, este o tendință, o preocupare constantă, ca toate intervențiile considerate de mare anvergură să se efectueze minim invaziv, cu un impact cât mai mic asupra pacientului, și care duce, implicit, la un risc cât mai mic pentru sănătatea acestuia.

Revenind la meseria dumneavoastră de chirurg cardiovascular, spuneți-ne cum bate inima, domnule doctor? Bate în funcție de pacient, bate cum vrea ea?

Cred că bate în funcție de pacient, dar și cum vrea ea. Uneori face ce vrea ea, și atunci pacientul este obligat să o asculte și să vină la cardiolog, iar apoi, dacă e cazul, acesta ni-l trimit nouă ca să rezolvăm chirurgical problema apărută. Până la urmă, și inima ascultă de pacient prin prisma noastră.

Ce v-a atras la chirurgia cardiovasculară?

Am practicat chirurgia vasculară aproape cinci ani, după care m-am îndreptat spre chirurgia cardiacă, pe care o consider una dintre cele mai nobile specialități chirurgicale, una extrem de importantă, să spun așa, pentru că lucrezi cu un organ vital, și trebuie să faci totul ca el să funcționeze pentru că, altfel, nu putem supraviețui.

Cum a-ți transpune în medicină sintagma „să îţi asculţi inima”?

Poate că inima a fost considerată lăcașul sufletului, de aici poate și gradul de importanță al ei. Inima ne transmite mereu ceva, dacă ceva nu e bine, ne dă mesaje să fim atenți la ceea ce se întâmplă. Mulți dintre noi simțim când inima este afectată, avem tulburări de ritm, palpitații…

Cum arată rutina cotidiană a unui medic chirurg?

Practic, toată viața se învârte în jurul specialității. Nu poți să mergi acasă și să te culci liniștit. Tot timpul te gândești la ce ai făcut, la ce vei face, și apar situații în care decizi să reintervii și să te adaptezi unor complicații care au apărut între timp, iar în chirurgia cardiacă apar frecvent asemenea complicații. Tot timpul trebuie să fii în priză, mereu disponibil să revii la spital atunci când situația o cere.

Care vă sunt gândurile care vă vin în minte în timpul operaţiilor?

Am încercat de-a lungul vieții să mă detașez de, să zic, partea sufletească a inimii și să o privesc ca pe un organ pe care să încerc să-l repar cât de bine pot. De aceea, încerc să mă detașez sufletește și să încerc să fac exact ceea ce trebuie să fac. Dacă emoțiile sunt implicate în viața unui chirurg, el poate face greșeli.

Vă e teamă uneori în sala de operații că ar putea să nu vă iasă așa cum v-ați dori?

Din fericire, chirurgia cardiacă necesită un timp extrem de lung de învățare, are o curbă de învățare foarte lungă, și atunci toate aceste emoții le poți avea undeva pe la începutul carierei decât atunci când ai căpătat deja experiență.

Mai putem vorbi atunci de existența adrenalinei în meseria dumneavoastră?

Este mereu adrenalină, asta cu siguranță, dar adrenalina te poate face să greșești și de aceea este această curbă de învățare foarte lungă pentru că, astfel, ajungi să fii conștient de ceea ce poți greși și dacă ai greșit să poți să și repari.

În orice profesie există și o parte mai dificilă. În chirurgia cardiovasculară care este această parte?

Curba de învățare, este una extrem de lungă. E vorba despre mulți ani, despre mult stres. Începi să iubești această profesie în momentul în care, să zicem, speri că stăpânești tehnicile chirurgicale care te ajută să poți repara greșelile care pot apărea.

Și, în acest context, cum vedeți viitorul chirurgiei cardiovasculare?

Minim invaziv, cu siguranță. Ne îndreptăm spre apariția unor dispozitive cu care se vor putea face intervenții minim invazive total percutane. Și nu știu dacă să o spun sau nu, dar, probabil, chirurgia cardiacă clasică va dispărea și ne vom îndrepta mai mult spre abordul endovascular.

Ar fi un uriaș pas în față, desigur.

Da, mă gândesc că, probabil, specialitatea mea va muri, sau noi ne vom transforma și ne vom contopi cu cardiologia. Probabil că asta se va întâmpla. Și e dificil să-ți dai seama cam cum va arăta acest lucru, pentru că tot timpul va fi nevoie de chirurgi bine pregătiți și antrenați, și aici este marele pericol pentru viitor dacă ne îndreptăm doar spre minim invaziv. Cum spuneam, din păcate, vom avea chirurgi care nu vor fi pregătiți cum se cuvine, și în momentele dificile vom avea o mare problemă. În orice caz, viitorul va fi complicat.

Vedeți, de exemplu, mașina lucrând mai mult decât mâna unui chirurg?

Cu siguranță nu. Vor fi dispozitive mult mai performante decât cele existente astăzi și pe care le va mânui tot un chirurg până la urmă.

Principala cauză de deces în România o reprezintă bolile cardio-vasculare. Care să fie cauza?

Probabil stresul cotidian. Cum am mai spus, orice stres, sau sufletul, îi dă un mesaj inimii care reacționează, iar acest stres, alături de toate lucrurile toxice de care ne înconjurăm, inclusiv alimentația, face să ducă la o disfuncționalitate a inimii.

E doar vina noatră, a celor care n-au grijă de ea, de inimă?

Nu, n-avem încotro. Cred că este doar viața care nu ne dă o șansă. Dacă înainte oamenii erau mult mai liniștiți, viața cotidiană de acum nu-ți mai oferă acea relaxare.

E importantă, eu stiu, și comunicarea cu privire la riscurile la care ne expunem, să știm cum să ne protejăm, cum să reacționăm?

Bineînțeles. În această privință, sistemul medical din România a evoluat enorm. Înainte, dacă se murea de infarct și ți se spunea că „asta e”, acum nu se mai întâmplă așa ceva. Avem multe centre de specialitate, avem acum posibilitatea de a interveni prompt încă de la debutul unor afecțiuni, lucru extrem de important.

Ce să facă un pacient care are deja hipertensiune arterială, unul care a suferit deja un preinfact sau chiar un infarct?

Să se considere o persoană bolnavă. Asta înseamnă că trebuie să meargă periodic la medic să își verifice inima, să renunțe la toți factorii de risc care o pot afecta și să-și ofere o viață mai echilibrată. Să se protejeze cu alte cuvinte, și ăsta e cel mai important lucru de făcut.

Avem în România o educație medicală a populației în ce privește bolile cardiovasculare?

Din păcate nu, dar suntem pe un drum bun, pentru că din ce în ce mai mulți oameni apelează la cardiologi, iar medicii de familie sunt conștienți de problemele ce pot să apară, și, în momentul în care vad că e vorba despre o tulburare cardiacă, îi trimit pe pacienți la cardiolog. Gradul de adresabilitate către cardiologi a crescut foarte mult în ultima perioadă.

Credeți că este nevoie de o alfabetizare în domeniul medical?

Bineînțeles. Aici este foarte importantă și presa în a transmite și disemina informații cu privire la frecvența bolilor cardiace, astfel încât fiecare persoană să fie conștientă că trebuie obligatoriu să apeleze la un cardiolog atunci când simte că ceva nu este în regulă.

Este importantă comunicarea, cum spuneați anterior, dar este important și ca oamenii să știe că există și soluții atunci când se îmbolnăvesc.

Absolut, și sunt soluții de înaltă tehnologie, după cum ați putut observa, și vorbim astăzi de spitale de stat, nu de cele private, cu o dotare la care nu ne puteam gândi cu ceva vreme în urmă. Și, vorbind doar de Institutul Inimii din Cluj, pot spune că suntem extrem de bine dotați aici din toate punctele de vedere, material dar și uman, și avem posibilitatea, într-un spital de stat deci, să oferim servicii medicale și tratamente de cea mai înaltă calitate.

Ce considerați că ar trebui făcut cu prioritate în acest domeniu pentru ca lucrurile să meargă mai bine, sau și mai bine?

Cred că, în primul rând, finanțarea spitalelor de stat ar trebui îmbunătățită, pentru că asta ar duce la tratarea și mai eficientă a pacienților. Se văd deja pași importanți care s-au făcut în această privință și ar trebuie mers în continuare pe acest drum, acest lucru este esențial. Până la urmă, ca în orice alt domeniu, dacă nu ai finanțare, nu ai cum să evoluezi.

Sandu Mureșan