Necazuri cu recensământul în Zona Metropolitană: În Cluj-Napoca mai lipsesc 30 de recenzori

Recensământul trebuia să se încheie duminică, 17 iulie, însă, din cauză desfășurării greoaie a activității, termenul a fost prelungit cu încă o săptămână, până în 24 iulie, iar cele mai mari dificultăți sunt întâmpinate exact unde era mai puțin de așteptat: în Cluj-Napoca și localitățile limitrofe, care ar forma așa numita Zonă Metropolitană.

Până la mijlocul acestei săptămâni, în județul Cluj era recenzată 78% din populația estimată, rate reduse ale recenzării fiind înregistrate în Gîrbău, Cojocna, Aghireșu sau Beliș. De asemenea, probleme există în Cluj-Napoca – cu o rată a rececenzării de 66%, Florești – cu 75%, Baciu – cu 80% și Apahida – cu 88%. În schimb, o situație bună era consemnată în Feleacu, unde rata de recenzare era în jur de 100%.

”In Cluj-Napoca mai lipsesc 30 de recenzori, iar sectoarele care au cele mai mari probleme sunt Bună Ziua, Someșeni, Iris, Dâmbu Rotund, Zorilor, Borhanci și chiar zona centrală.”, spune Mariana Negrilă, directorul Direcției Județene de Statistică Cluj.

Însă, pe lângă lipsa recenzorilor, o altă problemă este atitudinea multor persoane, care refuză să deschidă ușa recenzorilor. ”Deși recenzorii pun afișe la ușile de intrare în blocuri, și fluturași în cutia poștală cu numărul de telefon la care pot fi contsactați ca să stabilească o zi și o oră pentru întâlnire, oamenii nu-i sună. De asemenea, mulți recenzori ni s-au plâns că au auzit zgomot în apartament, semn că oamenii sunt acasă, dar nu le deschid ușa. Până la urmă, nici un recenzor nu se poate duce de zece ori la un apartament. De fapt, poate merge și șase luni, dacă nimeni nu-i deschide ușa”, spuen Statisticii clujene.

Pe de altă parte, s-a constatat că punctele fixe de recenzare au avut succes. ”Punctele fixe de recenzare funcționează bine, nu este chiar coadă, dar în permanență sunt oameni acolo. Sperăm că, împreună cu aceste puncte fixe și cu ce vor mai face recenzorii, o să ajungem la o rată apropiată de 100%. Dar problema este cu acele 30 de sectoare unde nu există recenzori. Adevărul este că ar mai fi nevoie de recenzori. Primăria ar mai vrea să angajeze, dar nu există amatori. Probabil că și perioada contribuie la asta, mulți oameni sunt plecați în concedii, iar studenții au plecat din cămine.”, a apreciat Mariana Negrilă.

V. Dădulescu

Puncte fixe de recenzare

Cluj-Napoca: * Club pensionari Cinema Mărăști (Str. Aurel Vlaicu nr. 3A, orar: 8-18) * Club pensionari Cinema Dacia Mănăștur (Str. Bucegi nr. 11, orar: 8.-18) * Club pensionari Zorilor (str. L. Pasteur nr. 77 ap. 51, orar. 8-18) * Club Pensionari Horea (Str. Horea nr.108, orar: 8-16) * Direcția de evidență a persoanelor, Primăria Cluj-Napoca (Str. Moților nr. 5, orar: 8-18) * Iulius Mall (Str. Alexandru Vaida Voevod 53B, orar: 12-22) * Auchan Iris (B-dul. Muncii 1-15, orar: 10-20) * Direcția jJudețeană de Statistică Cluj (str. Brassai Samuel nr. 13, orar: 8-18) * Apahida: Primărie (str. Libertății nr. 122, orar: 7.30 – 15.30) * Turda: Primarie – sala 3 (str.1 Decembrie 1918, nr. 28, orar: 8 – 16) * Dej: Primărie – Sala mare (str. 1 Mai, nr. 2, orar: 8 – 16) * Gherla: Biblioteca municipală (Piata Libertatii nr. 2A, orar: 8 – 16) * Baciu: Primărie (Aleea Nufarului, nr. 1, orar: 8-15) * Florești: Primărie (str. Avram Iancu, nr. 170, orar: 8-18) * Gilău: Casa de cultura Gilau (Gilău, nr. 723, orar: 9 – 16).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut