Oricine poate câștiga un Grand-Slam…

…dacă de la turneu lipsește Novak Djokovic! Părere împărtășită de numeroșii fani ai sârbului. Vă invit în cele ce urmează să-i combatem.

S-a încheiat primul turneu de Mare-Șlem al sezonului, o ediție desfășurată în condiții speciale, dar umbrită, totuși, de telenovela Djokovic. Principalul eveniment sportiv major al oricărui început de an, Autralian Open a produs spectacol chiar și fără doi dintre jucătorii care au amprentat istoria sportului alb în ultimul deceniu, elvețianul Roger Federer și deja amintitul Novak Djokovic. Îndrăznesc să cred că pentru Federer, acesta chiar este ultimul sezon ca și jucător. Absența de la Melbourne nu este altceva pentru subsemnatul decât un prim indiciu că marele campion din Basel își pregătește discret ieșirea din scenă, fără mare tam-tam. Revenind, jucătorii din noua generație încearcă și din punctul meu de vedere chiar reușesc prin prestațiile lor să amortizeze inspirat tranziția bruscă de la cei cu care ne-am obișnuit (Federer, Djokovic, Nadal, Murray, Berdych, Del Potro, Wawrinka, Ferrer, Nishikori și Tsonga).

Desigur, le este foarte greu să escamoteze o generație ce cu decență poate fi numită excepțională sau „generația de aur”, așa cum cu sinceritate a spus-o Andre Agassi, deși la rândul lui a făcut parte dintre-o generație senzațională, cu Pete Sampras, Boris Becker, Michael Stich, Jim Courier, Goran Ivanbisevic, Stefan Edberg, Petr Korda, Michael Chang și chiar Todd Martin. Dar premisele sunt îmbucurătoare. Am văzut în Medvedev, Tsitsipas, Zverev, Fritz, Șapovalov și Auger Aliassime, lupii tineri, jucători vrednici de a prelua ștafeta. Dar moștenirea e grea, iar ștacheta înălțată de cei trei mari (Nadal-Federer-Djokovic) cere, pentru a fi atinsă, multă osteneală. M-am bucurat pentru Rafa Nadal, cum în egală măsură m-aș fi bucurat pentru Djokovic sau Federer, dacă unul sau altul s-ar fi impus la Melbourne, câștigând titlul cu numărul 21 în turneele de Mare-Șlem. În pericol să rateze prezența la Australian Open, din cauza problemelor de sănătate, Nadal n-a primit șanse la câștigarea trofeului nici măcar din partea oamenilor din propriul staff. Carlos Moya a mărturisit ca la spovedanie că n-a îndrăznit să spere că protejatul său va ajunge atât de departe într-un turneu dificil, cu meciuri jucate din două în două zile, la temperaturi insuportabile. Și, totuși, la 35 de ani, „bătrânul” matador, ultra-rodat, a arătat că veteranii circuitului mai au încă gloanțe adevărate pe țeavă și ceva de spus printre tinerii înfometați de trofee. Una e ca lupul tânăr Medvedev, care a început să prindă gustul de înălțime, după titlul de la US Open, câștigat în dauna lui Novak Djokovic, să revină de la 0-2 la seturi (așa cum s-a întâmplat în semfinala cu Felix Auger Aliassime) și alta e ca Nadal, cu încheieturile desșurubate, s-o facă în fața rusului cu pretenții la fotoliul de lider ATP. Come-back-ul lui Nadal din finala de la Melbourne devine astfel una din poveștile frumoase ale tenisului de câmp. Povestea de pe cuprinsul căreia lipsește cel care încă se confundă cu acest turneu, Novak Djokovic. Sârbul care s-ar putea să nu mai triumfe la Melbourne decât la veterani, întrucât, după cum bine știți, a primit o interdicție de trei ani. Închei, plecând de la constatarea făcută de subiectivii fani ai lui Nole, că misiunea lui Rafa Nadal a fost substanțial facilitată de absența numărului 1 mondial. Este evident că din racheta lui Nadal a dispărut o presiune uriașă, care s-a convertit într-o doză booster de adrenalină. Nadal s-a „dopat” cu absența celui mai mare pericol. Pot accepta o astfel de constatare, dar acest aspect nu limitează cu nimic meritele incontestabile ale spaniolului. Djokovic a arătat că poate fi bătut la US Open de același Medvedev, pe care Nadal l-a învins la Melbourne în cinci seturi. Să nu uităm că și misiunea lui Djokovic la Flushing Meadows a devenit mai puțin complicată prin absența lui Rafael Nadal și, totuși, n-a câștigat turneul nord-american.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut