Oferea spre vânzare, pe internet, bunuri furate de la firma la care era angajat

Un bărbat din Cluj-Napoca, angajat al unei societăți comerciale din Apahida, este cercetat pentru furt de bunuri de la respectiva societate.

„La data de 10 decembrie, în jurul orei 08:30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Comunal Apahida au fost sesizați prin plângere de către reprezentantul unei societăți comerciale cu punct de lucru în comuna Apahida, cu privire la faptul că în perioada 16.07.2018 – 10.12.2018 au fost sustrase mai multe scule și instrumente de măsurare de la punctul de lucru al societății, prejudiciul cauzat fiind de 20.000 lei. În urma investigațiilor efectuate de polițiști, a fost identificat un bărbat de 29 ani, din Cluj-Napoca, angajat al respectivei societăți comerciale, care oferea spre vânzare pe mai multe site-uri bunurile reclamate ca fiind furate” – informează IPJ Cluj.

Bărbatul a fost prins în momentul în care s-a prezentat la un loc de întâlnire stabilit cu un potențial cumpărător, având asupra sa bunurile furate.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie