Momentul Naşterii Domnului, marcat cu precizie în timpul istoric

Naşterea Domnului (întruparea Fiului lui Dumnezeu) este prăznuită de Biserică la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau la 7 ianuarie (după calendarul iulian).

Sărbătoare nouă şi veche, cum spunea Sfântul Ierarh Ioan Hrisostom sau Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, „luminătorul şi dascălul lumii, stâlpul şi întărirea Bisericii”, căci atunci, la mijlocul secolului al-IV-lea, era cunoscută de puţin timp. (https://www.ioanguradeaur.ro)

„Nouă, pentru că ea de curând ni s-a făcut cunoscută; veche, pentru că ea îndată s-a făcut asemenea cu sărbătorile cele mai vechi şi, aşa zicând, a ajuns aceeaşi măsură a vechimii cu acestea”. (Sfântul Ioan Gură de Aur – „Predici la duminici şi sărbători”).

„Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor! (…)

Socoteşte numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte razele Sale din Trupul Său şi luminează sufletele noastre. (…)

Eu am trei dovezi din care noi cunoaştem că acesta este timpul în care S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Cea dintâi din aceste trei dovezi este repejunea cu care această sărbătoare s-a făcut cunoscută pretutindeni şi a ajuns la aşa înălţime şi înflorire”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

„Pe ceea ce Gamaliil a zis în privinţa propovăduirii Evangheliei: ‘De este lucrul acesta de la oameni se va risipi, iar de este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-l risipiţi’ (Fapte 5, 38-39), tocmai pe aceasta mă bizuiesc eu când vă vorbesc despre sărbătoarea de astăzi. Fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a născut în această zi, este din Dumnezeu, de aceea această sărbătoare nu numai că nu a încetat, ci din an în an s-a făcut mai mare şi mai slăvită. De asemenea, şi acea propovăduire a Evangheliei despre care grăieşte Gamaliil, în puţini ani s-a răspândit în toată lumea, măcar că peste tot era condusă de făcătorii de corturi, de pescari şi de oameni neînvăţaţi”. (Sfântul Ioan Gură de Aur – „Predici la duminici şi sărbători”)

Celelalte două dovezi despre care vorbeşte Sfântul Ioan Gură de Aur ţin una de istorie, momentul Naşterii Domnului a avut loc în timpul celui dintâi recensământ, dispus de împăratul roman în această parte a lumii, iar cea de-a doua de timpul în care Fecioara a primit vestea cea bună şi a zămislit Pruncul.

Din spusele Evangheliei: „în zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius cârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul Său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 1-7).

„De aici se vede că El S-a născut în timpul celui dintâi recensământ”, arată arhiereul Constantinopolului, Ioan Hrisostom, astfel momentul Naşterii Domnului este cu precizie marcat în timpul istoric.

Arătând mai înainte tot ce era de zis despre această zi, în Cuvântul său la Naşterea Domnului (25 decembrie), Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur spune: „Numai una voiesc să mai adaug, şi apoi voi încheia. Să ne bucurăm de bucuria căreia ne-am făcut părtaşi prin Naşterea lui Hristos, şi pe Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om, să-L proslăvim pentru această întrupare a Sa, şi după puterile noastre să-I aducem cinste şi mulţumire, însă lui Dumnezeu nu-I este plăcută altă mulţumire, decât aceea ca noi să ne mântuim sufletele noastre şi să ne silim a face fapte bune.

Aşadar, să nu fim nemulţumitori către Binefăcătorul nostru. După puterile noastre, toţi să-I aducem de toate: credinţă, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui”. (sursă: „Predici la duminici şi sărbători”, Sfântul Ioan Gură de Aur, Ed. Bunavestire, 1997-2005)