Omagiu pentru martirii neamului: 2922 km pentru 2922 zile de detenție

Marius Balo și Fundația Doina Cornea, în parteneriat cu Academia Civică, AFDPR, Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov, Asociația Opération Villages Ukrainiens și Asociația Rupicapra, având binecuvântarea Bisericilor Naționale – Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică – anunță organizarea pelerinajului „Ei sunt eroii! Un omagiu pentru martirii neamului: 2922 km pentru 2922 zile de detenție”.

Pelerinajul, care va începe în 29 iunie, ora 13:00, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste de la intrarea în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” (după câteva momente de reculegere la Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca și la mormântul doamnei Doina Cornea), va consta din parcurgerea a 2922 km, la principalele locuri de detenție, tortură și exterminare a foștilor deținuți politici din România, pentru omagierea și păstrarea vie a memoriei acestora.

Traseul a fost astfel ales încât să se parcurgă cei 2922 kilometri – atâția câte zile a petrecut Marius Balo în închisorile chineze prin majoritatea locurilor importante de detenție și exterminare prin care au trecut foștii deținuți politici din România. Traseul va trece prin: Cluj-Napoca, Gherla, Bistrița, Suceava, Botoșani, Roman, Bacău, Târgu Ocna, Mărășești, Focșani, Râmnicu Sărat, Brăila, Tulcea, Periprava, Poarta Alba, Jilava, București, Mănăstirea Căldărușani, Ploiești, Mișlea, Brașov, Blaj, Aiud, Alba Iulia, Deva, Sarmizegetusa, Caransebeș, Lugoj, Timișoara, Arad, Oradea, Zalău, Baia-Mare, Sighetul Marmației, Cavnic, Mănăstirea Rohia, Gherla, Cluj-Napoca. Prin acest pelerinaj, Marius Balo nu se identifică cu foștii deținuți politici, ci dorește să le aducă un omagiu lor, eroilor neamului” – precizează organizatorii.

Potrivit acestora, pe traseul pelerinajului se vor organiza întâlniri cu foști deținuți politici sau urmași ai acestora, veterani de război și alte personalități. De asemeni, va fi transmis tuturor primarilor de pe traseul pelerinajului mesajul asociației Opération Villages Ukrainiens – un apel la adopția sau înfrățirea localităților pe care le reprezintă cu localități similare din Ucraina. În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, alături de steagul României, Marius Balo va purta și steagul Ucrainei. În perioadele de repaos de pe parcursul pelerinajului, Marius Balo își va redacta cartea de memorii din închisorile chineze, pe care o va publica apoi Editura Doina Cornea.

Organizatorii invită toate persoanele interesate să participe la pelerinajul pe care îl organizează, însoțindu-l pe Marius Balo în drumul lui, în acele etape în care vor avea posibilitatea. De asemeni, invită toate organizațiile care doresc să păstreze vie memoria eroilor neamului să li se alăture în acest demers și solicită sprijinul voluntarilor, posesori de autovehicule, să îi asigure serviciul de asistență lui Marius Balo, pe parcursul deplasării lui în zonele lor de reședință.

Cei care doresc să sprijine financiar parcursul lui Marius Balo o pot face, prin donații, în conturile: RO83BTRLRONCRT0582391401 (Banca Transilvania) pentru LEI; RO33BTRLEURCRT0582391401 (Banca Transilvania) pentru EURO; Cod swift BT: BTRLRO22; sau prin PayPal: contact@fundația-doinacornea.ro

Toți cei care doresc să participe la acest pelerinaj sau sa-l sprijine sunt rugați să anunțe pe adresa de email: contact@fundatia-doinacornea.ro

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut