Moţiunea de cenzură: Premierul Cîţu, o persoană care a avut probleme cu legea

Premierul Florin Cîţu este o persoană care a avut „grave probleme” cu legea în trecut şi care „abuzează de ea în prezent”, se arată în textul moţiunii „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi”, depusă vineri seară de către USR PLUS şi AUR.

Potrivit acesteia, România este condusă în acest moment de un guvern care nu mai are legitimitate politică, în condiţiile în care îi lipseşte susţinerea unei majorităţi parlamentare, dar nici legitimitate morală.”O persoană care a avut grave probleme cu legea în trecut şi care abuzează de ea în prezent nu prezintă garanţiile minim necesare pentru a conduce puterea executivă din România. Florin Cîţu a dovedit în ultimele luni că este incapabil să conducă un guvern de coaliţie, că este incapabil să iasă din logica unei gândiri înguste de partid. Acest om şi cei care îl susţin par hotărâţi să sacrifice interesul general, bunăstarea cetăţenilor acestei ţări, doar pentru a câştiga competiţia internă din cadrul partidului lor”, susţin iniţiatorii.

Semnatarii atrag atenţia asupra faptului că România traversează o perioadă „foarte dificilă” din punct de vedere economic şi social, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2 şi al mediului economic „instabil, supus unor turbulenţe semnificative” din cauza creşterilor de preţuri la numeroase produse şi servicii de bază.

„Peste aceste provocări imediate se suprapun probleme structurale vechi: îmbătrânirea populaţiei, descreşterea demografică, exodul forţei de muncă, servicii publice deficitare precum sănătatea şi educaţia şi un aparat de stat care nu funcţionează la nivelul secolului XXI, ci pare capturat de grupuri de interese de clan sau familie politică. România are o nevoie uriaşă de investiţii în infrastructură şi servicii publice de calitate pentru cetăţenii săi. Nu vom opri exodul românilor peste graniţe şi nu-i vom convinge că pot avea un viitor bun în propria ţară, dacă nu le vom oferi motive solide să rămână aici, indiferent că locuiesc la oraş sau în mediul rural”, se arată în moţiune.

Iniţiatorii apreciază că premierul Florin Cîţu şi cei care îl susţin „au arătat unei ţări întregi că interesele de grup sau de partid sunt mai presus” decât interesele ţării.

„Pentru a obţine sprijinul necesar alegerii în funcţia de preşedinte al PNL, Florin Cîţu a imaginat şi pus în aplicare un plan de finanţare a primarilor liberali cu bani de la bugetul naţional. Fără să instituie criterii clare de selecţie a proiectelor, de monitorizare şi auditare a acestora, Planul naţional de investiţii ‘Anghel Saligny’ este doar o puşculiţă de partid. Pentru punerea în aplicare a acestei scheme de influenţare a votului la congresul PNL, Florin Cîţu a demis ministrul Justiţiei şi a numit imediat un interimar care să-i execute ordinele. Îl încurcau procedurile legal-administrative ce trebuiau urmate, aşa cum se face într-un stat de drept”, reiese din document.

Potrivit aceleiaşi surse, premierul este persoana care „dă tonul guvernării”, motiv pentru care trebuie să aibă un caracter exemplar, situat deasupra oricăror suspiciuni de corupţie sau comportament imoral. În opinia semnatarilor, Florin Cîţu nu îndeplineşte aceste condiţii.

„Acest om a avut grave probleme cu justiţia din Statele Unite ale Americii. Pentru infracţiunile sale a fost încarcerat. De alte obligaţii, precum restituirea unor sume de bani împrumutate, s-a eschivat. În România este acuzat că şi-a favorizat familia în cazul unei împroprietăriri cu păduri şi că, odată intrat în posesia acestor păduri, le-a ras. De când este în funcţia de prim-ministru a acţionat de cele mai multe ori doar în interes personal sau de partid”, se mai arată în moţiune.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut