O carte pe care, dacă o citiți, „vă veți apropia și de Dumnezeu și de poezie”

Volumul de versuri al Doinei Alexandru, „Cuvinte care trec, Cuvintele care nu trec”, este o carte pe care, dacă o citiți, vă veți apropia și de Dumnezeu și de poezie” – a spus, în deschiderea celei de-a V-a Gale „Corneliu Coposu”, organizată la Cluj, poeta Ana Blandiana.

Lansarea acestui volum a avut loc joi, 10 noiembrie, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, în prezența unui numeros public, într-o sală amintind, după cum spunea poeta, de anii 90, în care „ne aflăm separați, clar, unii de alții, și cei care suntem de același fel suntem la un loc și încă ne încredem că toate speranțele și iluziile noastre o să se împlinească”.

„În timp ce ascultam cuvintele conferinței de presă și mă gândeam că urmează să vorbesc despre cartea Doinei Alexandru, care mi-a plăcut foarte tare și pe care am citit-o acum câteva săptămâni, deodată mi-a venit în minte: cum ar fi fost dacă, în timp ce o ascultam pe Doina Alexandru citind știrile la Europa Liberă și vorbind acolo, în timp ce eu croșetam la nesfârșit o fustă, ca-n povestea Penelopei, și după ce am depășit marginile unei fuste normale am hotărât să o fac maxi și după ce am depășit și maxi, m-am întors și am destrămat-o și am făcut-o din nou, ce ar fi fost dacă atunci mi-ar fi dat prin cap că va veni un timp în care, în mod normal și liber, nu numai că o s-o cunosc pe Doina Alexandru, dar o să vorbesc despre o carte a ei de versuri?

Vreau să vă spun că, în mod evident, acest gând nu putea să-mi treacă atunci prin minte, iar faptul că aceste lucruri s-au întâmplat, dovedește, totuși, că istoria s-a schimbat în sens bun și că nemulțumirile noastre pentru felul în care a evoluat trebuie să fie puse în balans de recunoașterea faptului că timpul a trecut și că, până la urmă, libertatea este cea care contează, mai ales în măsura în care libertatea este cultură și cultura este libertate.

Vă spuneam că mi-a plăcut foarte mult cartea Doinei Alexandru, mai ales că se întâmplase că răsfoisem, cu foarte puțin timp în urmă, o antologie recentă, cu cele mai frumoase 100 de poezii din literatura română și fusesem, într-un fel, înspăimântată, de cât de tare se schimbase pe parcurs noțiunea de poezie, în ce măsură definiția ei se schimbase încât ceea ce era poezie la începutul secolului XIX nu mai avea nici o legătură cu ceea ce era poezie la începutul secolului XXI și aveai un sentiment de panică, în primul rând, ca autor de versuri: unde este adevărul și care este poezia?

Ei bine, din punctul meu de vedere, poezia este ceea ce nu iese din definiția poeziei orfice, adică ceea ce reușește să rămână în cadrul misterului poeziei, iar cartea Doinei Alexandru pe care am citit-o după ce m-am liniștit este un exemplu de poezie pe linia lui Orfeu, pe linia poeziei… n-am spus linia poeziei clasice, pentru că problema nu este că Orfeu poate a existat sau poate nici n-a existat, în secolul VII – VIII înainte de Hristos, problema este că ceea ce noi înțelegem prin poezie orfică este ceva ce nu se supune timpului; este ceva ce-și păstrează misterul legat și de zei și de istorie. Cartea Doinei Alexandru este, într-un anumit fel, mai ales o carte despre timp, un timp care poate fi și este, în această carte, pe de o parte un timp al credinței în ceea ce există deasupra noastră, deci în eternitate, pe de altă parte un timp al istoriei și pe de altă parte un timp trecător, al vieții noastre. În aceste trei registre, acest volum se desfășoară și-și desfășoară emoția care reușește să ajungă până la noi, fără să dea sentimentul că se supune uneia dintre aceste reguli, reușind să treacă dincolo de ele și reușind, de fapt, să păstreze un anumit sens religios care este chiar al poeziei, fără de care poezia chiar nu cred că există, și atunci când vorbește de timpul istoric și atunci când vorbește despre contaminarea cu moarte a timpului – am citat dintr-un vers.

Iar, dincolo de toate astea, cartea se încheie cu niște pagini care reușesc să creeze o emoție compatibilă și cu poezia și cu religia și cu istoria, niște pagini în care cuprinde toate numele Europei Libere, cele care de-a lungul atâtor decenii ne-au emoționat și ne-au ținut vie nu numai capacitatea de a fi informați, de a ști ce există în restul lumii, dar și speranța că noi înșine am putea cândva reintra în rândul lumii. Vă spun drept, nu m-am așteptat deloc la sfârșitul acestei cărți. Este o carte pur și simplu de poezie și n-aveai cum să bănuiești că la sfârșit autoarea despre care, între timp, citind, am uitat că lucrează la Europa Liberă, va aduce un omagiu acestei instituții, iar felul în care o face este cu adevărat emoționant.

Este o carte pe care, dacă o citiți, vă veți apropia și de Dumnezeu și de poezie” – a spus Ana Blandiana.

Doina Alexandru (pseudonimul adoptat în 1977 la Radio Europa Liberă de Doina Xifta, născută Alexandrescu) este absolventă a Facultății de Limbi germanice, secția engleză, a Universității din București. A emigrat în 1975 în R.F. Germania, angajându-se la postul de Radio Europa Liberă, departamentul românesc, condus de Noel Bernard.

A debutat literar în 1966, cu versuri în revista „Luceafărul”. Debut editorial în 1994, cu volumul de poeme „Niciodată liniștea”.

În 1996 publică cartea-interviu cu Corneliu Coposu „Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru” (Editura Anastasia), iar în 2014 îngrijește jurnalul ascuns timp de peste patru decenii al lui Corneliu Coposu – „File dintr-un jurnal interzis”, apărut la Editura Vremea. În 2019 vede lumina tiparului volumul „Iadul alb – Doina Alexandru în dialog cu Titi Georgescu”, ce cuprinde mărturiile ofițerului Dumitru Georgescu din prizonieratul de 5 ani în gulagul sovietic și în lagărele de la Cercul Polar.

Tot la Editura Vremea a apărut și volumul „Cuvinte care trec, Cuvintele care nu trec”, lansat, acum, la Cluj-Napoca.

Doina Alexandru este și unul dintre membrii juriului concursului de eseuri din acest an al Fundației Corneliu Coposu.

M. TRIPON