MS: S-au identificat soluții pentru cele 128 de medicamente la care expiră prețurile

Ministerul Sănătății anunță că a identificat soluții pentru cele 128 de medicamente la care expiră prețurile în 2 și 6 noiembrie 2019.

Potrivit unui comunicat remis presei, pentru 58 dintre acestea a fost acceptat prețul de către companiile farmaceutice, iar săptămâna viitoare Ordinul de preț va fi postat în transparență decizională pe pagina de web a Ministerului Sănătății. Pentru alte 52 de molecule au fost identificate echivalente terapeutice de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și comisiile de specialitate.

„Pentru cele 18 molecule la care nu s-a acceptat prețul și nu s-a confirmat nici existența echivalentului farmaceutic, Ministerul Sănătății a solicitat din partea comisiilor de cardiologie, urologie, diabet, reumatologie, radiologie și boli infecțioase un punct de vedere privind existența unui alt medicament care poate trata aceeași afecțiune în România. Până în data de 14 octombrie 2019, comisiile de specialitate au termen pentru a comunica dacă există acest echivalent terapeutic, iar în cazul în care nu se confirmă, vor fi emise autorizații pentru nevoi speciale” – se precizează în comunicat.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.