Parlamentar clujean, scrisoare deschisă către liderii PPE

Deputatul PSD, Horia Nasra, a adresat o scrisoare deschisă președintelui Partidului Popular European, Donald Tusk, și președintelui grupului PPE în Parlamentul European, Manfred Weber, în care atrage atenția asupra faptului că au existat situații în care unii liderii politici PNL din România nu au respectat măsurile de combatere a pandemiei. Aceasta în ciuda faptului că românii au respectat toate regulile impuse de lege.

„Românii au respectat restricțiile, regulile impuse de autorități în starea de urgență și în starea de alertă și au înțeles situația dificilă, lupta cu un adversar invizibil și nemilos. Vieți omenești s-au pierdut, locuri de muncă s-au pierdut, unele ramuri economice au fost oprite dintr-o dată, de altfel ca în tot spațiul comunitar. Sunt sacrificii și realități dureroase care au afectat viața de zi cu zi a oamenilor.

În tot acest timp, liderii politici care trebuiau să fie exemple pentru români în respectarea regulilor au demonstrat că restricțiile sunt doar pentru cetățeni, nu și pentru politicieni.

Încălcarea legii și a propiilor regulilor și restricții impuse cetățenilor de către Ludovic Orban, prim-ministrul României, și președintele PNL, Rareș Bogdan, eurodeputat și prim-vicepreședinte al PNL, Gheorghe Falcă, eurodeputat și vicepreședinte al PNL și Costel Alexe, lider marcant al PNL și ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor în Guvernul PNL, este inadmisibilă, o ofensă adusă milioanelor de români care au respectat legea și restricțiile impuse”, spune Horia Nasra.În opinia deputatului clujean, acești lideri politici marcanți ai Partidului Național Liberal, partid membru al Partidului Popular European (PPE), nu mai au calitatea morală de a impune și/sau propune românilor noi restricții, noi reguli.

„Prin comportamentul sfidător față de suferința tuturor, au devenit dezertori morali în lupta cu virusul COVID-19. Mai mult decât atât, absența unor măsuri concrete de relansare economică, adâncește și mai mult România în criză, lipsa de expertiză guvernamentală fiind la fel de nocivă precum absența bunului simț.

În acest context, vă solicit să nu faceți rabat de la Codul de Conduită al membrilor Partidului Popular European (PPE) care în articolul II statuează principiile grupului – binele comun, exercitarea puterii exclusiv în slujba oamenilor și menținerea moralității în actul politic.

Sunt convins că în spiritul valorilor comune, europene, susțineți ca liderii politici să fie exemple pentru statele lor, nu surse de încălcare a legii și a regulilor”, mai spune Nasra.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *