Noapte de coșmar pentru animalele de companie

Anul Nou este, de obicei, întâmpinat cu mult zgomot din cauza artificiilor și pocnitorilor. Făclia a stat de vorbă cu mai mulți proprietari de câini pentru a vedea ce părere au despre gălăgie și ce fac cu animalele de companie de Anul Nou.

Revelionul este perioada de teroare pentru animalele de companie. Și asta din cauză că pisicile și câinii au un auz mult mai sensibil decât oamenii. Ei aud sunete pe care omul nu le surprinde.

„Încă din timpul amiezii zilei de 31 decembrie, câinele încearcă să se ascundă, se scutură, scâncește și schiaună. Greu de suportat. Nu există nicio soluție pentru că peste tot e teroare. Am încercat să petrec noaptea de Revelion cu câinele la țară, dar și acolo a fost la fel pentru că nici zona rurală nu e lipsită de zgomot de la petarde în noaptea dintre ani”, ne-a declarat, sâmbătă, o femeie ce-și plimba câinele în spațiul special amenajat din Parcul Rozelor.

Foto: Făclia de Cluj

„Este înfiorător prin ce trece câinele meu când încep bubuiturile încă din 31 decembrie. De obicei îl țin în baie însă și acolo se aude zgomotul destul de tare. Se aud explozii de peste tot iar la ora 24 e dezastru total”, spune alt deținător câine.

„Cred că singura soluție ar fi interzicerea petardelor în noapte de Revelion pentru că nu e normal ca animalele de companie de fie terorizate în acest mod”, afirmat un alt clujean iubitor de animale.

Asociația pentru protecția animalelor „Kola Kariola” a publicat o listă cu sfaturi de urmat în această perioadă a anului pentru posesorii de animale de companie.

„A început nebunia pocnitorilor, a bubuielilor și artificiilor”, se arată într-o postare publicată de Asociației Kola Kariola. „Nu ieșiți afară fără să aveți cățeii în lesă! Nu doar că se pierd, dar de la sperietură pot fugi în stradă și să fie loviți de o mașină”. Cei care au câini în curte sunt sfătuiți „să iasă să verifice din când în când starea lor” și să le pună inclusiv la gât zgarde pe care să fie scris numele animalului și un număr de telefon. „Poate cei mai afectați sunt câinii care stau afară, pentru că se simt complet expuși în fața pocnitorilor. Încercați să îi liniștiți, dar purtându-vă calm, fără să le alimentați mai mult starea de frică”. În noaptea de Revelion, dacă animalele sunt lăsate singure în casă, proprietarii sunt sfătuți să lase televizorul deschis cu muzica mai tare, cât să acopere zgomotul pocnitorilor de afară. „Pentru ei este este Iadul pe pământ această perioadă a anului”, se arată în postarea asociației pentru protecția animalelor.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut